Cum am ales cea mai frumoasă destinație de vacanță pentru vara asta

Stăteam singură în sala de conferințe, în primul rând de scaune, uitându-mă confuză și încă șocată la scena goală din fața mea. Nu înțelegeam exact cum de ajunsesem acolo, cum de mă aleseseră tocmai pe mine dintre sutele de participanți la târgul de turism și, mai ales, care avea să fie rolul meu în stabilirea celei mai frumoase destinații de vacanță.

Mă aleseseră din public, mă felicitaseră și mă conduseseră aici, rugându-mă să-i aștept pe oficiali. Singurul punct de reper pe care îl aveam era pliantul pe care mi-l înmânaseră la început și pe care cineva scrisese, pe verso: vacanță vară 2019″.

În cele 10 minute de când mă aflam aici, îl studiasem cu atenție, încercând să găsesc indicii despre proveniența pozelor. Gândurile îmi fugiseră departe, înapoi în timp, spre plaje însorite și zile încărcate de emoție și bucurie. Iubesc marea. Iubesc să simt nisipul între degete, să-l cern în palme și să-i ascult freamătul. Iubesc să-mi umplu nările de mirosul sărat al valurilor, să plutesc fără gânduri pe oglinda lichidă despre care mi-am imaginat mereu că ascunde în adâncuri legendarele sirene. Iubesc să trăiesc. Iar vara, între nisip și mare, simt că trăiesc mai intens ca oricând.

Visând așa, cu ochii deschiși, nici n-am observat când s-a deschis ușa. În fața mea stăteau acum două personaje noi, îmbrăcate cel puțin interesant.

– Felicitări! Ai fost aleasă să mergi într-o vacanță cu Christian Tour. Dar pentru a intra în posesia premiului, trebuie să ne ajuți mai întâi. De luni de zile facem sondaje pentru a stabili care e cea mai frumoasă destinație de vacanță din lume și am ajuns astăzi la două finaliste. Pentru că nu ne putem hotărî, tu vei avea cel din urmă cuvânt.

Nu-mi venea să cred ce auzeam. Să fiu oare atât de norocoasă? Am aprobat ferm, încă emoționată:

– Sigur, vă ajut cu cea mai mare plăcere. Dar cum?

Cele două personaje mi-au zâmbit larg, apoi s-au prezentat în sfârșit.

În stânga mea se afla ambasadoarea Spaniei în România, îmbrăcată într-o seducătoare rochie roșie, de flamenco. Din dreapta mă fixa cu privirea ambasadorul Greciei, costumat și el în portul tradițional, cu brâu roșu și cizme înalte. Reprezentanta Spaniei a luat prima cuvântul:

– Închide ochii și imaginează-ți:

Te afli pe Costa del Sol, în inima Andaluziei. Frumusețea locurilor pe care le vezi îți șoptește parcă, de pretutindeni, povești încărcate de istorie. Auzi, prin susurul valurilor, cum maurii au fost regi aici timp de mai bine de 800 de ani, lăsând în urmă o arhitectură fascinantă, a cărei frumusețe încă îți taie respirația. Auzi dintre firele nisipului cum creștinii și-au recăpătat Spania prin mișcarea Reconquista, dar cum cele două culturi încă se întrepătrund chiar și în zilele noastre.

Ai la picioarele tale cele mai frumoase plaje din Costa del Sol. Fie că alegi să te îndrepți spre Estepona, Marbellla, Torremolinos sau Benalmádena, plajele te surprind cu nisipul lor fin, apele de cristal și panoramele spectaculoase. Lenevești sub soare câteva ore, te joci cu valurile molcome, apoi te îndrepți spre o masă și savurezi o paella cu fructe de mare, alături de un pahar de Sangria.

Îți faci planuri pentru zilele viitoare, surprinsă de multiplele opțiuni. Poți alege puțină aventură, mergând în Parcul Crocodililor din Torremolinos. Poți ajunge în doar o oră până în Gibraltar, să urci pe stânca maimuțelor și să simți că atingi Africa cu degetul. Poți vizita celebrele Pueblos Blancos Nerja sau Frigiliana, cu căsuțele lor atât de albe încât simți că ai pășit într-o poveste. Vezi de ce spun că Spania este cea mai frumoasă destinație de vacanță din lume?

Vraja Spaniei m-a învăluit complet. Deschid totuși ochii, exact în momentul în care reprezentul Greciei se apropie de mine și începe să-mi povestească și el:

– Nu contest magia Spaniei. Dar dă-mi voie să-ți povestesc și despre Țara Zeilor, Grecia.

Grecia e locul unde găsești cele mai multe peisaje desprinse parcă din tablourile biblice ce înfățisează paradisul. Indiferent dacă te duci pe continent sau pe o insulă elenă, apele Greciei dau dependență și te fac să revii an de an. Pe foarte multe plaje întâlnești acel Blue Flag care îți confirmă curățenia apei, așa că atunci când faci snorkeling poți vedea peștisori diverși, arici de mare sau crabi, viețuitoare prezente doar într-o apă foarte curată.

Dintre toate locurile de vis din Grecia, te-aș trimite totuși în Zakynthos, insula din Marea Ionică pe care localnicii o alintă Floarea Levantului. Acolo muntele se contopește cu marea, dând naștere unor peisaje unice precum celebra plajă Navagio. Te poți plimba în jurul insulei, pentru a căuta broscuțele Caretta-Caretta sau pentru a vedea cel mai frumos apus de soare din lume, în Keri. Poți lua calea apei pentru a intra în Peșterile Albastre, pentru un spectacol unic de culori. Sau poți savura preparatele mediteraneene în tavernele locale, bucătăria grecească având peste 4000 de ani de tradiție.

Grecia e țara în care poți sta la plajă la umbra pădurilor de pini, poți privi caprele negre de pe stânci în timp ce plutești pe apă, sau te poți minuna de ospitalitatea și de pofta de viață a localnicilor. Țara Muntelui Olimp e cea în care oricine și-ar dori să îmbătrânească, îți jur.

Oficialul elen și-a încheiat pledoaria, apoi și el și ea s-au retras un pas în spate, făcându-mi semn, din priviri, că e momentul să deliberez.

Simțeam, brusc, o mare responsabilitate. Deși văzusem ambele țări și aveam amintiri extraordinare și din Spania și din Grecia, una dintre povești mă atinsese parcă mai tare.

Mi-am luat inima în dinți și am rostit verdictul:

Aleg Spania. Cea mai ofertantă destinație de vacanță pentru un sejur 2019.

Simțeam pe limbă gustul acrișor de Sangria, iar în urechi îmi răsuna ritmul de flamenco. Cei doi oficiali mi-au zâmbit larg, și-au strâns mâinile și s-au îndreptat spre ieșire. În urma lor a rămas doar un miros de mare și un bilet de vacanță cu Christian Tour.

Eu am ales. Tu ce alegi?


☀ Text înscris în competiția SuperBlog 2019☀

☀ Surse poze: christiantour.ro, pixabay.com☀

2 gânduri despre „Cum am ales cea mai frumoasă destinație de vacanță pentru vara asta

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: