Ce cărți am citit în 2018 și ce planuri (mărețe) am pentru 2019

Știu că toate blogurile cititorilor și-au publicat deja raportul anului 2018 încă de la final de decembrie, dar na, nu toată lumea are aceleași preocupări în prag de revelion. Aș putea spune că n-am avut timp, dar aș minți. Realitatea e că pur și simplu nu mi-a venit să scriu nimic aici, deși aveam multe articole începute sau programate.

Dacă e ceva ce îmi doresc pentru 2019, un singur lucru :), acela ar fi să termin toate lucrurile pe care încep să le fac. Pentru că să le-ncep – mă pricep de minune, n-am probleme de motivație. Cu finalizarea e mai greu.

Revenind totuși la tema zilei, GoodReads m-a anunțat ceremonios că în 2018 am citit 28 de cărți din cele 24 pe care mi le propusesem. Nu sună rău, știu, dar în realitate raportul acesta e oarecum alterat prin faptul că în el s-au infiltrat și 4 romane pentru copii (acum sincer, erau cam groase, ce e peste 50 de pagini merită pus pe GoodReads :), că oricum nu țin evidența celorlalte n-shpe mii de cărțulii citite Oliviei zi de zi la culcare). Și încă ceva, raportul a agregat doar cățile pe care le-am terminat, că de citit am început să citesc mai multe. Parcă am mai zis că am o problemă cu finalurile, nu? 🙂

Iată ce am reușit să citesc integral în 2018, în ordine aleatoare:

carti 2018 1.png

Hippie, de Paulo Coelho  – am luat-o la cerere, pentru a oferi cadou de Crăciun mamei, și am zis să profit de ocazie și s-o citesc și eu. E scurtuță, se parcurge repede. Nu-s o fană a lui Paulo Coelho, totuși mi-a plăcut în mod deosebit 11 minute, era cu totul altceva față de celebrul Alchimist, așa că am convingerea că Paulo Coelho poate scrie destul de divers. Hippie însă m-a lăsat destul de rece, mi s-a părut scrisă de un debutant. Nu e de ars pe rug, dar nici nu o recomand în mod deosebit.

Cea mai frumoasă carte din lume, de Eric-Emmanuel Schmitt – e o colecție de proză scurtă și cuprinde 8 povestioare care au în centrul lor câte o femeie. E bine scrisă, se citește ușor, te pune un pic pe gânduri. Mi-a plăcut.

Strania istorie a comunismului românesc, de Lucian Boia – în sfârșit, am reușit să parcurg și o carte de istorie, ba chiar mă pot lăuda că am citit-o cap-coadă pe parcursul unui zbor cu avionul. Lucian Boia a reușit să scrie o carte foarte ușor de citit, lucru pe care nu-l pot spune despre multe alte texte cu specific istoric. M-a intrigat, m-a ținut în priză, mi-a pus în față detalii de care nu auzisem niciodată și mi-a dat materie primă pentru noi discuții tematice cu adulții care încă își amintesc ce bine era pe vremea lui Ceaușescu 🙂

Prietena mea genială, de Elena Ferrante – pe final de an, o colegă mi-a adus toată tetralogia Elenei Ferrante, pe care o aveam pe lista de lecturi încă din 2017. Așa că am lăsat baltă alte priorități și am început prima carte. M-a prins povestea celor două fete, Lila și Elena, ba chiar mi-a amintit de relațiile mele de prietenie și de varietatea sentimentelor pe care le-am trăit în raport cu ele. M-aș fi așteptat la o carte și mai fabuloasă, după câtă reclamă i s-a făcut, dar mă gândesc că e de-abia începutul. Ștacheta e setată destul de sus pentru următoarele volume. Oricum, e o lectură plăcută, captivantă.

Poneiul roșu – John Steinbeck – e un volum de 4 povestiri care punctează 4 momente diferite din viața unui copil. E ca și cum cineva și-ar aminti acele puncte de răscruce care l-au marcat, sau acele puncte cheie care l-au format ca om. Totuși mi-e greu să descriu cartea. Stilul mi-a plăcut, e Steinbeck, cred că o să-mi placă orice aș citi de omul ăsta. Povestirile sunt triste spre tragice. Prima, cel puțin, m-a făcut să vărs lacrimi în metrou, și cred că e nevoie de talent pentru a smulge lacrimi după doar 30 de pagini. Nu zic mai mult. Dar cred că aș mai citi-o încă o dată.

Cei mai fericiți copii din lume – m-a impresionat atât de tare, încât i-am dedicat un articol separat, aici, și chiar am promis să revin cu o a doua parte (în 2019 🙂 ). O recomand oricărui părinte român, pentru a face o paralelă între stilul nostru de parenting și cel olandez și pentru a trage acele concluzii care i se par potrivite.

Toată lumina pe care nu o putem vedea – Anthony Doerr  – e una dintre multele cărți despre al doilea război mondial citite anul acesta. Mi se pare fascinant că, oricât de mult aș citi pe această temă, nu găsesc lucruri repetitive, ci întotdeauna văd perspective noi. Toată lumina pe care nu o putem vedea e o mică bijuterie între paginile căreia se țes două povești: cea a unei franțuzoaice oarbe și cea a unui soldat german. Detaliile despre viața unui om lipsit de vedere mi s-au părut fascinante, dar nu sunt mai prejos nici luptele interioare pe care le poartă cel obligat să ia parte la război. Două povești care ajung să fie legate prin unde de radio. Un singur lucru i-aș reproșa cărții, și anume finalul. Mi l-aș fi dorit altfel.

În țara lui Dumnezeu, de Tatiana Niculescu Brad  – o carte a unei românce, despre lumea musulmană și tradițiile ei. Am descris-o, pe larg, aici. O recomand, merită citită.

Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris – am scris despre ea aici. Când am citit-o eu, în engleză, nu se găsea la noi, între timp a fost tradusă și publicată și în română. Yey! E povestea reală a 2 supraviețuitori de la Auschwitz, scrisă pe baza amintirilor unuia dintre ei. E despre iubire și luptă pentru supraviețuire. E o lecție de viață.

Ora 25, de Virgil Gheorghiu – cred că e cartea care mi-a plăcut cel mai mult anul acesta. Și pe ea am descris-o mai amplu în articolul dedicat celui de-al doilea război mondial. Ora 25 se citește foarte ușor. Are propoziții scurte, la obiect, fără figuri de stil. Are multă acțiune, pune întrebări, ridică probleme care sunt la fel de actuale astăzi ca și în anul în care a fost scrisă. Riscul de a trăi într-o societate care etichetează oamenii după niște tipare pre-stabilite și îi judecă în consecință e cât se poate de real.

carti 2018 2.png

Adolf H. Două vieți – de Eric Emmanuel Schmitt e cea de-a 4a carte despre război citită anul acesta. Da, detalii tot aici 🙂 Schmitt reușește să scrie un roman incredibil despre viața reală a lui Hitler, așa cum a fost ea consemnată de istorie, pusă în oglindă cu ceea ce ar fi putut să devină același om dacă deciziile sale ar fi fost diferite, în puncte cheie. Pentru cine a văzut Black Mirror, episodul interactiv, ei bine m-aș arunca să spun că această carte are o idee oarecum similară, deși nu la fel de complexă 😉

Zece negri mititei, de Agatha Christie – o apariție exotică pe lista mea de lecturi, știu. Am citit-o după ce am văzut Cursa de șoareci la TNB, piesă pe care o recomand cu mare căldură. Mi-a făcut poftă de o carte polițistă, nu mai citisem așa ceva demult. Oldies but goldies.

O viață de rezervă, de Jodi Picoult – e o carte despre care am vrut să scriu mai în detaliu, dar nu mi-am găsit cuvintele. E despre o familie și despre modul în care boala unuia din copii schimbă viața tuturor. E despre un copil conceput doar pentru a-și salva sora de la moarte. E despre liber arbitru și decizii proprii, chiar și la vârste fragede. E o poveste atât de complicată încât, chiar dacă îți vine să condamni acțiunile unor personaje, nu știi dacă tu, în locul lor, ai fi fost în stare să iei alte decizii. E sfâșietoare pe alocuri, în special dacă ai copii. O recomand cui vrea să plângă.

Mă dor strămoșii – e o carte pe care am citit-o pentru că mi-a plăcut ingeniozitatea titlului. Conține o serie de teorii și de interviuri pe tema psihogenalogiei. Îmi amintesc că am citit-o pe la începutul anului și că la momentul respectiv mi s-a părut interesantă, totuși acum mi-e greu să-mi amintesc exact de ce. Probabil că nu mi-a schimbat viața în niciun fel 🙂

Eleanor Oliphant se simte excelent – de Gail Honeyman – Mi-a plăcut mult povestea lui Eleanor și elementele imprevizibile din carte, precum și stilul amuzant în care e relatată povestea. Dă impresia că ar fi o carte ușoară de vacanță, dar aparențele înșeală. E o poveste despre neglijențe și abuz, despre cum e să crești alături de părinți cu boli mentale, despre cum să îți continui existența chiar dacă ești distrus pe dinăuntru… dar și despre speranța că întotdeauna problemele pot fi depășite. E o carte care face lobby obiceiului de a merge la psiholog, lucru pe care îl salut. O recomand pe Eleanor. E …terapeutică și comică în același timp. A, și are și un IT guy în ea 🙂

Rămășițele zilei – Kazuo Ishiguro – M-a enervat teribil Stevens, personajul principal al acestei cărți. Stevens e majordom și nu numai că vrea să facă o carieră din asta, dar își vede existența ca fiind una cu sens. Ceea ce eu n-am reușit să văd, dar e ok. E o carte bună tocmai pentru că reușește să transmită atât de fidel convingerile și gândurile personajului principal încât trezește în inima cititorului sentimente de revoltă și de dezacord. Un pic cam molcomă pentru gustul meu, dar plăcută.

Mica enciclopedie Lykke, de Meik Vikking – Mi-a plăcut mult această mică enciclopedie. E o carte ușoară, perfectă de citit dimineața în metrou, pentru a începe ziua cu idei despre schimbare și cu o atitudine pozitivă. Cea mai mare lecție cu care am rămas citind-o a fost că principalul factor care determină fericirea este sentimentul apartenenței la o comunitate.

carti 2018 3.png

Cele 8 păcate capitale ale omenirii civilizate – Konrad Lorenz – Cartea asta despre păcatele omenirii mi s-a părut cam sumbră. Adevărată, nu zic nu, dar sumbră. N-a lăsat loc de speranță. Plus că a fost prea tehnică pe alocuri. Aș recomanda de zeci de ori Sapiens în locul ei, oricui vrea să guste dintr-o altfel de perspectivă asupra istoriei. Ok, Sapiens e mult mai amplă, dar acoperă și temerile pe care le ridică domnul Lorenz, prezentându-le totuși într-o manieră ceva mai optimistă.

Hibiscus Purpuriu – Chimamanda Ngozi Adichie – E o carte frumoasă și sensibilă. Abordează problema extremismului religios, a femeilor văzute ca având o condiție inferioară și ne introduce în problemele politice ale Nigeriei. E totuși ceva ce i-a lipsit cărții, dar n-am reușit să înțeleg ce. Mi-a plăcut mult mai mult Jumătate de soare galben, deși aceea e mai dificil de citit.

Pășunile raiului, din nou John Steinbeck – Cartea asta nu s-a ridicat la înălțimea capodoperei La Răsărit de Eden, dar nici nu mă așteptam, așa că nu m-am simțit dezamăgită. E o colecție de 10 povestiri cu o vagă legătură între ele și cu o idee foarte inteligentă la bază. E despre modul în care o acțiune sau o vorbă aparent banală a cuiva poate influența complet destinul altcuiva. E despre reacții în lanț și despre motivații pe care uneori nu le înțelegem dar care devin perfect logice atunci când aflăm tot contextul.

Origini, de Dan Brown –  Origini nu acaparează atenția la fel ca primele romane ale lui Dan Brown, dar e ok. E în caracter, e plină de informații noi și e … un fel de premoniție a unui posibil viitor al omenirii. Un viitor pe care eu una îl cred foarte posibil, dar nu dau mai multe detalii pentru că nu vreau să spulber magia cărții. Dincolo de intrigă și de nelipsita crimă, m-am bucurat să regăsesc o Tesla printre paginile cărții, m-am bucurat să mi se trezească interesul de a vizita Barcelona și am analizat pe internet capodoperele lui Gaudi. Și pentru toate astea la un loc, am rămas foarte câștigată citind Origini. Singura critică pe care i-o pot aduce e că pe alocuri s-a lungit mult mai mult decât era cazul.

Behind closed doors – Jenny Tomlin – Mi-e greu să exprim în cuvinte cât de mult m-a revoltat cartea asta. Bine scrisă, la persoana I, reprezintă un fragment din biografia autoarei, axată pe seria lungă de abuzuri pe care le-a suferit chiar din partea părinților săi. De la o neglijență cruntă până la bătăi și abuzuri sexuale. O recomand și pe ea. Are darul de a te scoate din bula pufoasă cu ponei roz în care poate trăiai și de a-ți aminti că viața poate fi și incredibil de dură.

Stilurile de atașament / Attached – Amir Lavine & Rachel Heller – O carte de psihologie care abordează tiparele de atașament ale adulților și modul în care le influențează relațiile romantice de-a lungul vieții. Mi s-a părut foarte interesantă si destul de bogată în exemple concrete, fără să bată la nesfârșit apa-n piuă așa cum au obiceiul cărțile americane. M-a amuzat un pic faptul că mi-am identificat tiparul de atașament ca fiind o combinație între anxios și evitant și că pe undeva prin carte se scria că o astfel de variantă ar fi foarte rară și specifică sociopaților sau criminalilor în serie :). Trecând peste acest mic rateu de încadrare, o consider o lectură educativă, din care ai ceva de învățat … despre tine.

Șoareci și oameni, tot de John Steinbeck – a 3a cartea a lui Steibeck de anul acesta era una foarte celebră, poate mai celebră decât La răsărit de Eden. Povestea de prietenie dintre doi bărbați, dintre care unul cu un intelect extrem de redus și cu comportament copilăresc este plină de sensibilitate și emoție. Din păcate, auzisem atât de multe despre această carte încât știam în mare parte ce urmează să se întâmple în ea, ceea ce i-a știrbit puțin din frumusețe. Dar pentru cineva care nu știe despre ce e vorba, e o lectură care nu trebuie ratată.

Cam acestea au fost lecturile mele de adult. Mai am de terminat Homo Deus, Iubește și fii iubit, o carte de-a Hertei Muller și ceva cu Câinele, cel mai bun prieten. Nu le-am terminat la momentul potrivit nu penru că ar fi fost proaste, ci pentru că sunt cărți care se citesc mai bine dacă ai o anumită stare sau dispoziție. Când am simțit că n-o am… am trecut la altceva 🙂 Dar în următoarele 12 lunli sigur le dau eu de cap.

Cam atât pentru 2018. În 2019 am ridicat ștacheta și visez la 36 de cărți. Dispoziție să fie, că timpul ni-l facem singuri.

18 gânduri despre „Ce cărți am citit în 2018 și ce planuri (mărețe) am pentru 2019

Adăugă-le pe ale tale

  1. Te felicit pentru cât ai reuşit să citeşti!
    Îţi doresc timp şi dispoziţie să poţi termina ce ai început! 😉
    Dacă tot ai citit Prietena mea genială, îţi recomand şi serialul. Merită, actriţele alese sunt bestiale! Şi nu strică surpriza, numai după prima parte a fost făcut. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    1. Am văzut primul episod :), apoi m-am apucat de carte. Aș reveni la film, dar după ce termin toată seria. Mi-a plăcut și mie atmosfera, e altceva față de filmele Hollywood-iene.

      Apreciază

  2. De unde ai cumparat Ora 25? Imi amintesc ca am incercat sa o caut online si la vremea cand ai publicat articolul dedicat ei si, ca si acum, am renuntat ca parea sa nu fie disponibila prin prea multe locuri.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Cosmin Cengher Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: