Cel mai util lucru pentru o proaspătă mămică este … un marsupiu ergonomic!

De când am aflat că sunt însărcinată şi chiar şi o bună perioadă după naştere am fost obsedată de a căuta cât mai multe informaţii despre tot ceea ce înseamnă viaţa cu copil mic şi mai ales despre toate lucrurile de care urma să am nevoie în următoarea perioadă. Am citit astfel despre lucruri a căror existenţă nici măcar nu o suspectam, mici invenţii menite să facă viaţa părinţilor mai uşoară: de la dispozitive speciale pentru supt fructe până la cozoroace de pus pe capul celui mic, pentru a nu-i intra apa în ochi la băiţă 🙂 Există atât de multe lucruri care par necesare la prima vedere, încât e greu şi chiar copleşitor, ca proaspăt părinte, să discerni între ce e cu adevărat util şi ce e doar un produs al marketing-ului.

Ei bine, acum după mai bine de patru ani de părinţeală, pot spune cu mână pe inimă că cele mai mari ajutoare pe care le-am avut cât a fost Olivia mică au fost sistemele de purtare (babywearing). Auzisem vag de existenţa lor încă dinainte de naştere, dar nu le-am dat mare importanţă pentru că îmi imaginam că al meu copil va dormi ca-n filme în căruţul proaspăt comandat. Ei bine, lucrurile se întâmplă rareori aşa cum te aştepţi 🙂 Fetiţa mea urla ca din gură de şarpe ori de câte ori o aşezam în landou, aşa că după multe încercări eşuate am decis să apelez la varianta sistemelor de purtare pentru bebeluşi. Şi aşa a crescut Olivia mare: purtată mai întâi în sling, apoi într-un soi de mei tai, apoi într-un SSC, cea mai utilă investiţie pe care am făcut-o vreodată.

De ce scriu despre asta de-abia acum, când fetiţa mea se apropie deja de vârsta de 5 ani?

Pentru că am aflat recent de apariţia unui nou producător autohton de marsupii ergonomice – Elna Baby, din Cluj-Napoca – şi m-a apucat melancolia uitându-mă pe site-ul lor la toate sistemele minunate şi deosebit de practice pe care le realizează pentru cei mici.

marsupiu ergonomic ssc elna

M-a apucat melancolia pentru că perioada în care am renunţat la căruţ şi mi-am purtat copilul într-un sistem de purtare a fost una în care am simţit pe propria piele toate avantajele oferite, atât pentru cel mic cât şi pentru părinte.

Deşi peste tot pe internet se scrie despre cât de bine le fac sistemele de purtare bebeluşilor (şi e adevărat!), eu voi începe prin a povesti cât de bine le fac ele MAMELOR, pentru că după mine ele sunt principalele beneficiare:


☑ E foarte uşor de ieşit din casă cu un bebeluş în marsupiu. Ok, dacă stai la casă sau la parter poate nu realizezi, dar dacă stai ca mine la etajul 4, într-un bloc fără lift… ei bine, fă tu calculele 🙂 A urca cu căruţul până sus e imposibil, şi chiar dacă îl laşi la parter, tot nu-i de ici de colo să cobori cu cel mic în braţe, pe scări.


☑ Sistemele de purtare ergonomice distribuie extraordinar de bine greutatea bebeluşului pe tot spatele şi pe şolduri, astfel încât ai impresia că cel mic e uşor ca un fulg. E o diferenţă enormă între a-l ţine 15 minute în braţe şi a-l ţine în marsupiu. Spatele tău îţi va mulţumi dacă alegi un sistem de purtare, crede-mă!


☑ Sistemele de purtare te feresc de nervi inutili în „traficul” pietonal. E suficient să mă gândesc la primele mele încercări de a jongla cu căruţul printre maşinile parcate pe trotuar sau la acele treceri de pietoni cu bordură înaltă, unde te chinui să urci căruţul înapoi pe trotuar, contra cronometru. Cu marsupiul, te strecori pe unde vrei, ba chiar o iei şi la fugă dacă e musai.


☑ Sistemul de purtare îţi permite să faci în continuare o bună parte din activităţile tale sociale. Poţi merge la cursuri de dans cu bebeluşul după tine, poţi merge la conferinţe sau la un suc cu prietenele, ba chiar şi la birou.


☑ Poţi avea mult mai mult timp chiar şi în casă, căci dacă cel mic are o zi proastă şi e agitat, sau dacă e în timpul unor pusee de creştere, îl pui la piept într-un sistem de purtare şi îţi vezi în continuare de treabă prin casă. Eu am făcut mâncare aşa, am dat cu aspiratorul, am udat florile. Şi nu numai că am reuşit, dar Olivia a fost mereu alături de mine şi sunt convinsă că a şi învăţat din aceste experienţe.


☑ Nu în ultimul rând, poţi ajunge în locuri altfel inaccesibile. Eu una am urcat la Vulcanii Noroioşi – şi în mod clar un căruţ n-ar fi putut merge pe acolo. Dar ştiu alte mămici care au făcut trasee pe munte. A! Şi chiar şi traseele prin magazine, la shopping, sunt mult mai facile şi mai relaxante fără căruţ.

 

Mei tai elna wrap tesut

Avantajele pentru bebeluşi nu sunt nici ele puţine:


☑ Un sistem de purtare îl face pe bebeluş să se simtă în siguranţă şi reduce numărul crizelor de plâns. El se află permanent la pieptul mamei, într-un context familiar, învăluit în mirosul binecunoscut şi mult iubit, şi chiar şi dacă apar stimuli diverşi în jur el se simte protejat.


☑ Purtarea bebeluşului la piept, cu faţa spre mamă, este o poziţie deosebit de comodă pentru cel mic (dacă marsupiul este ergonomic, ajungem şi acolo!) şi somnul vine garantat mai repede decât în căruţ. Şi nu numai că vine mai repede, dar e şi mai de durată.


☑ Pentru bebeluşii alăptaţi, sistemele de purtare sunt o minune pentru că e foarte simplu să fie hrăniţi. Foarte multe marsupii au sisteme de reglare special gândite astfel încât alăptarea să fie foarte facilă şi naturală, ba chiar şi super discretă.


☑ Bebeluşii purtaţi sunt mai puţin agitaţi şi mai veseli, întrucât au un contact vizual permanent cu părintele care îi poartă.


Ok, acum că am lămurit motivele pentru care TREBUIE să ai un sistem de purtare ergonomic, o să-ţi spun şi de ce am ales astăzi să aduc în lumina reflectoarelor marsupiile Elna Baby.

În primul rând, pentru că sunt realizate în România, la Cluj. Şi e mereu o mare bucurie să susţin producătorii locali şi cred că ar trebui, cu toţii, să încercăm să investim în produsele noastre, autohtone.

Apoi, marsupiile (sau SSC-urile, cum le găsim numite în afară) sunt fabricate din materiale de înaltă calitate, 100 % bumbac organic certificat Oeko-Tex, iar caracteristicile tehnice ale sistemelor de purtare respectă standardele europene de siguranță EN 13209-2:2015.

elna

Un alt atu al acestor marsupii este gradul lor mare de adaptabilitate atât la dimensiunile bebeluşului cât şi ale mamei. Pentru bebeluş, puntea – adică distanţa dintre genunchi, în poziţia de M pe care trebuie să o aibă în marsupiu – este ajustabilă, astfel încât marsupiul creşte practic odată cu bebeluşul. Pentru mamă, sunt ajustabile atât bretelele pentru umeri cât şi centura pentru mijloc. Acest ultim aspect e foarte important şi m-am bucurat să văd că Elna s-a gândit şi la mămicile slăbuţe, eu una având mari probleme în a găsi un marsupiu a cărui dimensiune minimă să fie ok pentru talia mea.

Nu în ultimul rând, Elna Baby s-a gândit şi la accesoriile utile atunci când foloseşti un sistem de purtare. La capitolul acesta intră protecţiile pentru bretele, pentru că cel mic are obiceiul să stea cu guriţa şi să roadă bretelele, aşa că e bine să ai ceva pe deasupra ce se detaşează rapid şi se spală şi se usucă repede. Un alt accesoriu foarte util îl reprezintă gecile şi protecţiile de iarnă. Pentru că da, iarna cu căruţul pe afară e cu mult mai neplăcut decât vara. Desigur, se poate improviza şi cu o geacă normală foarte largă, ba chiar cu geaca soţului, dar din experienţa unei persoane care a încercat asta… hmmm…. recomand varianta mult mai estetică a unui produs confecţionat special pentru purtarea bebeluşului.

geci si protectii pentru ssc

Am menţionat în repetate rânduri cuvântul ergonomic. Dar ce înseamnă asta? Nu sunt toate sistemele de purtare aşa?

Ei bine, nu sunt, din păcate, şi dacă alegem varianta de a folosi un sistem de purtare e bine să alegem unul certificat, care să asigure celui mic o poziţie naturală, confortabilă şi mai ales sănătoasă. Specialiştii o numesc „poziţie în M”. Cele mai importante caracteristici ale unui sistem ergonomic sunt următoarele:

☑ Bazinul copilului trebuie să fie susţinut de la genunchi la genunchi. Sistemele de purtare de tip chilot nu sunt comfortabile pentru el, ba chiar îi pot dăuna.

☑ Materialul care îmbracă spatele copilului trebuie să fie flexibil, deloc rigid, pentru a permite o curbură în C a coloanei, care e încă în formare şi nu trebuie forţată în poziţii ne-naturale.

☑ Sistemul de purtare trebuie să distribuie greutatea copilului uniform pe umerii, spatele şi şoldurile purtătorului, astfel încât să nu creeze discomfort.


Dacă avantajele purtării bebeluşului ţi-au atras atenţia şi dacă ţi-ai dori să încerci – sau chiar dacă nu ai chiar tu nevoie dar vrei să faci o bucurie cuiva – am şi o surpriză de final, sub forma unui concurs!

Elna oferă cadou un SSC din bumbac, clasic, unul dintre modelele de aici, în funcţie de disponibilitate.

Ce trebuie să faci pentru a participa la concurs?

Lasă-mi un comentariu aici, pe blog, în care să spui de ce îţi doreşti acest SSC sau ce ţi-a atras atenţia la produsele Elna Baby. Fiecare comentariu va primi un număr de concurs, iar tragerea la sorţi se va efectua cu ajutorul random.org pe 24 iunie.

Ai nevoie de şi mai multă motivaţie? Atunci priveşte aici şi imaginează-ţi că una dintre dansatoare poţi fi chiar tu:

 

Iar dacă informaţiile ţi se par utile şi vrei să ajungă la cât mai multă lume, nu ezita să le distribui mai departe 🙂

Happy babywearing!


Update 24 iunie:

Am avut 46 de comentarii inscrise in concurs. Dintre acestea, am ales castigatoarea cu ajutorul random.org. Marsupiul Elna se va duce catre autoarea comentariului cu numarul #31.

Felicitari!

103 gânduri despre „Cel mai util lucru pentru o proaspătă mămică este … un marsupiu ergonomic!

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