2020#27. Șaizeci.

60 de cm.

Atât am eu sub chiuvetă. Aparent mult mai mult decât alții, așa că poate ar fi cazul să mă bucur pentru această superioritate de natură spațială.

De unde și până unde problema cu chiuveta?

Păi, mai întâi a fost ideea (proastă) de a citi știrile, la 7 dimineața. Pe lângă isteria legată de coranovirus, avioane care vin din China, gripa de la noi, scolile ca focare de infecție, guvernul care va distruge ministere, poluarea din aer, pesticidele din cartofi, ei bine pe lângă toate aceste bombe mediatice a încăput și un articol despre colectare selectivă și despre apostolii acestei noi religii.

Ca la orice articol care expune o idee controversată (ca să nu zic de bun simț), comentariile curgeau șuvoaie. Nu, nu erau apostolii cei care își spuneau punctul de vedere, ci ceilalți. Cei pentru care comoditatea e cuvântul de ordine. Și da, colectarea selectivă nu e sinonimă cu comoditatea, cel puțin nu încă.

Ei bine, am citit multe argumente invocate de cei anti-colectare, dar nu m-am mirat la niciunul. Le știam pe toate, le auzisem în repetate rânduri. Și totuși, a apărut și ceva nou. Argumentul care m-a făcut să mă simt privilegiată.

Spațiul de sub chiuvetă.

Păi cum dom’le să arunci gunoiul separat în casă, că spatiul de sub chiuvetă e mic, nu încap n-shpe găleți. Prin urmare, nu se poate, colectarea selectivă la bloc e o utopie.

Utopie sau nu, sub chiuveta mea se pare că încap 3 recipiente diferite, ba mai rămâne și un pic de loc. Și toată această magie se întâmplă pe o fabuloasă lățime de 60 de cm, ceea ce documentele de specialitate îmi zic că ar fi lățimea unei chiuvete… standard.

Ceea ce poate nu știu cei care se plâng de lipsa de spațiu e o chestiune simplă de geometrie. Gunoiul ocupă același volum, și pus la grămadă, și separat după tipul său. Ceea ce înseamnă că nu ai nevoie de alte găleți la fel ca cea de azi, ci ai nevoie să înlocuiești găleata dolofană de azi cu 2-3 mai slăbuțe. Magia e că, atunci când te apuci să colectezi selectiv gunoiul, cel menajer devine brusc foarte puțin, în timp ce plasticul și cartonul reprezintă cel mai mare procent.

Lăsând teoria la o parte, poate că totuși alții n-au acești 60 cm sub chiuvetă, deci azi pot să mă simt recunoscătoare că eu îi am.

Pentru că prefer să cred că centimetrii sunt problema, nu comoditatea.

2 gânduri despre „2020#27. Șaizeci.

Adăugă-le pe ale tale

  1. Buna. Foarte de acord cu tine, dar unde duci apoi gunoiul colectat cu grija selectiv sub chiuveta? Eu nu am deloc in cartier pubele separate. Le duc la ghena relativ separate si apoi?

    Apreciază

    1. Buna Vesper, ma bucur ca iti pasa de acest subiect.

      Eu locuiesc in Bucuresti si, din cate stiu, toate blocurile au acum pubele separate pentru fractie umeda respectiv fractie uscata, ce sunt ridicate in zile diferite de masinile de gunoi. Intr-adevar fractia uscata e momentan la gramada – cartoane, plastice, sticle, toate la un loc. Din pacate, stiu de la persoane care au fost la fabrici de reciclare ca acolo sunt oameni, ca mine si ca tine, al caror job este de a sorta aceasta fractie uscata si de a separa materialele dupa tipul lor. Asta pentru ca in Romania e deocamdata mai ieftin sa platesti oameni care sa faca aceasta munca ingrata decat sa automatizezi totul si sa asiguri o colectare complet separata. Dar sortarea are loc. Stiind asta, poate ca e cu atat mai satisfacator sa duci tu la gunoi cartoanele in punguta lor, sticlele in punguta lor si tot asa, pentru ca astfel ii vei face viata mai usoara unui om platit sa le separe.

      Nu stiu cum e in alte orase, dar Bucurestiul sigur nu e o exceptie. Am auzit ca vestul tarii sta mult mai bine la acest capitol.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: