"Cred că fiecare viață poate fi interesantă."(Alice Munro) Am citit prima mea carte scrisă de Alice Munro cu 5 ani în urmă. Cartea se chema Dragă Viață și era prima mea întâlnire cu proza scurtă. Până atunci, asociasem proza scurtă cu nuvelele pe care eram obligați să le citim în liceu, nuvele care mi se... Citește în continuare →
N-am mai scris de multișor despre cărți și oricum eram datoare cu câteva impresii despre aceste mici perle, nu foarte cunoscute și nici foarte prezente pe rafturile librăriilor sau ale bibliotecilor. Când spui Steinbeck, dacă ești un fan al lui, primele titluri care îți vin în minte sunt La răsărit de Eden și Șoareci și... Citește în continuare →
Îmi place să citesc autobiografii. Să trag cu ochiul în viața unor oameni reali, care aleg să-și pună pe hârtie gândurile și să-și povestească experiențele care i-au transformat în ceea ce sunt astăzi. Unele dintre aceste experiențe sunt pline de inspirație, altele sunt mai puțin fericite dar, oricum ar fi, citirea unei autobiografii reprezintă după... Citește în continuare →
Cu vreun an și ceva în urmă, în vremurile acelea îndepărtate și complet diferite în care încă mai mergeam la birou zi de zi și socializam față în față cu alți oameni, i-am recomandat colegei de vizavi să citească Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini. Eu o citisem cu mult timp înainte, nu mai știam... Citește în continuare →
Cea mai recentă lectură a mea este o carte autobiografică, pe care o am de mult timp în lista de așteptare. Autobiografia lui Yeonmi Park, o refugiată din Coreea de Nord care își găsește drumul spre libertate cu mari sacrificii și eforturi supra-omenești. Cartea se citește, pe cât de ușor, pe atât de ... dificil.... Citește în continuare →
O lunga petala de mare e una dintre cele mai recente romane semnate Isabel Allende, o poveste remarcabila despre razboi, supravietuire, dragoste si compromisuri.
Sunt multe alte cărți pe care le-aș putea încadra în niște topuri clasice: cele mai frumoase, cele mai emoționante, cele mai neașteptate. Chiar și unele pe care le pot pune, fără regrete, în categoria cele mai proaste. Dar cartea asta s-a desprins cumva de orice calificativ posibil. Aș vrea să o descriu și nu știu... Citește în continuare →
Anul trecut scriam aici despre o carte care mi-a plăcut foarte mult, atât de mult încât am recomandat-o tuturor: "Sa nu râzi... :(", a Ralucăi Feher. Și am făcut din nou greșeala să sper că, dacă prima întâlnire cu un autor a fost reușită, așa vor fi și următoarele. Ar fi trebuit să am un... Citește în continuare →
Seara, la terminarea cărții... Am întors și ultima pagină din Eleganța ariciului , de Muriel Barbery, și am închis cartea cu inima grea. Simt că descrierea de pe copertă mă minte: chiar să fie aceasta o carte pe care cabinetele de psihologie din Paris o recomandă, în loc de Prozac? Sau e, din contră, o... Citește în continuare →
"- Aceasta este mașina de spălat vase cu ultrasunete. Sunetul de înaltă frecvență care trece prin apă îndepărtează murdăria și grăsimea din orice obiect în câteva secunde. Scufunzi obiectul, îl scoți, gata!- Și femeia ce mai face? întrebă Khashdrahr.- Ea pune rufele sau vesela în acest uscător, care le usucă în câteva secunde, cu ajutorul... Citește în continuare →
