Am terminat de citit zilele astea încă o carte a cărei acțiune se desfășoară pe fundalul celui de-al doilea război mondial. Nu, nu vreau să ajung la vreun record sau să îmi dau doctoratul în acest subiect, pur și simplu parcă trag cărțile astea la mine 😀
Eliberare, de Imogen Kealey (un pseudonim sub care se ascund de fapt 2 autori), promite să spună povestea lui Nancy Wake, o australiancă neinfricata care se alătură Rezistenței franceze si ajută armata britanică să elibereze Franța, în celebra Zi Z. O poveste inspirată din fapte reale, pentru că această femeie chiar a existat, a rămas în istorie inclusiv cu numele ei de spion dat de nemți, Șoarecele Alb.
Cartea e atractivă și te ține în suspans, e plină de acțiune mai ceva ca un film de Hollywood. Sună excelent, nu? Ei bine, nu chiar. Tocmai aici e problema, că pentru o carte inspirată din viața unui personaj real, doza de Hollywood parcă e mult, mult prea mare. Jur că din paginile cărții, femeia asta pare un Terminator, un fel de Charlie’s Angel, teleportat pe pământ francez. Citeam și mă miram: wow, câte a făcut femeia asta!
Și mi-a plăcut oarecum cartea, în ciuda mirarilor dese și în ciuda stilului mai militaresc așa, până la ultima pagină. Acolo unde autorii s-au gândit că ar fi de bun simț sa dea cărțile pe față și sa facă o listă cu întâmplările care chiar au fost adevărate și una cu cele inventate de ei, de dragul ficțiunii. Și, ca să vezi, listele sunt relativ egale numeric, iar majoritatea momentelor de tip James Bond se regăsesc în lista… ficțiunii.
Desigur, listă faptelor reale rămâne impresionantă, și tocmai asta m-a enervat foarte tare. Nancy Wake, femeia care a trăit în carne și oase, a fost o eroină, nimeni nu se poate îndoi de asta. A fost o pasăre rară care s-a aruncat în luptă cot la cot cu bărbații, ba i-a și condus. Nu cred că era nevoie de fabulații suplimentare pentru a scrie o carte de succes. Se putea pune niște emoție, se putea romanta un pic fiecare faptă în parte, cât să-i dea culoare, dar de aici până la a-i atribui crime pe care nu le-a făcut sau până la a denatura realități istorice (gen poduri care n-au explodat niciodată) parcă e o cale cam lungă. Cu atât mai mult cu cât Nancy Wake se pare că si-a scris și ea o autobiografie, intitulată Șoarecele Alb.
Dacă o să mă intersectez cu această autobiografie, o să recitesc cu drag povestea. Pentru că merită. Știu cât de greu e să te impui ca femeie într-un mediu plin de bărbați …pe timp de pace. Să reușești să îi conduci pe timp de război, să reușești să fii credibilă într-un domeniu atât de masculin ca cel al armelor și al planurilor de spionaj, mi se pare o performanță incredibilă.
Dincolo de dezamăgirea faptelor inventate, pot zice că am aflat lucruri interesante despre cel de-al doilea război mondial, despre cum s-a văzut el din Franța, ce a însemnat Rezistența. Dar, pe același subiect, o carte mult mai bună și mai emoționantă este cu siguranță Privighetoarea, de Kristin Hannah.
Atât am avut de zis despre Eliberare: m-a dezamăgit prin ultima pagină 😀
Așa că nu s-ar putea zice că o recomand dar, dacă există vreun film făcut după același subiect, probabil că e mai ok decât cartea.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns