Despre fibroadenoame, scoruri BIRADS, alăptare și operații.

În iarna lui 2013 alaptam de 6 luni de zile și tocmai aflasem ca formatiunea depistata ecografic la unul dintre sani era clasificata ca un BIRADS 4. Doctorul mi-a recomandat sa intarc cat mai repede copilul si sa fac o biopsie. Am pus o intrebare pe un grup de Facebook destinat alaptarii, sperand sa mai gasesc niste mame care sa fi trecut prin experiente similare, care sa imi dea ceva sfaturi. Sau macar curaj :). N-am primit niciun răspuns relevant la momentul repestiv.

Saptamana aceasta, la aproape 4 ani distanță, o altă mamă – necunoscuta – a găsit întrebarea mea pe grupul de Facebook. Se afla intr-o situatie similara, asa ca si-a facut curaj si m-a întrebat cum a continuat experienta mea, căci și ea alăptează, are un fibroadenom suspect și e îngrijorată pentru că de-abia in martie are o programare la un renumit doctor X.

Coincidențele din viața asta mă dau uneori peste cap.

I-am răspuns: ieri m-am operat.La același doctor X.

Nu plănuiam să scriu despre acest subiect, dar coincidenta asta m-a pus pe ganduri si mi-a amintit de motivul pentru care am inceput acest blog: acela de a oferi niște informații de care eu la rândul meu as fi avut nevoie la un moment dat, dar pe care nu le-am găsit atunci.

*****

Cu 5 ani in urma, în 2012, descopeream că am un nodul la un san catalogat ecografic ca fiind „cel mai probabil un fibroadenom”. Și pentru că statisticile sunt la mare moda, i s-a atribuit si un calificativ de BIRADS 3. BI-RADS este o o scala stabilita la nivel international prin care li se atribuie formatiunilor mamare descoperite imagistic niste grade de risc oncogen. De exemplu, BIRADS 3 indica o probabilitate de 0-5℅ de a avea o tumoare maligna. Sub acest 5℅ se presupune că te poți considera în siguranță și medicii recomanda doar reevaluare ecografica la 6-12 luni, precum și reducerea surselor de estrogen (o sa revin asupra acestui aspect cu alta ocazie).

Acest 5% m-a multumit, asa ca am acceptat situatia si mi-am vazut de viata.

În 2013 eram deja mamă și alaptam cu drag. La 6 luni de la naștere m-am gândit sa mai fac o ecografie la sân, să văd ce-mi mai face fibroadenomul. Doctorita mea mă sfătuise să nu fac ecografii in primele 3 luni de alaptare, deoarece structura sânului se modifică si de-abia după 3 luni revine cât de cât la normal.

Așa că am fost la ecografie, după 6 luni de alăptare exclusiva. Și ca sa fie un articol cu adevarat util, zic că n-ar fi rău să dau și nume. Am fost la Dna doctor Craioveanu, la Regina Maria. Unul dintre medicii care apar pe monitoarele lor, că fiind printre cei mai calificați și cu rezultate remarcabile. Tot de la ea primisem și diagnosticul de BIRADS 3 anterior și, desi nu fusese prea simpatică, am zis sa merg tot la dumneaei.

Doamna doctor a tinut inainte de toate sa ma apostrofeze pentru ca am venit la ecografie in timp ce alăptez, deoarece structura sânului e cu totul alta și ea n-are cum sa analizeze la fel. Dar că dacă vreau sa arunc cu banii, ea îmi face investigatia. Ok. De aceasta dată diagnosticul a fost de BIRADS 4. Nu știu cine o fi gândit scara asta a scorurilor și a probabilităților, dar daca nivelul 3 se întinde pe 5 procente de probabilitate, nivelul 4 și-a alocat următoarele 90 de procente. Mda. Când vezi foaia aia de hârtie pe care scrie probabilitate de malignitate 5-90 ℅, îți cam fuge pământul de sub picioare.

Doamna doctor m-a mai certat încă o dată că alăptez și că îi îngreunez misiunea, mi-a poruncit sa intarc copilul de a doua zi, că oricum are 6 luni, și să fac o biopsie cat mai repede. Una peste alta, am plecat de acolo si suparata, si umilita. Pur si simplu nu pot sa ma obisnuiesc cu acesti doctori cu atitudine de superioritate, care au uitat la un moment dat ca a tipa la pacienti n-ajuta la nimic. Daca ar fi tipat doar la mine, as fi zis ca-i doar antipatie. Dar a tipat si la asistenta din cabinet, care nu reusea sa scrie atat de rapid pe cat si-ar fi dorit doamna doctor. Cam asta a fost experienta mea nu tocmai placuta cu d-na Craioveanu. O fi medic bun si  apreciat, dar n-am simtit vreo dorinta de a crea sau mentine o relatie medic-pacient, asa ca a fost si ultima data cand am vazut-o.

Trebuia sa iau o decizie. N-a fost una ușoară. Am plecat de acolo cu gândul de a alăpta in continuare și am ajuns acasă speriata de parcă aș fi avut scris un 100℅ pe foaia din geantă. Am ales până la urmă o soluție de mijloc și am început o înțărcare treptată, care s-a finalizat după 3 luni. La 9 luni fetița mea primea laptele praf pe care îmi dorisem atat de mult sa il evit, iar eu… după inca o lună de asteptare și încă o ecografie, primeam un nou diagnostic de BIRADS 3.

Mi-e greu sa zic ce am simțit atunci. Pe de o parte ușurare, pe de alta ciuda și furie pentru că îmi înțărcasem fetița degeaba. Dar am ales sa privesc partea plina a paharului, si anume scaderea statistica a riscului, și am mers mai departe.

Asta se întâmpla în 2014. Au trecut 2 ani in care scorul ecografic a persistat, până la sfârșitul anului trecut când o noua ecografie mi-a arătat de aceasta data 3 formatiuni, dintre care una, cunoștinta mea veche, primea din nou o nota de corigență: BIRADS 4. De data aceasta am numai cuvinte de laudă despre doamna doctor, Mihaela Nedelea, care a arătat că îi pasă. A vorbit cu mine, m-a intrebat de tot istoricul ecografic anterior, mi-a explicat opțiunile și m-a sfătuit să continui cu un RMN la sân, apoi cu o eventuala biopsie.

Au urmat un RMN care s-a soldat cu exact același diagnostic, așa că mi s-a recomandat sa trec la următorul pas din protocolul de diagnosticare: puncția cu biopsie.

Doar că intre timp soțul meu a aflat de un doctor renumit, specializat pe chirurgie mamara oncologică – dl. Alexandru Blidaru- și a reusit sa îmi facă o programare la el. Recunosc ca am fost un pic reticenta, am eu niste pitici pe creier legat de doctorii foarte celebri, dar intr-un final am mers pe mana sotului si bine am facut.

A venit si ziua programarii, cand domnul doctor mi-a spus ceva nesperat. Si anume ca parerea lui, bazata pe cei 30 de ani de experienta, e diferita fata de ce arata toate analizele astea moderne, ecografii si RMN, cu care am venit la pachet, si ca lui nu i se pare nimic suspect, mai ales ca stiu de fibroadenoame de atata timp. Dar ca, desigur, se poate insela, asa ca imi recomanda operatia, pentru indepartarea leziunilor problematice. Am vorbit si despre biopsie, dar mi-a intarit o idee care deja mi se conturase in cap – chiar daca biopsia iese in regula, exista doua aspecte: 1. Se poate sa iasa fals negativa, in functie de zona din care se ia mostra; 2. La urmatoarele evaluari ecografice totul va fi la fel, scorurile BIRADS vor persista, si voi trai intr-o permanenta incertitudine.

A urmat o alta decizie grea, dar am ales sa merg pe varianta operatiei, in regim privat, la Euroclinic. Nu stiam mai nimic despre ce va presupune interventia, caci nu am apucat sa intreb foarte multe la consultatie, toate detaliile administrative lamurindu-le mai tarziu cu asistenta (cred) care se ocupa de programari.

Las mai jos cateva informatii legate de operatie, in ordinea aleatoare a amintirilor:

  • Mi-au fost cerute ca analize preliminare niste analize de sange (cele uzuale + diversi markeri tumorali), urocultura, un CT torace-abdomen-pelvis, EKG, ecografie cardiaca, test Papanicolau. Toate recente, facute in ultima jumatate de an.
  • Operatia se face doar cu anestezie generala.
  • Interventia propriu-zisa a durat cam vreo ora cu totul, dar trebuie mentionat ca dupa excizia tumorilor acestea se trimit in laborator pentru o analiza patologica, ale carei rezultate sunt gata in 20-30 de minute. Deci cam jumatate din durata operatiei consta de fapt in asteptarea rezultatelor de laborator, pentru a decide daca se inchide incizia sau daca e nevoie de o abordare mai agresiva
  • Inainte de operatie trebuie semnate niste formulare prin care iti dai sau nu acordul asupra unei eventuale masectomii, in cazul in care analizele de laborator indica malignitate. Semnarea foilor alora e un moment pentru care nu cred ca te poti pregati suficient.
  • Spitalizarea dureaza o noapte. Eu am fost operata in jur de 4 dupa-amiaza, am stat cam o ora la terapie intensiva dupa, apoi in rezerva, iar a doua zi pe la 12-1 ma externam.
  • Incizia se face la marginea areolei mamare. Asa s-a intamplat la mine, asa am auzit si de la alte persoane. Eu inca am un mic pansament, nu stiu ce se ascunde dedesubt, dar am inteles ca nu ramane un semn vizibil.
  • Ma asteptam sa fiu externata doar cu un pansament local, dar am fost bandajata de jur impreujul bustului, ca o mumie. Cred ca jumatate din durerea pe care am resimti-o in prima zi dupa operatie a fost din cauza stransorii care de-abia imi dadea voie sa respir. Am scapat de bandaj dupa 2 zile.
  • Durerea. Suportabila. Prima zi a fost mai rau, imediat ce a trecut efectul calmantelor, si a fost deranjant pana mi-am dat tot bandajul jos. Acum, la 5 zile dupa, sunt ok. Doare putin la atingere, dar in rest ma misc fara probleme.
  • Mi s-a prescris un tratament post-operator constand in antibiotic, antiinflamator si anticoagulant. Acesta din urma, Clexane-ul, e o experienta unica. Am invatat sa imi fac singura injectii in burta, lucru de care nu m-as fi imaginat vreodata in stare. (Nu e atat de rau pe cat suna)

Analizele de laborator din timpul operatiei au iesit bune, aratand ca e vorba despre fibroadenoame. Da, a fost super-oferta: m-am dus sa-mi scot unul, mi-au scos 3. Daca tot erau in zona 🙂

Una peste alta, am scapat. Si de formatiunile suspecte, care s-au dovedit din fericire a nu fi chiar atat de suspecte precum ziceau ecografiile, si de stres. Domnul Blidaru a avut dreptate in privinta diagnosticului. Apropo de alaptare, mi-a mai spus ca operatia nu va afecta in niciun fel o eventuala alaptare viitoare.

Cam asta a fost experienta mea cu fibradenoamele si sper din tot sufletul sa se incheie aici. Mai am o formatiune mica si rebela la celalalt san, dar vreau sa cred ca acum stiu mai multe si poate, poate reusesc sa o tin sub control. Nu ca ar exista vreo reteta sau formula magica. Am tot citit si m-am interesat despre cauzele aparitiei acestor noduli, dar nu e nimic 100% sigur. Problema ar reprezenta-o un dezechilibru hormonal si un exces de estrogen in organism. Dar de unde vine estrogenul in exces… asta nu se mai stie la fel de sigur, desi e plin internetul de articole pe tema asta.

Inchei cu recomandarea de a citi un interviu cu dl. Prof. Dr. Blidaru, aici. Despre ecografii, mamografii, diagnostice, Angelina Jolie si nu numai.

Cam atat. Happy end. Un nou inceput. Daca pot ajuta cu orice alte informatii pe tema asta, raspund cu drag.

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Despre fibroadenoame, scoruri BIRADS, alăptare și operații.

  1. Buna Olivia,

    Sunt intr-o situatie oarecum similara, in sensul ca am descoperit o formatiune dubioasa la san insarcinata fiind in 32 de saptamani. Acum sunt in 36 saptamani si dupa nastere trebuie sa fac cat mai repede interventia si as vrea sa vb cu tine daca se poate.

    Multumesc,

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s