Culoarea Sentimentelor, de Kathryn Stockett – un roman despre cum să împărți bunătatea în mod egal

„Simt din nou cum crește în mine sămânța amărăciunii. Îmi vine să urlu așa de tare încât să audă fetița că murdăria nu e o culoare și că bolile nu zac în partea neagră a orașului. Vreau să împiedic clipa aia, care vine mai devreme sau mai târziu în viața fiecărui copil alb, când începe să creadă că negrii nu sunt la fel de buni ca albii.”

(Aibeleen)

N-am mai scris de ceva timp despre o carte, pentru că mi-a luat destul de mult să trec prin ultimul roman ales din bibliotecă.

The Help, de Kathryn Stockett, o carte primită în dar de la Adriana ❤ , pe care am savurat-o în porții mici.

Am citit varianta în engleză, ceea ce mi-a dat un pic de furcă, scriu imediat de ce. În română, titlul e tradus drept „Culoarea Sentimentelor„.

Acțiunea se desfășoară în Jackson, Missisipi, începând cu anul 1960. Deci acum 61 de ani. Și, deși personajele sunt fictive, subiectul e totuși inspirat din copilăria autoarei, după cum recunoaște chiar ea. În timpurile acelea, copiii albi erau crescuți de dădace de culoare. De fapt, termenul de dădaca e puțin nepotrivit, căci acele femei nu doar că aveau grijă de copii, dar aveau grijă de casă cu totul: spălau podele, făceau mâncare, făceau cumpărături, duceau scrisori, preluau mesaje. Din fericire, erau plătite pentru asta, dar erau tratate de stăpânii casei după un set de reguli foarte stricte, care trasau granițe de netrecut între albi și negri. Iar încălcarea acestor granițe se pedepsea aspru: pentru negri cu închisoare, bătăi sau concediere, pentru albi cu excludere din viata socială.

Cartea e frumoasă și curge lin, acțiunea te ține în suspans, e previzibilă pe alocuri, te surprinde prin alte părți. Capitolele sunt scrise din perspectiva mai multor personaje, alternativ, iar stilul e adaptat, în funcție de educația fiecăruia. Capitolele în care naratorii sunt femeie de culoare sunt scrise într-o engleză foarte stalcita, imitând probabil dialectul pe care l-ai găsi în cartierele de negri. De asta am spus că, parțial, am citit cu dificultate unele capitole. Probabil traducerea în română ușurează lucrurile.

Ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost că, zic încă o dată, acțiunea e inspirată dintr-o realitate pe care o găseai în Missisippi dar și în alte state ale Americii acum 60 de ani. Și iată, oameni care poate la vremea respectivă nu concepeau să meargă la aceeași școală cu un negru, s-au trezit în timpul vieții lor cu un președinte de culoare. Este un salt enorm. Chiar dacă situația e încă tensionată și discriminarea e un subiect la ordinea zilei, nu cred că nu e vizibil progresul la care s-a ajuns astăzi. Ok, sigur mai există discriminare în unele locuri, dar dacă o persoană de culoare poate ajunge președinte, sigur există și șansa egalității. Chiar dacă trecutul acestor oameni a fost plin de obstacole, viitorul le pare luminos.

Pe lângă partea „istorică” despre cum decurgea viața oamenilor de culoare în acele timpuri, The Help descrie cu gingășie dragostea absolut naturală care se dezvolta între un copil și figura maternă care îl crește, chiar și atunci când această figură nu aparține mamei. Ceea ce arată, din nou, că un pui de om nu se atașează atât de mult de cel care îi asigură confortul material, cât de cel sau cea care îi alocă timp și atenție.

M-a impresionat și solidaritatea dintre oamenii de culoare, felul în care se ajută între ei și în care suferă unul pentru necazurile celuilalt. Cadrul acestei solidarități este în primul rând biserica la care merg. Și ori de câte ori mă gândesc la asta, îmi imaginez acele scene din filme, cu cântărețe de gospel, îmi imaginez acei oameni pentru care credința înseamnă bucurie și comunitate. Și când fac o paralelă cu Biserica Ortodoxă, cu cântecele de jale care se practică la slujbe și cu discursurile preoților noștri, care mai degrabă invrajbesc decât să unească…ei bine, mai bine mă întorc la carte.

Un alt fir narativ important e cel care urmărește viața lui Skeeter, o tânără albă care se simte ca rățușca cea urâtă în mijlocul suratelor sale, trase la indigo. Skeeter e genul de fată, rar la vremea aceea, care aspiră la o carieră de jurnalist, sfidând „normalitatea” vremii, potrivit căreia ar trebui să își găsească un soț, să fie casnică, să joace bridge sau să meargă în vizite toată ziua și, mai ales, să nu care cumva să își exprime o părere care să facă nota discordantă.

Skeeter nu doar că îndrăznește să se întrebe dacă „normalitatea” din orașul ei e corectă, dar are curajul să își sacrifice relația cu prietenele și cu iubitul, de dragul adevărului. Cum? N-o să zic, pentru că The Help e o carte care merită descoperită pe cont propriu.

Trebuie să spun că, în ciuda subiectului puternic, cartea e scrisă cu umor și are o tentă generală optimistă. Deși prezintă o realitate dificilă, autoarea scoate în evidență și puterea oamenilor de culoare de a trece cu relativă ușurință peste ceea ce li se întâmplă și de a inspira prin forța și dragostea lor pentru viață.

Ah, și există și un film minunat făcut după această carte, cu același nume. Eu l-am văzut cu vreo 10 ani în urmă, când a apărut, și l-am ținut minte. Și iată că acum, citind și romanul de la care a plecat, pot spune că e unul dintre puținele filme care nu fac de râs cartea. Din păcate e cam greu de găsit nowadays, eu aș fi vrut să îl revăd, e pe Netflix și e chiar revenit în trend, dar nu în România. Nu încă.

Cam atât despre Culoarea Sentimentelor. Mi-a plăcut tare mult, dar mi-a părut cumva rău că m-am lungit atât cu ea. Are și Vlad partea lui de contribuție aici. Am o listă lungă de cărți pe care îmi doresc să le mai citesc în cele 2 luni de concediu ramase, pentru că după aceea sigur voi apăsa tare pe pedala de frână, din punctul ăsta de vedere.

Lecturi inspirate, că vreme de citit sigur vom avea toamna asta 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: