(3+2) * (3*2) + (3-2)

Micul calcul de mai sus e despre ziua de astăzi. Mereu mi-au plăcut să ma joc cu cifrele, și iată că de data asta a ieșit o simetrie frumoasă.

Anul trecut pe vremea asta eram parca un vulcan de emoții și de gânduri fel de fel. Scriam aici, la cald. 

Anul acesta sunt la polul opus. M-aș caracteriza ca fiind intr-o stare suspectă de vid filozofic, sau hai să-i zic zen, sa sune mai actual. Incep sa cred că oamenii au multe gânduri/probleme existențiale atunci când nu-s suficient de ocupați 🙂 Acum, printre sute de detalii legate de job, grădiniță, renovare, nu neapărat în ordinea asta, zău că nu mai am timp de introspecții. Ceea ce nu-i bine, dar nu e nici rău.

Ca și în cazul cărților: îmi plac cele care au ceva de zis, care lasă o urmă, dar câteodată parcă chiar pică la fix o carte ușurică, de vară.

Da, e vară, și da, azi e ziua mea. Din nou 🙂 Și-mi place. N-am văzut niciodată ziua asta ca fiind motiv de tristețe, „ah, am mai îmbătrânit un an…”, ci ca pe un moment de retrospectivă și de noi dorințe.

Așa că, să curgă cu dorințe, mai mici sau mai mari, pentru anul ce vine.

Dragă an #31, te rog ai grijă ca pe parcursul tău..

(Ordine complet random)

1. Să mă bălăcesc in Marea Egee

2. Să-mi crească părul cât mai repede

3. Sa nu mai percep grădinița ca pe un laborator de viruși

4. Sa am timp și chef sa scriu doua rânduri după fiecare carte citită

5. Sa ajut pe cineva să facă ceva ce n-ar fi reușit singur

6. Sa port mai multe fuste și rochii

7.  Sa locuiesc intr-un apartament drăguț și liniștit

8. Sa nu regret că locuiesc în apartamentul de mai sus

9. Sa nu mai am telenovele politice de privit la televizor

10. Sa alerg macar 15 minute pe săptămână

11. Sa fac rost de o dovada că chiar am luat un examen pe care m-am chinuit vreun an sa il dau

12. Să simt că lucrez la ceva ce contează

13. Sa am energie și chef de joaca zi de zi

14. Sa fac mâncare bună mai des

15. Sa ies în oraș mai des

16. Să zbor din nou cu avionul fara să mă gândesc la teroriști

17. Să fac gimnastica in fiecare dimineață (yeah, right)

18. Sa dorm o idee mai puțin, că în ultima vreme m-am învățat cam prost

19. Sa urmez trendul de a fi cat mai puțin influențată de părerea celorlalți

20. Sa scriu

21. Sa citesc

22. Să iubesc

23. Sa fac mișcare

24. Să pictez un tablou

25. Sa plantez un copac

26. Să îmi sun prietenele mai des

27. Sa fac un traseu pe munte

28. Sa particip din nou la Super Blog și să obțin un loc în top10

29. Sa fac un curs online de public speaking/argumentare 

30. Sa învat o tehnologie noua

31. Sa fiu mai puțin defensiva

Or mai fi și altele, dar mă văd forțată să mă  opresc aici chiar de formula-manifest cu care am inceput mai sus.

P.S: Am recitit ce-am scris cu un an în urmă. Mă simt puțin rușinată, puțin amuzată; sună ca și cum atunci eram o persoană complet altruistă care își dorea să facă lumea un loc mai bun, iar azi îmi doresc doar mărunțișuri egoiste. Adevărul e, ca de fiecare dată, undeva la mijloc. Nu cred că-i bine să caracterizăm nici alte persoane, nici pe noi insine, după stări de moment. Suntem media acestor puncte răsfirate prin timp. Suntem intr-o continuă schimbare și evoluție, iar ceea ce ne definește nu e multitudinea diferențelor ce apar de la an la an, ci ceea ce rămâne constant in interiorul nostru.

31′: Sa rămân constantă, oricât de mult m-aș schimba. Și să nu uit niciodată ce gândeam la 30.

Thoroughly unprepared, we take the step into the afternoon of life. Worse still, we take this step with the false presupposition that our truths and our ideals will serve us as hitherto. But we cannot live the afternoon of life according to the program of life’s morning, for what was great in the morning will be little at evening and what in the morning was true, at evening will have become a lie. 

(C. G. Jung)

Anunțuri

7 gânduri despre “(3+2) * (3*2) + (3-2)

  1. Uite, eu te pot ajuta cu dorinta numarul 26. Poate fi si Skype, Facebook, Hangouts, Whatsapp sau ce aplicatie o mai fi la moda. Si cum pe cea cu „sa calatoresc” nu o vad, ma avant totusi sa iti sugerez sa adaptezi putin aceasta dorinta a.i. sa devina „sa vorbesc cu prietenele mai des” (caz in care chiar te pot trage la raspundere ca nu m-ai vizitat nici macar o data.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s