Prima noapte cu copilul la cort și un Camping Fain, super child-friendly

Da, am făcut-o și pe-asta!

Am fost pentru prima dată cu Olivia într-un camping și am petrecut prima noapte într-un cort, în această formulă extinsă. Și pentru că experiența ne-a depășit așteptările, de-abia așteptam să povestesc despre ea.

Camping Fain – cel mai child-friendly camping pe care l-am văzut până acum

Camping Fain se află în Defileul Mureșului Superior, la 1h30 de Târgu Mureș și la aproape 6 ore de condus de la București. Știu, e depărtișor, dar noi eram în drum spre Maramureș, așa că acest camping s-a nimerit a fi locul perfect de înnoptat înainte de destinația finală.

Ce ne-a plăcut la Camping Fain?

În primul rând, atmosfera. Relaxată, de vacanță, cozy.

Atmosfera a venit la pachet cu oamenii de acolo. Oameni care nu se grăbesc nicăieri, care au timp de stat la povești în jurul focului.

Am zis foc? Da, ne-a plăcut și focul de tabără, care se face seară de seară și care adună în jurul lui adulți, copii, animale și… voie bună.

Apoi, au mai fost detaliile. Micile decorațiuni împrăștiate peste tot, indicatoarele handmade, pictate chiar acolo la fața locului.

Ne-a plăcut și locul de joacă pentru copii – mult mai generos și inventiv decât ceea ce găsim (sau nu găsim) în alte locații de cazare. Am descoperit acolo un cort de indieni, măsuțe și scăunele miniaturale, zonă de pictură, leagăne, șotron. Și căței. Cireașa (sau animalul?) de pe tort.

Ne-a plăcut muzica ambientală care se auzea și seara și dimineața, din niște boxe ascunse discret prin iarbă, nici prea tare nici prea încet, în armonie perfectă cu frumusețea locului. Să stai în hamac, să asculți muzică și să privești cerul… ce vis frumos, transformat aici în realitate.

Și nu în ultimul rând, ne-au plăcut corturile. Pentru că erau gata montate și noi n-a trebuit decât să le desfacem fermoarul, pentru că erau generoase ca spațiu, curate și cu luminițe ambientale. Noi am avut un cort standard, în care era pregătit un pat suficient de mare pentru 2 adulți și un copil. Există și corturi de 3-4 persoane, care au 2 paturi pe sol plus unul etajat :), dar și un cort tare simpatic cu tavan transparent, presurizat, prin care se pot vedea stelele noaptea. Lovely.

Ce trebuie să știi când dormi la cort?

Așa cum iarna nu-i ca vara, nici somnul în cort nu-i ca somnul între 4 pereți. Logic, nu? Iată la ce ar trebui să te aștepți, dacă dormi pentru prima dată la cort, cu copilul:

Temperatura peste noapte scade. Dacă ești la munte, ea poate ajunge până pe la 10 grade. Așa că ai grijă să ai haine groase și ceva de pus pe cap. În mod clar, nu vei dormi în pijamale de mătase. La Camping Fain, poți cere o aerotermă. Dacă ești cu cortul propriu, atunci sigur ai și sac de dormit, care e un must-have în acest gen de aventuri.

Cortul nu are izolare fonică 🙂 Prin urmare, pregătește-te ca pe timpul nopții să auzi tot felul de zgomote: susurul izvorului de lângă, foșnetul copacilor, lătratul câinilor sau cine știe ce altceva.

Corturi cu baie-n cameră nu există. Există, în schimb, o zonă comună de toalete, duș, chiuvete. La Camping Fain, această zonă e amanajată într-un spațiu de tip container, dar e curată și păstrează același stil fain de amenajare, plin de detalii amuzante. Citatele motivaționale pe care le veți descoperi în toalete le păstrez secrete.

Ce pot face copiii la Camping Fain?

Oh, o mulțime de activități, nu degeaba i-am acordat titlul de camping super child-friendly.

Olivia a avut norocul de a se întâlni acolo cu o altă fetiță cam de vârsta ei, deși vorbind cu fetele care au grijă de camping am aflat că n-a fost neapărat noroc, ci mai degrabă normalitate, pentru că le vin mai tot timpul copii în vizită.

Au făcut așadar echipă și s-au transformat în mici exploratori. Au luat borcane și le-au umplut din râul care șerpuiește pe lângă zona de camping. Au cules flori și le-au pus în apă, fâcând ceai. Au încălzit ceaiul la focul de tabără. Au dat apă de băut câinilor. Au jucat șotron. S-au dat în leagăne. Au căutat gărgărițe și greieri. Pe scurt, s-au simțit bine, timpul a trecut pe nesimțite.

Dacă aș fi fost mai inspirată, m-aș fi dus în această aventură și cu o carte tematică la pachet, pentru a o citi la culcare, la lumina steluțelor amplasate în cort. Din păcate, ideea m-a lovit de-abia la întoarcere, dar am cercetat curioasă oferta de carte să vad dacă există ceva potrivit.

Și există! Isadora Moon merge cu cortul e cartea perfectă pentru asemenea ocazie. E o poveste tare simpatică despre o fetiță pe jumătate zână, pe jumătate vampir, dar prietenoasă și cu spirit de aventură. Așa de mult mi-a plăcut ideea, încât am cumpărat toată seria de 4 cărți, o să revin cu o poveste separată despre ele.

Cu ce impresii am rămas după prima noapte la cort?

Păcat că a fost doar o noapte. De-abia ai timp să te desprinzi de rutina cu care ești obișnuit, să uiți de telefoane și de online, să vorbești cu oamenii, să auzi zgomotele naturii, că … gata.

Mi-ar fi plăcut să mai stau una-două zile acolo, zona pare ofertantă și din punct de vedere al drumețiilor care se pot face. Plus că n-am apucat să testăm ciubărul din curte, nici să jucăm vreunul din boardgame-urile care se găsesc la bar.

Dar a fost bine și-așa, m-am bucurat că Oliviei i-a plăcut până la urmă experiența, deși inițial s-a crizat când a aflat că va dormi cu hanorac și cu fes în cap 🙂 Totul e bine când se termină cu bine.

Inspirație: catalogul Decathlon de corturi și echipament de camping

Sper să reușim vara asta să ajungem cu cortul și la mare. De data aceasta cu cortul personal, pe care să avem plăcerea să-l montăm chiar noi. Prevăd o nouă achiziție în domeniu.

Sunt câteva campinguri ok (deși nu la fel de faine) pe litoralul nostru pe care deja le-am testat în tinerețe: Zodiac, din Jupiter și cel din Mamaia Nord/Năvădari.


Atât despre prima noastră noapte de familie petrecută la cort, în mijlocul naturii. Dacă aveți drum prin zonă, recomand cu drag Camping Fain. It’s a kind of magic 🙂

Voi ați fost cu copiii la cort? Dacă da, aveți recomandări?


(Poza din antetet e preluată de pe pagina de Facebook a Camping Fain)

16 gânduri despre „Prima noapte cu copilul la cort și un Camping Fain, super child-friendly

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce tare! Este un loc pe care il vom pune cu siguranta pe lista. Nu de alta, dar nici noi nu am avut prea multe experiente care sa implice mersul cu cortul. Nici nu stiam ca exista un astfel de camping in care sa ramai in corturile deja montate. Multumesc tare pentru ideea inedita.

    Apreciază

    1. Da, e un concept mai nou la noi, cred ca se numeste mai degraba ‘glamping’ decat ‘camping’ (de la glamorous camping 🙂 ). Am aflat de Camping Fain de aici: https://calatorinbascheti.ro/top-10-locuri-din-romania-incredibil-de-frumoase-pentru-o-vacanta-de-poveste-cu-cortul/ – e acolo o lista de mai multe locuri similare, cu corturi gata montate, prin diverse zone ale tarii. Eu prima data auzisem de unul similar la mare, doar ca acolo nu accepta copii, pe motiv ca strica romantismul locului. Deh 🙂

      Apreciază

  2. Ohhh, ce amintiri mi-ai trezit!
    Am făcut atâtea călătorii, vacanțe sau popasuri cu cortul. Prea puține locuri special amenajate pentru camping pe vremea aceea, dar experiențele și amintirile sunt fantastice.
    Din păcate, nu mai pot dormi în cort dar nu am renunțat la călătorii!
    Voi ați petrecut minunat și merită să repetați experiența.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Vai ce bine arata corturile! Noua ne placea mult sa mergem cu cortul cand eram mai tineri dar in ultimii ani am cam renuntat. ma bucur ca am aflat de acest camping, chiar as vrea sa mergem cat de curand!

    Apreciază

    1. O, ce frumos! Sunt convinsa ca e o experienta foarte faina cea din Franta. Poate vom avea si noi ocazia sa experimentam candva. Si da, neaparat trebuie sa achizitionam si saci de dormit, fac parte din kit-ul calatorului 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns la illusion Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: