Cum să scrii texte care să genereze engagement?

„Ce, cum, deja ai devenit expertă în blogging și te crezi în stare să dai sfaturi despre engagement ?” – ar spune poate cititorul sceptic, văzând acest titlu pompos și plin de promisiuni.

Și ar avea dreptate să își pună semne de întrebare, pentru că blogul meu și engagement-ul sunt ca sarea și … mierea. Poate se mai regăsesc din an în Paște în aceeași farfurie, în vreo combinație exotică, dar doar cu titlul de excepție și în niciun caz ca regulă.

Nu, nu din experiența mea vin răspunsurile întrebării din titlu, ci din experiența speaker-ilor prezenți la Digital Parents Talks, ediția numărul 15, la care am avut şansa să fiu și eu prezentă.

Digital Parents Talks şi #DPT15

Pentru cine nu știe, Digital Parents Talks e o comunitate părinţi reuniţi de pasiunea comună pentru bloging, creată online de prin 2012 şi dusă deseori în offline prin evenimentele pentru bloggeri organizate în colaborare cu Parenting PR şi alţi sponsori. Dintre acestea, workshop-urile DPT îşi propun să fie un fel de şcoală cu acces gratuit, abordând subiecte de interes cum ar fi … tocmai acest engagement menţionat anterior.

Workshop-ul #DPT15 a fost organizat sub formă de două panel-uri de discuţie şi le-a avut în lumina reflectoarelor (sau mă rog, sub tirul întrebărilor) pe: Ioana Chicet-Macoveiciuc, Ana-Maria Vasilache, Cristina Ologeanu – într-o discuţie despre blogging, urmate de Raisa Beicu şi Mia Munteanu – într-o discuţie despre Social Media. Panel+urile au fost moderate de Ana Nicolescu şi de Lavinia Pavel.

Dar ce înseamnă, până una alta, engagement?

Engagement-ul e un termen destul de greu de definit, care se învăluie câteodată în zeci de detalii tehnice. Eu aş spune că e pur şi simplu capacitatea de a atrage atenţia cititorilor, de a face din această atenţie o relaţie de lungă durată şi de a genera reacţii. Ce înseamnă reacţii în online? Înseamnă în primul rând citirea articolelor de pe blog sau a activităţii din social media, dar înseamnă şi feedback-ul primit: aprecieri, distribuiri, comentarii, abonări.

Engagement-ul e de dorit, în viziunea mea, să apară organic, în mod natural, fără aplicarea unor algoritmi şi a unor trucuri tehnice. Dar pe de altă parte, e foarte adevărat că în viteza cu care se derulează zilele noastre şi în cantitatea uriaşă de informaţie care circulă pe internet, e util să ştii cum să ieşi în în faţă atunci când simţi că ai scris ceva care merită să ajungă la cât mai mulţi cititori.

Personal, eu nu am un blog care să se axeze pe campanii publicitare şi nici nu intenţionez să îl transform în aşa ceva. Scriu în primul rând pentru mine, apoi scriu pentru că unele lucruri mi se par rareori abordate în online-ul românesc şi vreau să ajut la mediatizarea lor. Şi în acest din urmă aspect îmi e foarte util să aflu ce pârghii am la dispoziţie pentru a-mi atinge scopul.

Ce fel de texte generează engagement?

Există două tipuri de scrieri despre care s-a discutat în cadrul conferinței:

– cele care redau stări

– cele care transmit informații

Articolele de stare ar cuprinde sub umbrela lor toate acele texte în care îți pui sufletul pe tavă, te dezgolești în fața cititorului și îl lași să te vadă vulnerabil, imperfect, cu frici și incertitudini. Sau acele texte în care dezbați opinii, avansezi idei, povestești dilemele tale de parenting (și nu numai).

Astfel de texte nu au de obicei o structură fixă, pentru că sunt scrise sub influența emoției, transmițând mai departe emoție. Dar sunt textele care au mare potențial de a genera reacții din partea cititorilor. Fie reacții de susținere, de validare, fie valuri de critică 🙂 Realist e să ne așteptăm la ambele tipuri.

Textele care transmit informaţii şi care îţi doreşti să ajungă la cât mai mulţi cititori e bine să aibă o structură bine definită, să fie clare şi la subiect şi să fie scrise având mereu în vedere obiectivul urmărit. Atunci când vrei să scrii un text informativ, adresat cuiva care e interesat de subiect sau care poate caută expres acest gen de conţinut, probabil că vrei ca articolul tău să fie găsit prin intermediul motoarelor de căutare. Câteva detalii care îţi pot face articolul să fie mai bine indexat, deci mai uşor de găsit, ar fi:

• Titluri care expun clar problema sau informaţia prezentă în articol
• Text structurat pe secţiuni, cu subcapitole (headings) care delimitează ideile principale
• Cuvinte cheie bine alese, fix acele cuvinte pe care le-ai folosi tu pentru a căuta pe Google acea informaţie, dacă ai vrea să găseşti ceva util.

