Liste

Sunt M. si sunt dependenta de liste.

Acum sa incepem cu introducerea.

Cami e o colega de birou care s-a hotarat intr-o buna zi sa renunte la jobul in IT si sa plece pentru 6 luni in Asia. Atat de simplu. Si de cand s-a apucat de scris, am devenit un cititor fidel, sorbind cu nesat nu atat relatarile despre cum e pe continentul vecin, cat mai ales acele pasaje ascunse printre randuri despre cum e sa ai un vis si sa-l urmezi.

Eh, si citind una din cele mai recente postari, „Poate odata„, mi-am adus aminte, culmea!, de mine 🙂 De mine, fata care face liste pentru orice. Ok, recunosc, acum fac liste de cele mai multe ori pentru a nu uita unde mi-am pus capul, resemnata ca nu mai am memoria de alta data. Dar uneori, cand sunt singura cu gandurile mele, fac liste de idei. Nu stiu daca e vreo boala sau ceva de genul, dar la orice lucru ma gandesc, oricat de banal, imi vin in cap atatea posibilitati incat mi-e frica sa nu le pierd. Daca n-am o foaie si un pix la dispozitie, ma apuc sa-mi trimit mailuri mie, sa nu care cumva sa dispara IDEEA.

Evident, nu sustin ca am vreo strafulgerare mareata despre cum sa salvez lumea sau despre cum sa schimb fata planetei. Nu, sorry, am idei banale – ar fi frumos sa fac asta maine la birou, sa nu uit sa mergem la vara in locul X, sa ii iau Oliviei cartea Y despre care am auzit de bine, sa pictez un tablou cu pisici, si alte asemenea. Pe cele mai multe nu le indeplinesc niciodata. Daaar…existenta acestor liste si bifarea a macar 1% din punctele respective imi da senzatia ca ma misc intr-o directie si ca nu imi las dorintele, oricat de insegnifiante ar fi ele, sa treaca pe langa mine nebagate in seama.

Am acum acasa 2 agende cumparate special „pentru idei”, plus un carnetel in poseta, plus 2 caiete la birou. A, si un Wunderlist instalat pe telefon. Atat de „grava” e situatia.

In alta ordine de idei, pentru ca scriu cu o bere in fata si la o ora la care gandurile imi fug in 10 directii, atunci cand ma gandesc la liste ma gandesc in primul rand la Adriana si la o noapte petrecuta intr-un aeroport, cand am stat, si-am stat, si iar am stat, facand liste peste liste. Dupa ce ne-am plictisit de clasicul Tomanap/Tomapan, am pus pe hartie filmele pe care le-am vazut, pe care am vrea sa le vedem, cartile care ne-au marcat, orasele in care am vrea sa mergem, si tot asa, pret de cateva ore. Listele alea copilaresti facute in aeroport sunt una din amintirile cele mai dragi din facultate.

(Mi-e dor de tine, Adi, pentru ca esti departe.)

Mergand inapoi in timp, imi aduc aminte inevitabil de biletelele cu „ce mai am de facut” si „ce mai am de pregatit pentru bac” pe care obisnuiam sa mi le lipesc peste tot pe pereti, in liceu. Nu stiu de unde si pana unde eram atat de organizata la vremea respectiva, dar chiar imi facea placere sa-mi planific simularile de bac, subiectele de romana, testele de geografie. Si sa-i mai organizez si pe altii, pe langa mine 🙂

(Mi-e dor de tine, Nico, pentru ca esti departe.)

Inainte de liceu, au fost listele trimise la distanta prin scrisori. Liste cu ce as vrea sa fac „cand voi fi mare”, cu intamplari mai vesele sau mai triste, cu sperante si dorinte fel de fel. Am primit si eu, la randul meu, sute de liste sub pecetea unui timbru postal, pe care le pastrez cu drag ca pe-o amintire de pret si pe care le mai citesc o data la cativa ani pentru a-mi aminti ce am vrut sa devin si-a compara cu ce sunt acum.

(Mi-e dor de tine, Lari, pentru ca desi esti aproape, ai fost atat de mult timp departe. )

Si uite-asa postul asta se transforma el insusi intr-o lista. O lista -incompleta – a prietenelor dragi cu care imi propun mereu sa tin mai des legatura si totusi esuez lamentabil. Nu o fac din indiferenta sau din uitare, ci doar pentru ca rutina de zi cu zi ma face mereu sa las acest gen de „todo-uri” pe ultimul loc. Pentru ca oamenii care ma inconjoara aici, aproape, sunt mai accesibili decat prietenii care-mi sunt departe. Si pentru ca ritmul agitat al Bucurestiului ma fura si ma pacaleste, fiindu-mi mai comod sa am contact doar cu cei ce-mi sunt fizic aproape.

Anul trecut, de revelion, imi facusem un fel de plan cu ceea ce vreau sa schimb in urmatoarele 12 luni, in diverse aspecte ale vietii. Pe cele mai multe dintre ele le-am realizat, dar acel punctulet la dreapta caruia imi propuneam sa sun sau sa contactez saptamanal un prieten vechi cu care nu am mai tinut legatura…a ramas neincercuit, undeva la coada prioritatilor. Cu toate ca era, in esenta, un lucru care mi-ar fi adus unele din cele mai mari satisfactii.

Dar, dupa cum spunea si Cami, macar stiu ca vreau sa fac asta. Poate, odata, voi reusi.