Pledoarie pentru lumea în care vrem să trăim

„What have we done to the world?
Look what we’ve done!”

(Michael Jackson)

Dragă părinte de azi sau de mâine,

N-o să-ți povestesc din nou despre cât de important este să colectăm selectiv, să reciclăm și să fim prin tot ceea ce facem responsabili pentru starea pământului pe care trăim. N-o sa-ți povestesc din nou, pentru ca de fiecare dată când am făcut-o m-am lovit de următoarele ziduri:

• De ce să mă chinui eu să colectez selectiv, dacă mașina care ridică gunoiul tot la grămadă le ia?
• De ce să adun eu gunoaiele altora?
• Dar ce, nu sunt oameni plătiți să facă asta?
• Nu se schimbă nimic până nu vom fi amendați.
• Dacă toți fac așa, eu de ce aș face altfel?

Astăzi, n-o să încerc să îți combat niciuna dintre întrebările sau frustrările de mai sus. E pertinent să ți le pui, știu. O să-ți propun, în schimb, un exercițiu de imaginație.

Ai văzut „La vita e bella?” Dacă nu, pune-l te rog pe lista de todo-uri, e păcat să ratezi așa ceva. Dacă da, amintește-ti de Guido. Un tată care se trezește împreună cu băiețelul său într-un lagăr de concentrare și realizează rapid că disperarea nu este o soluție. Nu dacă își iubește copilul. Așa că inventează o poveste despre motivul pentru care se află acolo și face tot posibilul pentru ca cel mic să îl creadă și să își păstreze inocența și speranța. Sunt sigură că nu e simplu să te prefaci că viața într-un lagăr de concentrare e un joc, și totuși din iubire pentru copii se întâmplă multe minuni.

Acum întoarce-te în lumea ta, în comoditatea anului 2018, șterge cu buretele toate întrebările și nemulțumirile de mai sus și alege să te comporți ca și cum tot contextul ar fi prielnic. Nu pentru mine. Pentru copilul tău, căci el va moșteni planeta pe care noi o „consumăm” astăzi. Iar copiii duc mai departe obiceiurile pe care le văd în casă, în familie, la cei apropiați. Dacă vrei să vezi o schimbare, atunci schimbarea trebuie să înceapă chiar la tine în casă.

Începe, te rog, să colectezi selectiv gunoiul menajer. Nu e greu, îți trebuie doar trei recipiente diferite: unul pentru deșeurile alimentare, unul pentru plastice/pungi, altul pentru hârtie și carton. Și-ți spun și un secret: cel de plastice trebuie să fie cel mai încăpător, urmat de cel pentru cartoane, urmat – nu te-ai fi așteptat – de cel pentru gunoiul nereciclabil. Pentru că odată ce vei deprinde această obișnuință, vei observa că așa stă treaba cu distribuția gunoiului pe care îl producem. Amintește-ți de Guido și de determinarea lui de a imagina o lume care nu există încă și povestește-i copilului tău despre cum ar funcționa, în mod ideal, colectarea gunoiului pe care tu l-ai selectat deja.

Dar nu folosi condiționalul-optativ, folosește prezentul! Povestește-i, ca și cum viitorul începe azi. Prin tine și prin el. Pentru că ceea ce contează acum e să formăm deprinderi. Să rescriem obișnuința de a arunca tot gunoiul la grămadă, investind un minut în plus într-o activitate ale cărei efecte vor fi simțite dacă nu de tine, cu siguranță de copilul tău.

Merită sănătatea și fericirea lui un minut în plus pentru a selecta cartonul de plastic?

Eu zic că merită.

Dar nu mă crede pe cuvânt, încearcă! Convinge-te că n-ai nimic de pierdut, ci numai de câștigat.

Dacă ești norocos, în zona ta administrația și-a făcut deja treaba și poți duce gunoiul menajer astfel selectat în containere marcate distinct în funcție de tipul deșeului. Dacă nu ești încă atât de norocos – nu dispera! Va veni și ziua aceea iar tu vei fi deja pregătit pentru ea. Îți vei fi format o deprindere, economisind timp prețios de adaptare. Dar, cel mai important, copilul tău va crește cu convingerea că aceasta este normalitatea: o societate în care oamenilor le pasă de mediul înconjurător și fac ceea ce stă în puterea lor pentru a contribui.

Îți mai spun un secret: astăzi eram împreună cu soțul și fetița într-un parc pentru copii, dintr-un oraș de provincie. Cred că sunt puține lucruri pe care le urăsc mai mult decât să văd un loc de joacă înțesat de gunoaie. Mai ales acum, în prag de primăvară, când totul redevine verde, urăsc să mă uit în iarba de sub bănci și să văd sticle de cola, pungi de biscuiți și pahare de cafea. Unele sunt aruncate de părinți, știu sigur, dar ce e mai trist e că multe sunt aruncate de copii. Azi n-am suportat să privesc pasivă pet-urile din iarbă în timp ce fetița mi se dădea în leagăn. Așa că m-am apucat să le adun pe cele din jur și să le duc la un coș de gunoi mai îndepărtat. Soțul a început să facă și el același lucru. În 10 minute locul era relativ curat. Mai mult, m-am bucurat să văd cum un bărbat care tocmai dăduse pe gât o băutură energizantă s-a ridicat de pe bancă și a aruncat doza goală la același coș de gunoi îndepărtat, pe care sunt sigură că nu l-ar fi căutat altfel. Dovadă că uneori e nevoie să oferi un exemplu pentru a face lucrurile să se miște. Și acel exemplu poți fi și tu. În primul rând pentru copilul tău, dar și pentru cei din anturajul tău.

Mesajul meu de astăzi este o pledoarie pentru a ieși din starea de pasivitate. Pentru a face un pas în direcția acelei lumi în care ne dorim să trăim. Și nu, nu e nevoie de pașaport pentru a ajunge acolo. E nevoie doar de un pas.

Pasul tău.