Sugestiile de mai sus sunt doar o mică parte din trucurile de SEO (Search Engine Optimization), dar cum nu mă pasionează folosirea SEO ci doar modul în care funcţionează (deh, lucrez în IT), n-o să intru în alte detalii. In schimb, a intrat Miruna de la KinderTrips în detalii și a rezultat o comoară de articol, care poate fi găsită, citită și apoi aplicată aici.

Ne ajută sau nu background-ul profesional atunci când scriem pe un blog?

S-a discutat mult în cadrul #DPT15 despre backround-ul de jurnalist şi despre măsura în care acesta ar putea fi un atu pentru un blogger. Întrucât toate cele trei invitate din cadrul panel-ului de Blog Talk aveau în spate o facultate de jurnalism, le-a fost uşor să separe lucrurile care le-au ajutat de cele care, dimpotrivă, le-au tras înapoi.

Concluzia unanimă a fost că facultatea de jurnalism şi experienţa scrierii pentru presă te ajută să îţi triezi posibilele subiecte şi să le selectezi pe cele relevante, să ai o structură a textului, să îl scrii corect gramatical, concis şi fluid şi, cel mai important, să te documentezi temeinic acolo unde e cazul.

De asemenea, experienţa de jurnalist te ajută sa alegi dintre diverse moduri în care ai putea aborda un text. Un articol poate fi redactat sub formă de interviu, de portret, de reportaj, de poveste personală, sau pur şi simplu poate fi o relatare de fapte.

Mi-a plăcut că s-a pus accent pe toate aceste posibilităţi, întrucât noi cei din afara sferei jurnalismului avem tendinţa de a scrie destul de standard, fără să ne gândim că se poate alege şi un alt format.

Diferenţele majore între a fi jurnalist şi a fi blogger ţin de responsabilitatea şi asumarea textului. Dacă atunci când scrii în presă trebuie să urmezi direcţia generală a revistei sau ziarului şi să nu te abaţi de la viziunea ei, atunci când eşti pe cont propriu ai libertatea de a-ţi alege subiectele, părerile, tonul scrierii, fără teama că un superior te va trage de urechi şi îţi va cere să te temperezi.

Pe mine personal nu prea mă ajută background-ul de programator atunci când scriu pe blog, poate cel mult atunci când citesc despre chestii tehnice cum ar fi SEO sau despre diferitele instrumente oferite de WordPress. În schimb, mi se pare că faptul că scriu (irelevant că e pe blog) mă ajută la birou. Mă face să structurez altfel informaţiile, să am mai multă fluiditate în exprimare.

De ce scriem şi ce rol are motivația noastră în generarea engagement-ului?

Motivul pentru care scriem se dovedeşte a juca un rol foarte important în feedback-ul pe care îl primim de la cititori. Mi-a plăcut foarte mult ce a spus Ioana: că scrie dintr-o nevoie interioară de a-şi expune nişte frici pe care crede iniţial că le are doar ea, pentru a descoperi cu ajutorul cititorilor că de fapt nu e singură şi pentru a obţine astfel un fel de validare.

Mi s-a părut o declaraţie foarte curajoasă şi în acelaşi timp foarte adevărată. Ştiu sigur că acesta e unul dintre motivele principale pentru care scriu şi eu, acela de a căuta o validare. Nu mi-e clar încă ce anume vreau să validez, aici mai am de lucrat 🙂

Un alt motiv pentru care scriu, şi chiar trigger-ul acestui blog, a fost acela de a transmite informaţii care pot fi de ajutor, de a relata acele experienţe care pot ajuta pe altcineva. Am avut cândva un declick care m-a făcut să cred că dacă pot ajuta măcar o persoană prin blogul meu, atunci înseamnă că fac ceva cu sens. Şi a face ceva cu sens e principala mea motivaţie.

Închizând paranteza personală, cred cu tărie că textele care generează engagement şi care adună cititori sunt cele în care se simte puternic amprenta personală, cele care transmit o poveste, o emoţie, o situaţie în care şi cel de cealaltă parte a ecranului se poate regăsi.

Ştiu că sunt mulţi care aleargă după tips & tricks pentru a-şi face blogul celebru în timp record. M-am bucurat de faptul că întâlnirea organizază de Digital Parents Talks mi-a confirmat ceea ce credeam deja: cel mai important este textul. Talentul. Implicarea cu care scrii. Motivaţia pentru care vrei să aşterni acele gânduri şi să le dai mai departe.

Ce influenţă au membrii familiei asupra conţinutului de pe un blog?

Recunosc că pe mine acest subiect m-a făcut foarte curioasă. Voiam să aflu cum e în curtea altora. Citesc multe bloguri scrise de mămici şi în 99% dintre texte nu apar decât mamele şi copiii. Doar părerile mamelor, doar implementările lor. Şi de multe ori stau şi mă întreb: oare în acele familii taţii n-au niciodată păreri contrare? Oare nu există diferenţe de abordare, stiluri diferite de parenting sub acelaşi acoperiş? Oare taţii susţin şi cred 100% tot ceea ce scrie mama pe blog?

Mă măcinau toate aceste întrebări, mai ales pentru că nu simt că dragul meu soţ înţelege motivele pentru care pierd timp scriind aici, în loc să mă uit la vreun curs tehnic sau să fac ceva ce mă ajută la job-ul meu de zi de zi 🙂

Am aflat că nu sunt chiar singura în situaţia asta. Am aflat că sunt şi alte mame pasionate de scris care, deşi au creat în jurul lor comunităţi de oameni, nu sunt citite neapărat şi de cei din familie. Sau poate sunt citite, dar cei dragi nu înţeleg totuşi de ce se investeşte atât timp în blog, de ce „scrisul” nu vine mai uşor 🙂 Mai mult, sunt taţi care îşi exprimă explicit dorinţa de a nu fi subiect de blog, de a nu citi aluzii la ei pe blog şi… înţeleg perfect. Am scris la un momentdat un text ficţiune pentru un concurs care se voia a fi un fel de scrisoare ironică adresată soţului care mereu uită să ia cadouri. Şi deşi menţionam la sfărşit că nu e o poveste reală, soţul a găsit el acolo un dram de adevăr şi m-a cam apostrofat cum că îi fac reclamă proasă pe blog. Şi e normal. E decizia fiecăruia dacă vrea sau nu să se expună public.

Nu în ultimul rând, atunci când te ştii citit de membrii familiei sau de prieteni apare şi un pic de auto-cenzură. Ups, nu scriu asta, că mama încă nu ştie. Sau ups, nu scriu asta, pentru că dacă îmi citeşte X sau Y textul ar putea crede că fac aluzie la ei.

Cum ne putem îmbunătăţi stilul de scris?

Prima modalitate de a ne îmbunătăţi modul de a scrie este de a-i citi pe alţii 🙂 Cărţile sunt sfinte şi au nu numai rolul de a ne transporta în alte lumi dar şi de a ne îmbogăţi continuu cu noi instrumente de scris, după cum bine spunea Ioana. Nu e atât de important ce citim, poate fi beletristică, poate fi orice alt stil, important e să o facem. Am notat totuşi o recomandare de carte de la Ioana: Lecţii de magie, de Elisabeth Gilbert – Despre cum să-ţi cultivi creativitatea.

Apoi, ar mai fi cursurile de writing sau de story telling. În România nu sunt încă foarte multe, am primit câteva recomandări la conferinţă pe tema asta, dar poate se va extinde oferta în curând. Ioana ne-a recomandat conferinţa The Power of Storytelling, şi chiar dacă nu avem resursele financiare de a participa la ea cred că e util să urmărim prezentările din anii anteriori, multe dintre ele sunt pe site, în categoria Editions.

Un alt instrument la îndemâna tuturor este … practica. 🙂 Da, scrisul se îmbunătăţeste scriind şi e mai important să facem asta des, cu o recurenţă planificată decât să scriem din Paşte-n Crăciun texte pe care să le tot perfecţionăm luni de zile. (Ups, aici m-au atins, oare chiar la mine s-or fi referit?… ). Mia Munteanu a subliniat importanţa disciplinei şi a scrisului zilnic – nu neapărat într-un loc public, ci chiar şi pe hârtie, doar pentru noi, în timp ce Ioana a amintit de buna practică a creării unui plan editorial care să planifice stiluri diferite de articole în diverse zile ale săptămânii.

Concluziile personale

Cam atât despre ce s-a discutat la conferinţă. Eu m-am bucurat că am reuşit să ajung acolo, recunosc că am avut o favorită şi aceea a fost Ioana, şi mi-a părut rău că planurile personale nu mi-au permis să stau şi la a doua parte a conferinţei, să le ascult pe Mia şi pe Raisa, dar le-am citit ulterior sfaturile şi viziunile.

Am plecat de acolo plină de idei, dar asta n-ar fi ceva nou. Idei am atât de multe, c-aş putea vinde la kilogram 🙂 Din păcate n-am disciplină şi astfel cele mai multe idei se pierd pentru totdeauna, undeva printre cele 400 de draft-uri începute şi neterminate pe care le tot bibilesc pe aici prin background. Aşa că cel mai mare câştig pentru mine a fost să vin acasă cu un plan concret de a-mi menţine această disciplină. Nu pentru că aş vrea să scriu pe bandă rulantă texte care să genereze engagement, ci pentru că îmi doresc să scriu cât mai mult pentru plăcerea pe care o am atunci când îmi recitesc propriile texte 🙂

Şi pentru că am încheiat acest rezumat kilometric vorbind despre disciplină, o să închei de tot cu un video la care m-am uitat zilele trecute, care deşi pare desprins dintr-o altă poveste se referă totuşi la atingerea unor obiective. Oricare ar fi ele. Sper să inspire 🙂

P.S: Sponsorii eveniment-ului organizat de Digital Parents Talks, în colaborare cu Parenting PR, au fost Lidl, Lupilu şi OK Center.