„În Germania, tot timpul cât am lucrat m-am simțit valoroasă.”

Sunt unii oameni care nu se mulțumesc cu ceea ce găsesc în jurul lor și aleg să se zbată pentru o viață mai bună. Unii încearcă să și-o clădească aici, lent, cărămidă cu cărămidă, luptând uneori cu morile de vânt sau resemnându-se în neputință, alții aleg calea mai sigură și pleacă în căutarea unor condiții prietenoase pe alte meleaguri.

Dacă le găsesc sau nu – numai cei care au încercat pot spune. Așa că mi-am propus să vorbesc cu cât mai mulți oameni și să-i întreb cum a fost experiența emigrării pentru ei. Despre ideea acestui proiect, În căutarea unei vieți mai bune, am scris aici.


În interviul de astăzi facem cunoștință cu Dana. O persoană foarte talentată pe care am cunoscut-o în timpul participării la SuperBlog și despre care am descoperit ulterior că scrie niște povești pentru copii minunate. Pe unele dintre acestea le puteți citi pe blogul ei, aici.

Dana a găsit un sens cuvântului acasă de-abia atunci când a ajuns pentru prima dată în Germania. Șase ani mai târziu, locuiește acolo împreună cu soțul și cu cei doi copii și simte că viața i s-a schimbat radical după emigrare. Dar să aflăm de ce chiar de la ea.


În ce moment al vieții tale te-ai decis să pleci din țară și de ce?

Când am luat hotărârea să plec din țară, mă simțeam debusolată. Orice aș fi făcut, parcă nu îmi găseam locul și aveam constant sentimentul că am aterizat din greșeală în această lume. Viața socială din orașul în care locuiam nu mi se potrivea nicicum.

Vedeam lumea agitată, grăbită, tristă, furioasă, interesată de ”mai mult” și nemulțumită. Iar eu nu reușeam să mă integrez.

Stresul social îmi era un dușman invizibil și nu îmi dădeam seama pe atunci de nimic din toate acestea. Tot ce știam era că mă simțeam sufocată și îmi doream nespus să îmi feresc copilul de a crește în același sistem. Fiul meu cel mare abia împlinise 2 ani. Nu lucram, stăteam acasă cu el.

(Din arhiva Danei. Un melc cu căsuța în spinare)

De ce Germania? Cum ai simțit că e țara potrivită pentru tine?

Vizitasem Germania înainte cu jumătate de an de a ne muta aici. Era în luna Ianuarie și țin minte că zărisem o terasă deschisă, ceea ce a fost o noutate pentru noi. În toiul iernii terasă? Da! Bineînțeles, ne-am așezat comod și mare ne-a fost uimirea când ni s-au dat pături pentru a ne încălzi. Am privit de jur împrejur și brusc m-a cuprins un sentiment necunoscut până atunci. O liniște profundă îmi făcuse ochii să lăcrimeze iar buzele să exclame: aici vreau să trăiesc! Din acel moment am știut că Germania este țara aleasă de sufletul meu. Nu aveam habar de cultură, de limbă, de sistem. Pur și simplu atât am simțit și m-am lăsat condusă de instinct. Soțul meu avea demult în plan Germania, dar eu refuzam ideea fiindcă auzisem că limba este foarte grea. Ei bine, la fața locului nu mi-a mai păsat de nimic. Germania pentru mine este Acasă. Mein Heimat!

Și cum ai învățat limba aceea grea de care te temeai?

Încă nu o știu bine, dar am învățat-o la curs. Ministerul plătește parțial sau integral cursul de integrare, care include limba germană și durează 6-10 luni. E un drept de care beneficiezi când vii aici, dar cu condiția să fi muncit minim 3 luni. Deși cred că acum perioada s-a mărit la 1 an de muncă. (legile se tot schimbă fiindcă mulți emigranți profită de acest ajutor, iar apoi rămân ani întregi asistați social).

Crezi că a avea copii te ajută să te adaptezi mai repede într-o țară nouă sau, din contră, te încurcă?

Pe noi nu ne-a încurcat copilul. Am exclus din start ideea de a ne lăsa copilul în țară. Ni s-a propus să plecăm noi înainte, dar am refuzat, considerând că acolo unde este loc pentru noi, este loc și pentru copilul nostru. Bineînțeles că unde intră două salarii, viața din punct de vedere financiar este mai ușoară, însă iată că se poate foarte bine cu un singur salariu și cu doi copii.

(Sursa: pixabay.com)

Cum ți se pare sistemul de învățământ din Germania, față de cel în care ai crescut tu?

Total diferit. Personal, mi se pare un sistem foarte bun. Nu este perfect, așa cum sunt sistemele ideale de prin cărți, dar copiii mei se dezvoltă frumos. Ce îmi place foarte mult este că nu se fac diferențe. Cel puțin noi nu am trecut prin așa ceva.

La grădiniță, dimineața începe cu un cântecel prin care tuturor copiilor li se urează bun venit și li se transmite bucuria de a fi împreună. Nu sunt grupe de vârstă, stau toți laolaltă. Se ia micul dejun, apoi se fac diferite activități, fiecare copil având libertatea de a-și alege locul unde dorește să stea. Sunt momente în care educatoarele îi învață pe copii despre mediul înconjurător și diverse teme, după care fiecare se joacă cum, unde și cu cine vrea. Dacă vremea nu este foarte mohorâtă, se alocă ultima oră jocului în curtea grădiniței care arată ca un parc.

La școală lucrurile sunt puțin mai serioase, timpul de joacă fiind mult mai scurt, dar și prieteniile devin mai puternice.

Unul din lucrurile care îmi plac este că profesorii nu spun tuturor notele elevilor. Nu există elevi deștepți și elevi proști. Există elevi cu capacități diferite.

Unul este bun la matematică, altul la desen, unul citește foarte bine, altul scrie minunat. Copilul meu nu a venit acasă cu dezamăgiri, cu umiliri, cu sentimentul neplăcut al comparației și nici cu judecăți de valoare.

Cred că nu mai este nevoie să fac vreo comparație. O zi de școală din coplăria mea însemna cel puțin să fiu trasă de codițe și nu aș vrea să povestesc întâlnirile cu arătătorul acela lung și gros de lemn. Din păcate, 90% dintre colegii mei treceau prin aceleași umilințe.

(Sursa: pixabay.com)

Cât de „child friendly” este Germania și mai ales orașul în care locuiești? Ce e diferit față de cel în care ai copilărit tu?

Acum locuim într-un sat frumos de munte, însă peste tot sunt locuri de joacă și parcuri child friendly. Infrastructura fiind bine pusă la punct, putem merge oriunde dorim. Germania este plină de locuri în care poți merge cu cei mici, fie la piscină, fie prin pădure, prin parcuri de distracție ori la diferitele activități făcute de primării, instituții sau organizații.

Nu pot compara cu orașul în care am crescut. Altfel erau vremurile. Când eram mică îmi erau de ajuns prietenii, ceea ce lipsește în ziua de azi și aici, și în România. Nu se mai adună grupurile de altădată, dar asta este, vremurile s-au schimbat. Astăzi copiii petrec timp cu părinții (sau părinții petrec timp cu copiii) – poate ar fi o dovadă a lipsei lor în copilăria noastră?

Cum vă petreceți voi și copiii timpul liber? E Germania o țară care inspiră la a face mai mult sport?

Da, este o țară care te invită la ieșiri în natură, la mișcare și la activitate. Timpul liber ni-l petrecem prin joacă, plimbări, bălăceala la piscină, distracție prin parcuri, depinde de vreme. Avem de unde alege!

Ce profesie aveai în țară și ce ocupație ai acum în Germania?

În România nu am reușit să mă integrez. Ciudat, nu? Am vrut să fac Liceul de Artă, însă nu am avut nicio putere de decizie. Am terminat un liceul de profil uman, iar apoi am lucrat ca ospătar puțin timp, fiindcă îmi doream să am o familie – cumva simțind că acesta va fi refugiul meu.

Aici, în Germania am găsit o meserie de suflet: lucrul cu oamenii. Ambulante Pflegedienst – asistent/îngrijitor pentru bătrâni. Mergeam cu mașina la pacienți acasă pentru a le da medicamentele, pentru a le face insulina, pentru a le da să mănânce, să îi ajut să se îmbrace, să se spele și după caz le făceam și curățenie.

Momentan stau acasă cu fiul cel mic, dar pot spune că în tot timpul cât am lucrat m-am simțit valoroasă. Am simțit inimile bătrânilor care cerșeau un zâmbet și o mângâiere, am simțit respectul și am putut oferi căldură acestor oameni ajunși aproape de capătul drumului.

Nimeni, niciodată nu mi-a privit meseria cu dispreț, ba mai mult de atât, frumoșii mei bătrânei (cum îmi place să le zic) s-au întristat când am plecat, ceea ce denotă aprecierea și mulțumirea.

În afară de tipicele meserii, pot spune că mai am două pasiuni cu care îmi ocup timpul: scrisul și desenul – chiar dacă acestea nu prea sunt considerate meserii.

(Pictură realizată de Dana. Mai multe picturi – pe pagina ei de Facebook)

Știu că ai publicat deja două cărți pentru copii. Pe una dintre ele chiar o am acasă. Le-ai scris în România sau în Germania?

Așa este. Și acum lucrez la o altă carte, cu spiriduși. Le-am scris aici, în Germania.

Crezi că dacă rămâneai în România ți-ar fi fost mai greu să le scrii?

Nu le-aș fi scris niciodată. Viața mea s-a schimbat complet de când am ajuns aici. Este ciudat și trist… nu m-am putut integra în propria țară, dar niște străini m-au primit așa, cu brațele deschise. Brusc m-am simțit acceptată și respectată. M-am integrat într-o altă țară. De asta și spun că pentru mine Germania a devenit Acasă.

Cum te împaci cu caracterul mai rece al nemților?

Caracterul rece al nemților este un mit. Dar unul mare. Se știe că fiecare pădure are uscăturile ei, dar în cei 6 ani de când sunt aici nu îți pot povesti nici măcar de un singur neamț rece.

Mie îmi pare că își vede fiecare de treaba lui și nu își bagă nasul unde nu le fierbe oala. Vecinii noștri nu ne invită la ei în casă, nici noi nu îi invităm la noi. Nu petrecem ore în șir povestind vrute și nevrute, nu intrăm în detalii intime și nici nu punem întrebări personale.

În schimb, ne dăruim unii altora cu drag din ceea ce avem. Eu le-am dat vișine și pere, ei mi-au dăruit ciuperci, prune și castraveți. De Crăciun le-am dus sarmale și cozonac tuturor și tare le-au mai plăcut! Sau, de exemplu, astă iarnă am ieșit cu soțul să dezăpezim pe lângă gard. Vecinul se chinuia de unul singur și am decis să îl ajutăm. Am terminat acolo și ne-am dus să îl ajutăm pe celălalt vecin. Ei bine, de aici s-a format o mare gașcă de vecini care au dezăpezit pe rând pe la fiecare. Unde-s mulți puterea crește. După ce am terminat, cineva a scos o navetă de bere și-am stat la povești cam o oră, printre râsete și voie bună.

Alt exemplu: în urmă cu o lună s-a dus motanul nostru la ”cer”. Aici nu poți lăsa animalele pe marginea drumului. Îl iei și îl îngropi. Dar noi nu aveam unde îl îngropa în grădină, mai ales că avem și un cățel. Fără să stea pe gânduri, vecinul de vis-a-vis ne-a oferit ”un loc de veci” pentru pisoi în pădurea dumnealui. Aș putea continua astfel pentru încă vreo 10 interviuri, dar mă voi opri aici, repetând că nemții chiar nu sunt reci atâta timp cât ai reușit să te integrezi aici.

(Din arhiva Danei)

Simți că ajuți în vreun fel comunitatea din care faci acum parte?

Și eu și soțul meu suntem pompieri voluntari. Și plănuim să fim animatori voluntari pentru copiii bolnavi din spitale. Deocamdată suntem la etapa în care învățăm să facem modele din baloane 🙂

Mulți emigrează pentru a oferi o viață mai bună copiilor. Mie una mi se pare că adevărata diferență se vede în calitatea vieții vârstnicilor. Tu cum percepi lucrurile?

În general primul motiv folosit pentru a pleca din țară sunt copiii. Niciodată nu am agreat ideea de sacrificiu și nu o privesc ca pe o dovadă de iubire. Dacă pleci, este loc și pentru copii pentru că ei sunt ajutați aici să se integreze, primesc alocație și sunt acceptați la școală. În funcție de vârstă vor simți mai mult ori mai puțin schimbarea, dar ei se acomodează mult mai repede. Bineînțeles, totul contează și de starea emoțională a părinților.

Cât despre vârstnici, ei bine, personal mulți îmi par triști indiferent din ce țară sunt. Motive pot fi multe printre care și faptul că viața aproape s-a scurs. Cine știe? Ei sunt tăcuți și nu își mai deschid sufletul ușor. Ce pot spune este că aici, în Germania, par mai liniștiți. Au parte de tratament medical la domiciliu și sunt lipsiți de stresul supraviețuirii – față de bătrânii României care sunt forțați și după ce ies la pensie să muncească pentru un trai… nici nu îi pot spune măcar ”normal”.

Noi am dorit să ne aducem bătrânii aici, însă acomodarea este dificilă pentru ei, chiar dacă aici ar avea parte de siguranță și o îngrijire bună. Este poate mult prea multă liniște aici…

Ce știu copiii tăi despre România? Sunt curioși să afle mai multe sau să o viziteze?

Cel mic încă nu povestește cu noi, iar cel mare are câteva cărți despre România, deci cunoaște geografia țării pe care o folosește când ne jucăm ȚOMANAP (sau țomapan). Știe cum a fost copilăria noastră acolo, dar nu este deloc atras spre a o vizita. Pe amândoi îi învăț limba română, dar, așa cum am scris mai sus, contează starea emoțională a părinților, iar adevărul este că atât timp cât noi nu mai suntem atrași de România, nici ei nu sunt. Își cunosc naționalitatea și cam atât.

Îți e totuși dor de ceva din țară? Ai vreo nostalgie?

Nu… Chiar și singurul loc în care primeam liniște în copilărie… s-a destrămat. Nu mai am unde să mă întorc.

Paradă la Oktoberfest. Sursa: pixabay.com

Un sfat de final: Cum te poți integra în Germania?

Nu opune rezistență culturii și nu încerca să aduci România în Germania.


Îi sunt foarte recunoscătoare Danei pentru promptitudinea cu care a acceptat acest interviu și pentru sinceritatea cu care mi-a răspuns la întrebări. Sper să aibă în continuare o viață liniștită și să publice cât mai multe cărți, pe care să le găsim și pe rafturile librăriilor din România.

În episodul următor ne mutăm antenția spre Franța. Mai am pe lista scurtă Belgia, Elveția, Olanda și Canada. Stay tuned 🙂

Între timp, puteți citi și episoadele anterioare, aici:

31 de gânduri despre „„În Germania, tot timpul cât am lucrat m-am simțit valoroasă.”

Adăugă-le pe ale tale

    1. Așa e. Cred că trebuie să redefinim termenul de „rece” prin faptul că își vede fiecare de treaba lui 🙂 Dar acum depinde de fiecare. Poate dacă ești o fire vorbăreață și îți dorești ca ceilalți să îți pună întrebări… intime, atunci da, poate că nemții par reci 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Dana este extraordinară! Și a trecut prin multe. Mă bucur că începe să își găsească liniștea în Germania și că acolo se simte primită și în siguranță. O înțeleg perfect! Deși a trecut prin multe clipe grele, a reușit încet-încet să se ridice și să facă ceea ce îi place.
        Îi doresc tot binele posibil 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  1. Da, vezi cat de diferit percepem? Fiecare om cu percepția proprie. Eu am fost de câteva ori în Germania, venind din Franța și am zis că – n veci n-aș putea locui acolo. Prea reci, distantei, prea multe reguli. Depinde de fiecare om cum percepe o tara. Prietena mea de nisip este acum în Germania și, dacă nu ar fi copii și pensia părinților, mâine s-ar întoarce în România. Plecata de 27 de ani…

    Apreciază

    1. Nu știu dacă este doar vorba de percepții. Aș tinde să cred că ar putea interveni și atitudinea. Chiar am întâlnit niște oameni minunați. Înainte să vin aici mă temeam de toate câte auzeam. „Ești român? Te vor privi urât.”. Nu știu cum se face că majoritatea cărora le-am zis că sunt din România, mi-au spus că este o țară frumoasă (păcat de corupție) și am ajuns să le povestesc despre locuri din țară. Chiar astăzi am stat de vorbă cu un medic și am povestit despre Vlad Țepeș și cât de frumos este castelul Bran.

      Apreciat de 2 persoane

  2. În facultate am învățat germana și am avut și câteva lecții dedicate culturii și vieții din această țară. Trebuie să recunosc că și pe mine m-a fascinat acest mod de viață. Or fi germanii mai reci, mai închiși, dar mentalitatea lor, modul în care funcționează societatea lor îmi place tare mult!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Realitatea este că sunt diferiți dpdv al mentalității și culturii, iar acestea se pot ciocni cap în cap. Bineînțeles că românii se pot integra poate mai ușor tot într-o țară de origine latină. Eu nu am mai apucat germana în școală, istoria nu am agreat-o și poate neștiind prea multe, m-a ajutat. Poate… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Deși știam toate aceste lucruri despre Dana, citindu-le aici parcă simt că îmi e și mai aproape. Are un dar aparte de a emana liniște și sinceritate prin felul ei de a scrie.
    Minunată inițiativă, Mădălina! Mi-au plăcut toate articolele din această categorie, chiar dacă nu am lăsat mereu vreun semn.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Ce interviu frumos și inspirațional. Germania este într-adevăr o țară în care mulți au găsit o viață bună. Și eu am fost surprinsă de câte ori am vizitat-o cât de diferite în sensul bun sunt unele lucruri aici. Nimic nu este mai frumos decât să simți că ți-ai găsit locul, felicitări Danei pentru asta.

    Apreciază

  5. Ce articol fain! Multumesc mult si felicitari Danei pentru atitudinea si felul in care s-a integrat acolo. Mi-am notat cu litere mari mentiunea ca nu trebuie sa incerci sa aduci Romania in Germania, o sa tin minte asta! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Ce interviu frumos și cât de deschisă este Dana. Germania mi-a plăcut și mie, a fost o vreme în care am apucat să călătoresc prin orășele mai mici și tare mult mi-a plăcut. Mi-a plăcut și respectul pentru familie, pentru timp liber, eram mult mai tânără și rețin că într-o vineri eram în vizită la prietenul meu de atunci (care era trimis des în delegație în Germania și așa apucam să merg și eu) și m-a întrebat dacă am nevoie de ceva să mergem la cumpărături atunci că se închid magazinele pe weekend. Venită din România unde totul era deschis, unde la orice oră îți trebuia un praf de copt găseai la magazinul non-stop de la parter, a avut o impresie puternică asupra mea. Chiar și acum dacă m-aș întoarce în Europa, Germania se află pe lista mea de țări de emigrat 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: