Povestea unei clătite imperfecte

Au deschis ochii galeș, deranjate de lumina prea puternică a dimineții de martie. Le era cald și se simțeau cam îngrămădite așa cum erau așezate una peste alta, neglijent, în farfurie.

– Hai să ne răcorim puțin! Propuse clătita superioară, rang câștigat strict datorită poziției din farfurie.

Zis și făcut, clătita superioară se încordă puternic și dintr-un singur zvâc ateriză pe masă.Era o clătita perfect rotundă, cu o suprafață perfectă și margini la fel de perfecte.

Zvâc! Își luă avânt și clătita numărul 2, aterizând alături de perfectă. Ea era puțin mai creolă, semn că cineva uitase să o întoarcă la timp, dar era mândră de culoarea deosebită.

Clătita numărul 3 rămase tristă în farfurie. Ar fi sărit și ea, să se dezlipească de suprafața umedă care îi gâdilă burta, dar corpul plin de găuri fine ii îngreuna orice tentativă atletică. Ea era, desigur, clătita de sacrificiu. Prima aruncata in tigaie, folosită pe post de instrument de calibrare, pentru a se testa consistența aluatului, temperatura și alte aspecte tehnice. Ce rezultase era, bineînțeles, un rebut de clătită. Lunguiață și găurită, cam trasă la față și necoaptă comparativ cu suratele ei, și-n plus și super complexată de toată lista asta de defecte care, iată, o țineau captivă în farfurie.

– Oare ce gem ne aduce azi Mami? O mai avea din cel aromat, cu căpșunele? Olivia o să mă aleagă pe mine cat ai zice „gem”, ciripi entuziasmată Clatita Perfectă.

– Eu sper sa nu vină cu gem. Prefer sa mă ungă cu miere, și pe-o parte și pe alta. Eu o să fiu preferata Oliviei, cea mai bună clătita din lume! zise cu încredere Clatita Creolă.

– Norocoaselor! Pe mine cred că mă vor arunca direct la gunoi. Cel mult, poate mă pun la pachet pentru vreo pisică. Sunt prea imperfectă pentru a fi unsă cu ceva, sigur s-ar scurge tot gemul prin găurile mele și Olivia s-ar supara că s-a murdărit, mormăi tristă Clătita Găurită.

Nici nu-și terminară bine gândurile, că lângă masă apărură doi ochișori de prădător, și două mânuțe mici aplaudara cu entuziasm:

– Maaami, ai făcut clătite! E cea mai bună mâncare din lume! Cu ce le umplem?

Mami deschise larg ușa frigiderului, căutând elementele lipsă.

– Pai avem gem de afine și de gutui. Cu ce vrei sa fie clătita ta, Olivia?

– Cu ce vrei tu, mami, dar vreau să fie cea mai gustoasă și cea mai pufoasă clătită din lume!

– Hmmm, pufoasă…Cum să facem o clătită pufoasă? se gândi mami, derutată de cerință.

– Păi punem branzica de-aia bună, care seamănă cu un norișor de cer senin, propuse triumfător Olivia.

– A, desigur, uitasem că ești cel mai mare fan brânză. Dacă ar fi după tine, ai manca numai asta dimineața, la prânz și seara. Cum m-am putut gândi că ar putea lipsi tocmai din clătită? Știi ce? Hai sa punem branzica pe clatita asta cu găurele, de-abia i le acoperim și o facem sa arate mai bine, că altfel s-ar scurge gemul din ea. Ce zici?

– Daaa, o sa fie clătita mea pufoasă și perfectă!

Și până să apuce mami sa întindă gemul pe celelalte două surate, Clătita Găurită, devenită brusc pufoasă, dispăru în gurița lacomă. Nu înainte de a le face cu ochiul, șmecherește, suratelor ei:

– Ha! Uite că până la urmă am devenit clatita preferată, tocmai datorită defectelor mele. Și eu care îmi plângeam de milă crezând că trăiesc degeaba…

Clatita Perfectă și Clatita Creola se uitară una la alta derutate.

– Cum e și viața asta!