Am ales această carte datorită autoarei. Am citit „Apa proaspătă pentru flori” cu câțiva ani în urmă, la recomandarea unei prietene, și a rămas până astăzi una dintre poveștile care m-au șocat profund și pe care mi le amintesc în detaliu, chiar și după atâta timp. Așa că atunci când am văzut din nou numele „Valerie Perrin” pe o copertă, nu am ezitat. Și, ca și la prima carte, am terminat lectura nu tocmai scurtă în timp record.
„Trei” este povestea a 3 prieteni care se gasesc unul pe altul în prima zi de școală din gimnaziu și între care se leagă o relație si o conexiune ieșită din comun, astfel încât toți ceilalți ajung să îi perceapă ca pe un tot unitar, ca pe un grup de nedespărțit.
Nina, Etienne și Adrien. O fată și doi băieți, un grup atipic, personalități diferite pe care nu le-ai vedea în mod normal împreună dar care totuși își găsesc confortul și libertatea doar în această formulă.
Construcția cărții e una menită să intrige cititorul, căci capitolele din copilărie si cele din viața de adult alternează; la început e chiar dificil de urmărit acțiunea sau povestitorul, dar pe măsură ce cele 2 planuri ajung să se apropie cronologic, lucrurile se limpezesc, deși ceea ce părea să fie clar sau previzibil are șanse să ne surprindă in cele din urme. Nu m-a dat pe spate acest stil de a scrie, pentru că l-am întâlnit deja in prea multe alte cărți și nu-l mai consider deloc original, ci mai degrabă o rețetă garantată de a obține suspans.
Deci nu tehnica m-a cucerit la această carte. A fost altceva, ceva mai vag: relația dintre personaje si modul în care a evoluat ea de-a lungul vieții.
Am mai citit cărți despre prietenii de lunga durata. Imi vin in minte „Prietena mea geniala” sau „Aleea cu licurici” – cărți care prezentau prietenii dintre persoane de aceleași gen. O alta carte care să urmărească o prietenie atât de profundă dar între genuri distincte nu imi amintesc să mai fi întâlnit, așa că Trei mi s-a părut originală din acest punct de vedere.
De asemenea, mi-a atins o coardă sensibilă faptul că, desi cei trei cred cu tărie că vor fi mereu la fel de uniți, descoperă cu tristețe că relațiile sunt greu de păstrat atunci când drumurile se despart, cand viața te maturizează, cand apar si alți oameni în jurul tău. Idealismul din tinerețe nu face față cruzimii vârstei de adult, care aduce cu ea toate posibilele complicații.
Mi-a plăcut tare mult și modul în care e descrisă și construită schimbarea Ninei; etapele prin care trece ea prin viață; momentele în care știe că se autodistruge, dar nu are putere să iasă dintr-un cerc vicios. Ușurința cu care se îndepărtează de prieteni, dar si cea cu care revine la ei, după ani de liniște absolută. Sunt multe lecții de învățat din povestea ei, pentru mine a fost clar personajul central al romanului, deși autoarea a urmărit și celelalte povești în egală măsură.
In timp ce citeam, m-am surprins în multe momente făcând corelații cu situatii prin care am trecut eu, mi-am amintit de momente in care am crezut si eu sincer că o prietenie va fi vesnic la fel. Si totuși, desi am norocul de a tine încă legatura cu persoane care mi-au fost foarte aproape in copilarie sau adolescenta, observ acum, cu obiectivitate, că relațiile noastre nu au cum să fie la fel. Anii transforma nu doar interactiunile, ci si persoanele. Nimeni nu e constant prin timp, iar cine crede că e, probabil se minte singur.
Un alt lucru care mi-a plăcut in romanul Trei este elementul surpriză, întorsătura neașteptată de situație. Nu o să spun mai multe aici, desigur. Cert e că, pentru amatorii de thrillere sau de romane polițiște, romanul lui Valerie Perrin poate fi o alegere sigură.
Ce nu mi-a plăcut însă: prea multă similaritate în structura, construcție a acțiunii si chiar final cu cealalta carte a autoarei, Apa proaspata pentru flori. Ok, aceea a fost un bestseller, era clar că rețeta a fost una bună, totuși asta nu înseamna că trebuie repetată în mod identic. Părerea mea.
În concluzie, Trei e o carte frumos scrisă, cu personaje memorabile și suspans, numai bună pentru vacanța de vară.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu