Când copilul nu-i acasă – ce plănuiam să fac și ce am făcut de fapt 😂

După un an de pandemie și lucru de acasă, după luni de zile de școală online, deci după un număr însemnat de zile în care am împărțit cu toții același spațiu și am jonglat cu n-șpe mii de activități și roluri, am avut parte de mult-așteptata săptămână de relaxare.

Adică o săptămână în care copilul din dotare a fost în vacanță la bunici.

Iar eu m-am pregătit intens pentru această săptămână cu o listă extrem de ambițioasă de planuri 🙂

Ce mi-am propus să fac în cele 6 zile de libertate:

• Să fac gimnastică dimineața
• Să ies zilnic, la prânz, pentru 30 de minute de plimbare prin jurul blocului
• Să urmăresc un curs tehnic, online
• Să mă uit la Science of Gastronomy, pe Coursera, și să-mi iau notițe
• Să testez 2-3 rețete mai fancy
• Să iau la puricat toate drafturile care nu sunt încă publicate pe blog și să le fac gata de arătat în lume
• Să aplic metoda KonMari și în șifonierul soțului, cu sau fără voia lui 🙂
• Să termin cartea din care mai avea foarte puțin la începutul săptămânii și încă una pe lângă ea
• Să mă vopsesc, pensez și alte detalii de-astea cosmetice

Ce-am făcut de fapt:

La secțiunea asta nu-și mai are locul o listă cu punctulețe, pentru că răspunsul e simplu:

N-am făcut nimic din cele de mai sus. 🎉🎉🎉

În schimb, am lucrat 10-12 ore pe zi, iar restul timpului habar n-am cum s-a scurs.

Ceea ce m-a făcut să concluzionez că prezența unui copil în casă e, de fapt, mană cerească pentru mine, deoarece îmi dă imboldul necesar de a mă organiza și de a nu lăsa niciodată pe mâine ceea ce pot face și azi. Cumva, se pare că sunt mult mai eficientă în prezența haosului decât în absența lui 🙂

În plus, prezența copilului e un reminder permanent al faptului că echilibrul muncă-viață personală e unul fragil și deosebit de necesar. Cum îmi dau voie să înclin balanța mai mult spre muncă, cum scap frâiele din mâini și mă văd alunecând într-o direcție pe care nu mi-o doresc. Și, culmea, realizez mai multe lucruri la muncă atunci când știu că sunt limitată de cele 8 ore regulamentare decât atunci când îmi dau voie să mă întind și pierd noțiunea timpului.

Deci cam așa a fost cu mini-vacanța de relaxare. N-am realizat nimic senzațional și nici nu am profitat în vreun fel de timpul în plus pe care mi l-aș fi putut aloca mie. Poate că de fapt nici n-am nevoie de timpul ăla, poate că e doar un moft sau o dorință pe care o am… atunci când mi se pare că e prea multă agitație în jur. Și totuși, când se liniștesc apele, mi-e incredibil de dor de gălăgie 😀

La voi cum funcționează planificarea zilelor de libertate? Ieșiți pe plus sau tot pe minus, ca mine? 🙂