Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 4 – Montagne-Russe

22/2024 – 22 ianuarie, luni

Luni, zi cu energia la cote maxime, zi în care mi se pare ca pot muta munții din loc. În general, nu se aplică doar astăzi.

Am rezolvat mai multe chestiuni care stăteau în To-Do, pe plan personal, am avut o zi relativ productivă și la birou, am stat și cu copiii seara, chiar am și dansat un pic, am lăsat niște linte la înmuiat pentru mâine, zău, ce-mi pot dori mai mult? 😀

23/2024 – 23 ianuarie, marți

Ziua de azi mi s-a părut lungă și încărcată cât pentru o săptămână întreagă. Am reușit să concentrez în doar 8 ore la birou un întreg carusel emoțional de stări și discuții cu oameni diferiți, de la nervi la calm, de la neputință la recunoștință, de la dezamăgire la satisfacție. O zi ca o sinusoida, ba în sus ba în jos, din care mi-e greu sa îmi aleg concluziile.

Dar încerc.

Puține lucruri mă deranjează și mă activează mai tare ca nedreptatea. În orice context sau domeniu s-ar manifesta ea. Și nu e vorba doar de nedreptate față de mine (pe aia o trec din păcate destul de ușor cu vederea), ci și despre nedreptatea față de oamenii care știu ca meritau dacă nu mai mult, cel puțin identic cu alții. Azi m-am luptat prin toate pârghiile posibile să repar o nedreptate, sper că am reușit. Sper. Vom vedea.

Altă atitudine care ma scoate din sărite la culme e cea de tipul „asta este, merge și așa”. Resemnarea. Decizia de a te obișnui cu răul și de a nu încerca să-l schimbi. E atât de mult rău peste tot, în locuri intangibile nouă, încât măcar cu răul asupra căruia am avea o șansă de 1% de control parcă merită să ne luptăm. Să nu acceptăm că „merge și-așa”.

Dincolo de supărările astea, ar fi bine să punctez și satisfacția că mi se spune, uneori, că aș fi un manager bun, și că îmi fac treaba echilibrat. (Deși alții văd un echilibru acolo unde eu vad exces.)

Și altă concluzie importantă ar fi că investesc prea multă energie și timp în muncă, deprioritizand de multe ori tot ceea ce înseamnă viața personală. Programări la medic care nu-s urgente, planuri de vacanță, small talk fără scop cu prietenii…. mereu mi se pare ca e timp pentru ele „puțin mai târziu, după ce rezolv toate lucrurile astea care ard”. Chiar ard? Mereu am o listă enormă de todo-uri în așteptare, și oricâte aș tăia de pe ea, se umple la loc mai rapid decât apuc eu să-mi trag sufletul. Cu siguranță și eu atrag într-un fel sau altul lista asta. În liceu am primit o insigna pe care scria „Stai un pic”, pentru că ori de câte ori X ma ruga ceva, mai aveam „un pic” din a-l ajuta pe Y. O fi vreo legătură între todo-ul de atunci și todo-ul de astăzi? Sunt unele configurații mentale mai predispuse la burnout decât altele?

Azi am multe întrebări.

Răspunsuri, mai puține.

24/2024 – 24 ianuarie, miercuri

Am finalizat în sfârșit editarea albumului digital pe 2023 și am dat și comandă, l-am trimis să vadă lumina tiparului. O să fie gata cândva la început de februarie, de-abia aștept să îl frunzaresc în format fizic. M-am apucat de el și de tot ce presupune procesul puțin înainte de Crăciun. Curățenia și organizarea pozelor, pe luni, selecția candidatele, editarea propriu-zisă cu o a doua etapă de selecție, review-ul Oliviei… toate astea n-au durat decât 30 de zile 😀 Frânturi de zile, desigur, dar tot m-am întins cred mai mult decât in orice alt an. În sfârșit, sunt tare mulțumită ca am finalizat acest proiect, pot trece la următoarele.

Azi am mai profitat puțin de ziua liberă și am fost la o scurtă repriză de cumpărături cu Olivia. E frumos sa încerci să fii minimalist când vine vorba de shopping, dar pe de altă parte parcă e și o gură de aer proaspăt să alegi să uiți de principii măcar cu titlul de excepție. Așa că n-o să înșir aici cu câte nimicuri inutile ne-am întors acasă, hai să rămân doar cu buna dispoziție venită la pachet.

25/2024 – 25 ianuarie, joi

A fost joi, și totuși parcă a fost luni, deși ziua liberă de ieri m-a scos din ritm mai ceva ca un weekend prelungit, nu știu de ce.

În seara asta am dus-o pe Olivia la dansuri și, cât ea și-a văzut de ora ei, eu m-am parcat la sală, pe o bicicletă, am ars 100 și ceva de calorii și am ascultat un podcast despre cum să fii un om mai plăcut și un șef mai de succes. Zic șef ca să evit engleza, deși în română cuvântul sună mai pompos decât ar trebui. Oricum, dialogul dintre Lewis Howes și John Maxwell mi s-a părut foarte motivațional, cu o sumedenie de idei de pus în rama, mi-as fi dorit sa îl tot pun pe pauză și să-mi notez câte ceva, păcat că nu-mi era favorabil contextul bicicletei. Dar mi-am propus să îl mai ascult o dată într-un cadru mai potrivit. Deocamdată l-am distribuit mai multor prieteni și colegi, atât de entuziasmată am fost de descoperirea acestui interviu. Un soi de Evrika!

Prin urmare, datorită celor 25-30 de minute de pedalat cu fundal sonor de excepție, am venit acasă cu bateriile complet încărcate și Zen, chiar dacă ziua de până în ora 5 mă secase complet de energie. Dacă mai pun la socoteală și faptul că am reușit să citesc vreo 10 pagini din Confiteor acum pe seară… trebuie să concluzionez că a fost o zi grozavă.

26/2024 – 26 ianuarie, vineri

Mi se pare interesant că remarc, citind în diagonală ce am scris zilele trecute, cum săptămâna mea e ca un montagne-russe, la final de zi sunt ba foarte entuziasmată, ba foarte posomorâta.

Azi cred că senzația e undeva la mijloc, realizez obiectiv că aș avea motive de nemulțumire, m-am și simțit în egală măsură dezamăgită și neputincioasă astăzi, dar parcă nu-s capabilă de atât de multă supărare pe cât s-ar cuveni.

Olivia s-a simțit rău, cred că s-a molipsit de pe undeva cu un virus care-i da simptome digestive, a trebuit să fug să o iau de la școală la un telefon al învățătoarei și să o duc acasă, apoi a fost pleostita toată ziua. Sper să fie din nou ea cea energică, mâine, și sa nu se prindă nimic de V, că în cazul lui episoadele de vomitat sunt și mai dificil de gestionat.

Am luat masa cu o prietenă, și m-am bucurat să aud vești bune, așa cum m-am bucurat că ne ținem de nou hotărâtul obicei de a ne vedea o dată pe săptămână, în ciuda a tot ce pare mai prioritar sau mai urgent.

Cam atât. Mă culc mai devreme, cine știe ce nopți mă așteaptă.

27/2024 – 27 ianuarie, sâmbătă

Olivia pare că și-a revenit, sper să fi fost doar o simplă indigestie și să rămânem sănătoși.

Astăzi aveam bilete la circ, la Acrografica, din păcate n-am ajuns acolo chiar în formula planificată inițial, dar a fost totuși un moment frumos și un spectacol reușit. E păcat că numerele astea acrobatice pot fi vizionate doar în cadrul unor spectacole gândite pentru copii, căci mi se pare că există niște sportivi extraordinari la circ. Sunt convinsă că ar putea crea spectacole sold-out și plecând de la un scenariu gândit special pentru adulți. Numerele cu cai în special mi s-au părut extrem de dinamice și dificile. Dar mi-au plăcut și toate acrobațiile aeriene, au avut elemente surprinzatoare și riscante, executate elegant. Și muzica a fost frumoasă (mi-a amintit de vremea când ascultam coloanele sonore ale spectacolelor Cirque du Soleil), chiar am remarcat că cineva de pe rândul din față încerca să identifice melodiile cu Shazam.

Per total, m-a încântat spectacolul și nici n-am simțit cum s-au derulat numerele și s-a scurs timpul, bucuria mi-a fost umbrită doar de sentimentul că totul a durat prea mult și că trebuie să ajung cât mai repede acasă, acolo unde nu voi fi întrebată „cum a fost”.

Dacă e ceva ce-mi lipsește, cred că acel ceva s-ar putea numi „oglindirea bucuriei”.

28/2024 – 28 ianuarie, duminică

Azi am condus din nou. Dus- întors, vreo 50 de minute în total. N-a fost perfect, dar n-a fost nici prost. Și, spre rușinea mea, a fost primul eveniment de genul acesta din 2024.

Relația mea cu condusul nu-i deloc una constantă deși carnetul de șofer e puțin mai în vârstă decât Olivia. Probabil că dacă aș fi făcut școala la 18 ani, la o vârstă când curajul mi-era până la cer, sau poate dacă aș fi condus într-un oraș cu ritm mai liniștit, nu în București, ar fi fost altfel. Dar așa… pe de o parte nu îmi place anxietatea constantă de a-i putea pune în pericol pe cei dragi, pe de alta… am și o alternativă, pot sta relaxată în dreapta.

Mi-am promis de la Crăciun că o să las toate fricile la o parte anul acesta, de când o replică dintr-un film mi-a amintit că sunt atâția oameni cu IQ mai mic care conduc, și ca am facut și eu lucruri mult mai grele în viață decât sa învârt de un volan. Dar a venit zăpada, s-a format niște gheață pe jos, era scuza perfectă. Cred că ce m-a ambiționat așa deodată a fost faptul că ieri m-am întors de la circ cu mașina mamei unui coleg de-al Oliviei, mașină pe care o parcase pe un bulevard foarte aglomerat, de m-am întrebat cum și când va reuși să iasă de acolo. A reușit imediat, calmă și zâmbitoare, lăsându-mă cu un sentiment pe care nu știu dacă să-l numesc admirație sau invidie.

Sper sa ma tina cât mai mult sentimentul ăsta că vreau să ajung și eu la fel de stăpână pe mine.

Un alt lucru pe care țin să-l notez aici e că m-am apucat să o ajut pe O. sa facă niște conspecte la istorie, pentru a se pregăti pentru o lucrare de control. Am fost calmă și răbdătoare și simt că trebuie să mă bat pe umăr pentru asta, mi-am stăpânit perfect flăcările care mi-ar fi putut ieși pe nas. Mi-e greu să accept și să gestionez diferența foarte mare dintre atitudinea față de școală pe care am avut-o eu și cea pe care o văd la ea. Motivație intrinseca și spirit competitiv vs rezistență minimă la efort. Am apreciat însă că azi a stat și ea alături de mine răbdătoare, fără să se opună vreun pic, am făcut conspecte colorate, iar mai târziu am și repetat lecțiile parcurse, cât ne-am plimbat pe afară. Sper să devină mai ușor, în primul rând pentru ea.

Și cu asta, s-a mai încheiat o săptămână. Dacă ma uit dinspre duminică spre luni, mi se pare că au fost niste zile cu de toate, nu m-am plictisit deloc. Ba chiar am reușit sa ma țin 28 de zile consecutive de acest obicei nou de a scrie, și din moment ce am atins acest număr ar trebui să-i cred pe experții care promit că gata! m-am ales cu o noua rutină pe care o voi executa în mod automat.

Pe săptămâna viitoare!