Scurtul drum dintre normalitate și nebunie: Vegetariana, de Han Kang

Wow, ce carte!

Când am ales-o de pe raft, bibliotecara m-a întrebat dacă știu ceva despre ea. Mi-a spus apoi că ori o s-o iubesc, ori o s-o urăsc, dar indiferentă n-o să mă lase. Și că ei i s-a părut cea mai bună carte citită anul trecut. (Iar eu îmi imaginez că a citit multe cărți, din moment ce acesta e jobul ei.)

Cât despre mine… mie mi s-a părut o carte extraordinară. Nu pot spune că ar fi frumoasă, pentru că frumosul implică o stare de bine, iar cartea asta e la polul opus. E despre momente de rătăcire, despre drumul scurt care desparte un om aparent obișnuit de spitalul de psihiatrie, despre modul în care sunt percepute bolile mentale, despre dificultatea de a avea grijă de o persoană care nu mai trăiește în lumea reală.

Am citit-o efectiv pe nerăsuflate, în 2 zile. M-a prins de la prima pagină, m-a făcut să simt revoltă și enervare încă dinainte de a se dezvălui subiectul. Iată de ce:

„Nevastă-mea nu a avut niciodată ceva special în personalitatea ei. Cel puțin așa am crezut până în ziua în care s-a hotărât să devină vegetariană. Sincer să fiu, nici nu m-am simțit atras de ea atunci când ne-am întâlnit pentru prima dată: nu era nici prea înaltă nici prea scunda; părul tuns bob, nici prea lung și nici prea scurt; tenul uscat, de nuanță gălbuie, se exfolia într-una; avea pleoape căzute și pomeți puțin proeminenți; era îmbrăcată în haine de culori neutre, inexpresive, ca și cum i-ar fi fost frică să-și arate personalitatea. Încălțată în cei mai simpli pantofi de culoare neagră, se apropiase de masa la care o așteptam, mergând nici prea repede, nici prea încet, cu pași nici prea grei dar nici prea ușori.

M-am căsătorit cu ea tocmai pentru că nu avea niciun farmec special și nici defecte prea mari. Caracterul ei simplu și nepretențios, nedotat cu vreo inteligență sclipitoare și rafinament, mă făcea să mă simt relaxat în preajma ei.”

(Soțul lui Yeong-hye)

Nu e descrierea tipică pe care o găsim într-o carte, nu-i așa? Suntem obișnuiți cu declarații care mai de care mai înflăcărate, iar căsniciile nepotrivite sunt mai rar disecate cu atât de mult realism. Eu am simțit milă, instant, pentru femeia căreia soțul îi face o astfel de caracterizare, căci iubirea sau admirația sunt ingrediente cu desăvârșire uitate.

Povestea Vegetarienei e de fapt povestea unei femei obișnuite care începe să se desprindă încet încet de realitate. O urmărim în trei ipostaze diferite, la câțiva ani distanță una de alta, întâi prin lentila soțului, apoi a cumnatului, în final a surorii. Romanul e cuprins astfel din 3 părți distincte, care din punctul meu de vedere pot fi citite și separat, deoarece fiecare dintre ele are o introducere, un curprins și un oarecare final, iar firul roșu care le leagă, Yeong-hye, e oricum reluat. Cea de-a doua parte a romanului, Pata Mongola, poate fi greu de citit pentru cei mai pudici. Dar eu zic că, dacă stilul devine prea greu de dus, poate fi sărita fără probleme, întrucât partea a 3a sumarizeaza principalele evenimente. Iar partea a 3a a fost, pentru mine, cea mai intensă, destinația spre care s-au îndreptat toate celelalte fire narative și perspective.

Vegetariana nu vorbește mai deloc în carte. Nu aflăm mai nimic din gândurile ei, din ceea ce simte, din ceea ce o tulbură. E ca și cum am auzi ce i se întâmplă unei cunoștințe doar din relatările altora, fără a-i da și ei șansa de a-și spune propria poveste. Poate tocmai de asta au apărut atâtea interpretări ale acestei cărți.

După ce am terminat-o, am căutat și citit câteva recenzii, pentru că mie îmi plăcuse foarte tare dar mi se părea că descrierea de pe coperta din spate nu e chiar cea mai potrivită. Și am avut surpriza să dau peste recenzii internaționale care parcă încercau să-l descifreze pe Eminescu. Am citit cum că Vegetariana ar fi despre izolarea cu care se confruntă vegetarienii într-o societate carnivora. Am citit cum că ar fi despre feminism, despre drepturile femeilor de a face ce vor cu propriul lor corp, despre neputința lor de a lua decizii proprii. Am citit că Vegetariana, Yeong-hye, ar fi o victimă a celor din jurul său.

Și am rămas, cum s-ar zice, cu gura căscată. Oare eu și cei care au scris recenziile alea … am citit totuși aceeași carte? Oare chiar în asta stă genialitatea autoarei, în faptul că fiecare înțelege ce vrea, fiecare citește povestea filtrata prin lentila propriilor temeri și o interpretează în consecință?

Atenție, spoiler la orizont.

Pentru mine, cartea asta n-are nici în clin nici în mânecă cu vegetarianismul. Am văzut că mulți zic că aceasta ar fi intriga, decizia lui Yeong-hye de a nu mai mânca deloc carne, urmată de revolta familiei.

Eu n-am văzut în decizia ei un trigger, am văzut o consecință. Un simptom. Și nici măcar primul simptom, ci unul tardiv, disperat. Mai întâi au fost coșmarurile. Lunile nedormite. Deprivarea de somn. Monotonia vieții de zi cu zi. Senzațiile fizice de presiune în piept. Neputința de a purta un sutien, un fapt atât de banal. Și mai târziu, mult mai târziu, a venit decizia de a renunța la carne, cu speranța disperată că astfel coșmarurile se vor opri.

Eu n-am văzut decizia ei ca fiind motivată de convingerile tipice ale unui vegetarian, ci de teamă și de disperare. De obsesie. Mai mult, nu mi s-a părut că soțul i-a furat dreptul de a decide, pentru că inițial a lăsat-o în pace. Sigur, n-a fost încântat, nu s-a purtat frumos, nu e în niciun caz un personaj de admirat, dar nici nu i-a interzis nimic. Cumva, s-a resemnat. Nu vegetarianismul ei l-a făcut să reacționeze, ci faptul că… spoiler alert, n-a purtat sutien la cina business la care fuseseră invitați 😀

Eu cred că Vegetariana deraiase puternic de la realitate dinainte de intervenția familiei, hai să ne amintim momentul în care soțul o găsește în bucătărie, complet dezbrăcată, curățând un munte de cartofi. Să-mi zică mie unul dintre cei care au scris recenziile despre libertatea de a decide fiecare pentru el că nu s-ar panica găsindu-și soțul/soția așa, ba din contră, i-ar zice cu empatie: „sigur draga mea, e perfect normal să cureți cartofi la bustul gol, dacă asta simți”.

Desigur, reacția familiei a fost complet nedelicata și e discutabil dacă, în absența ei, lucrurile ar fi luat o altă direcție. Greseala soțului și a părinților a fost aceea de a nu lua deloc în calcul posibilitatea unei probleme psihice. Au pus totul pe seama unui moft, al unui capriciu. Ce se întâmplă mai departe n-o să mai zic, pentru că chiar cred că e o carte care merită citită de cât mai mulți.

Ah, încă ceva. Tot coperta vorbește despre acest roman ca fiind unul plin de sexualitate. Cine a zis asta, sigur n-a citit Sandra Brown sau altceva similar. Atât am avut de zis pe tema asta.

Cu ce am rămas eu, în urma lecturii?

Într-o ordine oarecare, cu următoarele gânduri:

– Dacă aș avea posibilitatea de a alege, aș prefera să am o boală a corpului, nu una a capului. Bolile corpului te distrug doar pe tine. Cele ale capului îi distrug și pe cei din jurul tău, năruind totul asemeni unor piese de domino.

– Lipsa somnului face ravagii. Parțiale, dacă se nimerește să apară pe un fond emoțional sănătos, complete și ireversibile dacă nimerește pe un teren deja șubred.

– Să ai grijă de un om drag cu o boală psihică e ceva cumplit.

– Artiștii au rareori căsnicii fericite.

– Pentru mine, personajul pricipal al acestei cărți nu a fost Vegetariana, ci sora ei. Mi se pare că toate evenimentele sunt, intr-un fel, despre ea. Despre suișurile și coborâșurile ei, despre cum e să fii mamă singură în ciuda verighetei de pe deget, despre sacrificii, despre putere, despre epuizare, despre decizii imposibile. Pentru mine, ea este eroina cărții și unul dintre personajele mele preferate, din tot ceea ce am citit până acum.

– Câteodată, când se întâmplă câte o tragedie în viața unui om, avem tendința de a ne intreba dacă și cum ar fi putut fi evitată. Care dintre micile piese de puzzle din care e formată o viață a fost pusă greșit. Care e eroarea pe care, dacă am fi reparat-o sau am fi evitat-o, nimic nu ar mai fi fost la fel. Ultima parte a romanului este despre toate aceste întrebări și regrete și mi s-a părut absolut superba.

– Nebunia nu apare de azi pe mâine și nu are o cauză unică. Nu e dată doar de fondul genetic sau doar de evenimentele din timpul vieții, ci de o împletitura atât de strânsă dintre cele două, încât căutarea cauzei primordiale e similara cu a ne pune întrebarea „ce-a fost mai întâi, oul sau găina?”

Despre toate aceste lucruri a fost, pentru mine, Vegetariana.

O carte tăioasa, dură, imprevizibilă, spectaculoasă. Mi-a amintit de filmul Parazite, pe care l-aș putea caracteriza cu fix același cuvinte.

Sunt tare curioasă dacă a mai citit cineva Vegetariana, recent sau mai demult, și cum i s-a părut, dacă imaginile încă persistă în minte, chiar și după ce s-a scurs mai mult timp de la lectură.

Eu una așa preconizez, că secventele din cea de-a treia parte, Copaci în flacari, îmi vor aparea la fel de vii in imaginatie, mult timp de-acum încolo.