Amintiri din Spania: El Palmeral Alicante și Oceanografic Valencia

Vacanța noastră în Spania a continuat în crescendo, cu o a treia zi care mi s-a părut mai spectaculoasă decât primele două, deși complet diferită. Spuneam în articolele anterioare că am fost în prima zi spre Gibraltar, iar în a doua zi am vizitat Alhambra de Granada și un mic orășel alb. În această a treia zi am mers dinspre Murcia spre Ocenografic Valencia, cu o mică oprire în Alicante.

Dimineața ne-a prins într-un mic orășel pescăresc, Portman, undeva la sud de Murcia. În ciuda poziției foarte retrase și a zonei liniștite, hotelul a fost ok, am dormit bine, și ne-am și înțeles într-un mod hilar cu gazdele – ei vorbeau în spaniolă, eu răspundeam în engleză și tot așa 🙂

Vedere spre pustietate, de la geamul hotelului din Portman 🙂

Am plecat la drum imediat după micul dejun, cu direcția Alicante. Nimic notabil în primele 30 de minte, până când a sunat telefonul. Un număr de Murcia. Am răspuns un pic speriată, întrebându-ma ce om fi uitat prin hotel. Vocea recepționerului m-a anunțat, pe un ton trist, că „La nina olvido una pelucheria”, sau ceva de genul. Puținele mele cunoștințe de spaniolă mi-au fost de ajuns pentru a înțelege dimensiunile tragediei. Îl uitasem pe Coco, un iepure albastru cu urechi lungi și ochi mari, care scotea niște sunete plângăcioase, mi-mi, mi-mi, mi-mi…. Și numai „mi-mi” și vaiete am auzit până aproape de Alicante, căci Olivia a fost de neconsolat la auzul veștii. Numai gândul la delfinii din Valencia a făcut-o să renunțe la tratativele de a ne convinge să ne întoarcem după Coco. Dar avem obiectiv clar pentru Barcelona să găsim un frate urechiat.

În fine. Am lăsat în urmă tragedia și am oprit lângă El Palmeral Alicante. Am vrut practic să fragmentăm drumul de 3 ore pe care îl aveam de parcurs în total. Am găsit loc de parcare undeva în lateral, prin apropierea unui șir de blocuri, destul de aproape de intrare.

El Palmeral e un parc de palmieri, ceva spectaculos cum n-am mai văzut pe nicăieri. Am citit undeva că ar fi zeci de mii de palmieri îngrămădiți aici, și informația mi se pare credibilă. E o plăcere să te plimbi pe alei și totul e atât de frumos încât parcă nu te mai saturi să faci poze.

Sunt și multe pisici în parc, te lovești de ele la tot pasul. Olivia a fost încântată să le vadă, însă n-a găsit niciuna suficient de prietenoasă cât să accepte vreun contact fizic. Așa că s-a resemnat cu locurile de joacă. În scurt timp, Coco era uitat.

Cât timp Olivia s-a jucat, noi am privit fascinați cum niște oameni toaletau palmierii din zonă. Ceva între alpinism utilitar și sculptură în lemn, greu de descris în cuvinte.

Mi-a părut rău că nu alocasem mai mult timp acestui parc, chiar nu mă așteptasem să fie atât de spectaculos. Am stat acolo o oră, dar cred că nu m-aș fi plictisit nici în două, pentru că n-am apucat să îi explorăm toate aleile. Îl recomand cu drag, e un loc tare frumos.

Constrânși de timp, am urcat în mașină și am pornit spre Valencia, unde aveam în plan doar o vizită la Oceanografic.

Ca o mică paranteză, i-am fost foarte recunoscătoare Florinei, care a publicat pe blogul ei niște povești tare simpatice, adunate sub numele de Tribunalul Pădurii. Le-am citit pe toate, până am ajuns la Valencia, și au fost de mare succes.

În Valencia, am avut noroc să găsim loc de parcare fără plată chiar pe strada cu Oceanografic, Carrer d’Eduardo Primo Yufera, la câțiva metri mai departe de intrarea în parcarea complexului. Probabil în plin sezon turistic sunt șanse minime să ai acest noroc, dar noi am prins o zi libera. Oricum, parcarea complexului are preț decent, 6 euro pe zi dacă ai bilet de intrare la Oceanografic.

Și iată-ne și în locul mult așteptat. Biletele nu sunt ieftine, am dat 80 de euro în total pentru doi adulți și un copil, dar n-am regretat deloc. Am intrat la 1.30 și am stat aici nu mai puțin de 4 ore. Ne-am programat traseul în așa fel încât să lăsăm la final spectacolul delfinilor, care se anunțase a fi la 16.45, și bine am făcut căci după mine acela a fost punctul culminant.

Și totuși… parcă e nedrept să spun că restul a fost mai prejos. Pur și simplu, ca să fac un rezumat, Oceanograficul mi s-a părut ceva senzațional. Momentan e în top 1 al preferințelor, dintre toate chestiile și locurile văzute vreodată. Și scriu despre el la cald, pentru a fi sigură că nu îmi diminuez din entuziasm.

Vizita noastră a început cu zona acvariilor tropicale, unde am admirat meduze colorate, pisici de mare gigantice, și am trecut prin tunele deasupra cărora înotau rechini.

Am continuat cu o incursiune în lumea păsărilor, acestea fiind adăpostite într-un pavilion spectaculos, al cărui formă mi-a amintit de un puf de păpădie. Mergând pe sub acoperișul acela rotund, futurist, cu păsări roz și roșii plutind pe deasupra capului, am avut un sentiment ireal, mi s-a părut unul dintre momentele acelea rare în care vezi ceva atât de frumos încât îți vine să-ți ții respirația

Știu, pozele n-au cum să redea realitatea, trebuie să fii acolo ca să înțelegi pe deplin modul în care arhitectura locului reușește să scoată în evidență frumusețea naturii.

Am continuat cu acvariile arctice, care adapostesc leii de mare și celebrele balene beluga. Da! Balene! Nu sunt balenele gigant pe care le știm din filme, ci niște balene albe care trăiesc în mediul lor natural în apropiere de Polul Nord și care ating cam 5 metri lungime. Dar sunt super frumoase, albe și delicate. Oceanograficul adăpostește două astfel de exemplare, mamă și pui. Pentru că știu că sunt mulți cei care cred că astfel de animale nu ar trebui să trăiască în captivitate, o să menționez și ce am aflat la fața locului. Balenele nu sunt acolo doar pentru distracția publicului. Ele sunt acolo și pentru a le fi cercetate comportamentele, obiceiurile, starea de sănătate, factorii de risc. Observațiile făcute asupra lor au ajutat deja la salvarea altor balene beluga și au drept scop protejarea speciei, pe termen lung.

Lângă balenele suple și elegante înoată niste lei de mare tare poznași, cărora pare că le place enorm să se dea în spectacol. Fac piruete, se apropie cu botul de vizitatori de parcă i-ar adulmeca, sunt intr-o agitație continuă. Trec minute în șir și tu tot îi privești fascinat. Apropo, e frig în ținutul arctic, noroc cu frigul că realizezi cum a trecut timpul și îți aduci aminte să mai schimbi peisajul 🙂

După zona Arctică, drumul continuă pe lângă niște păsări flamingo, crocodili, broaște țestoase, pinguini. Dar acestea parcă nu mai au strălucire, comparativ cu tot ceea ce ai văzut deja. Eu mă simțeam deja super încântată, deja stabilisem că balenele au fost punctul culminant al vizitei. Numai că…urma spectacolul delfinilor.

Pe indicatoare se recomanda să ajungi la locul faptei cu circa 30 de minute înainte, iar noi ne-am conformat. Și a fost bine, pentru că am prins ceva și din antrenamentele delfinilor, apoi s-au proiectat și câteva filmulețe scurte despre viața acvatică, despre activitatea ecologică a fundației sponsorizate de Oceanografic și despre pasiunea oamenilor care lucrează acolo.

În prezent, familia delfinilor din Oceanografic pare să numere 16 membri. Nu au participat toți la spectacol, ci doar 6 dintre ei, dar cred ca putea să fie și unul singur că tot magic mi s-ar fi părut. În primul rând, spectacolul nu are în prim plan giumbușlucurile delfinilor, ci legătura care se stabilește între delfin și om, bucuria cu care se joacă. E un spectacol pus în scenă cu multă inteligență, pentru că reușește să îmbine demonstrațiile delfinilor cu mici filmulețe educative, cu conversații interactive și cu muzică bine aleasă, tot acest ansamblu fiind foarte emoționant, ca întreg.

A, era să uit. La începutul numărului, am fost martorii unui mic experiment psihologic. Unul dintre dresori a cerut un voluntar, dintre copiii din public, pentru a face parte din spectacol. S-au ridicat multe mâini. Apoi dresorul a spus că n-are cum să aleagă, de aceea va face un concurs. Va pune o melodie și va alege drept voluntar pe acel copil care va dansa cel mai bine. Ca să vezi, numărul celor doritori a scăzut dramatic, au fost câțiva care s-au mișcat timid, dar unul singur a dansat, cu toți ochii pe el. Și a fost ales. Ce-a vrut sa demonstreze dresorul? Un comportament uman. Rușinea, teama de a fi penibil, sunt sentimente mult mai puternice decât dorința de a primi o recompensă, și numai cei dispuși să treacă peste ele au parte de experiențe remarcabile. Și uite așa, copilul care nu s-a sfiit să danseze a ajuns să hrănească și să mângâie delfinii, sub ochii plini de invidie ai tuturor copiiilor din public 🙂

Am plecat de la spectacol bucuroasă foc, delfinii sunt niște animale atât de gingașe, atât de inteligente și care emană atâta voie bună, încât nu ai cum să nu te molipsești. Olivia a plecat totuși un pic supărată că n-a fost ea în locul băiețelului, dar a fost un prilej bun să vorbim din nou despre rușine, curaj și consecințele aferente.

Lângă Oceanografic se află alte două puncte turistice de interes: Hemisferic, o clădire sferică în care se proiectează filmele documentare, și un Muzeu al Științelor, proiectat în așa fel încât să aduca aminte de scheletul unui dinozaur.

N-am intrat, doar le-am admirat de la depărtare, în drumul nostru rapid spre mall-ul de lângă, unde am luat cina. Apoi ne-am recuperat mașina, care între timp rămăsese cam ultima din parcare, și ne-am dus să ne revendicăm camera rezervată pentru acea noapte, undeva lângă Valencia. Până acolo, am fost șocată de anvergura infrastructurii din această zonă. Bine, nu că restul Spaniei ar fi fost mai prejos, dar Valencia ne-a uluit. Domnul șofer o tot compara cu Las Vegas-ul 🙂 Cert e că în drumul nostru spre hotel am trecut printr-un sens giratoriu monstruos, cu 6 benzi, cu o grămadă de ieșiri în toate direcțiile, apoi am luat-o din autostradă în autostradă, ieșind dintr-una și întrând în alta, și toate astea … în oraș. Remarcabil că ne-am încurcat o singură dată. Eu, recunosc, nu m-aș fi descurcat să conduc în această încâlceală de benzi, sensuri și ieșiri. Noroc cu soțul meu talentat in ale traficului și nu numai 🙂 .

În loc de încheiere, las aici unul dintre filmulețele văzute în Oceanografic care mi s-a părut a fi cel mai optimist și de impact:

Următoarea zi pe tărâm spaniol ne va purta spre Barcelona, de unde voi reveni cu noi impresii.

Un gând despre „Amintiri din Spania: El Palmeral Alicante și Oceanografic Valencia

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: