Sicilia în extra-sezon, vacanță cu copiii – de la agonie la extaz

Când ne-a venit ideea de a petrece vacanța din octombrie în Sicilia, cu copiii de 2 și 10 ani, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă documentez. Adică am citit multiple bloguri scrise de părinți, care-și povesteau experiențele inevitabil extraordinare din Sicilia, și cum toate lecturile m-au convins că e o destinație child-friendly, am luat bilete, cazare, mașină, tot.

Derulând puțin înainte și ajungând la momentul post vacanță, pot spune că din punctul meu de vedere Sicilia NU e deloc locul potrivit pentru a merge cu copii mici, deși e o destinație interesantă de exemplu pentru cupluri în căutare de vacanțe active. Așa că acest text va fi tot ceea ce eu nu am găsit pe internet, dar mi-aș fi dorit să citesc înainte de a-mi plănui această vacanță. Adică un punct de vedere realist și pragmatic, punctat și cu poze non-instagramabile. Versiuni 100% exaltate se găsesc din plin pe alte bloguri.

Așa ca voi începe, atipic, cu concluziile:

Ce nu mi-a plăcut în Sicilia:

– Orașe neprietenoase cu copiii: trotuare inexistente, foarte înguste sau cu mașini parcate, pante sau scări în sus și în jos, ceva groaznic de stresant pentru un părinte cu copil în cărucior (în București mi se pare mai puțin stresant, prin comparație). Nu știu dacă e ceva general, dar zona Catania, Aci Castello, Siracuza, Taormina nu aș recomanda-o unei familii cu copil de 0-3 ani, din acest punct de vedere.

– Marcajele rutiere făcute cu zgârcenie sau deloc – în Catania de exemplu se pare că nu prea a fost vopsea pentru a delimita benzile, uneori nici măcar intre sensuri, pe  străduțe,  câteodată nici nu era clar dacă ești pe sens unic…sau pe o stradă nemarcata, dublu sens. Nici pe autostrăzi nu i-aș putea lauda la capitolul claritate. Condusul în general mi s-a părut un factor de stres, pentru că trebuia să fii extrem de vigilent și să scanezi toate posibilele indicații de pe traseu, că dacă ratai una…foarte probabil să o fi ratat pe unica. Detalii mai târziu.

– Scuterele prezente peste tot și care apăreau din toate unghiulie, bonus : care nu păreau a respecta prea multe reguli în trafic . ++ pentru stresul din trafic.

– Gunoaiele de pe marginea drumurilor. Și-n orașe, și mai ales printre orașe.

– Puține locuri de joacă pentru copii, spre deloc

– Restaurante care nu par a avea by default scaune de masă pentru copii mici

Despre traseu, destinații vizitate și cazări

Am avut la dispoziție 4 zile întregi si încă 2 alocate zborurilor dus întors. Când am început etapa de documentare, mi s-a părut că ar fi atât de multe locuri frumoase de văzut in Sicilia, încât planificarea a părut o mare provocare.

Am stabilit ca puncte de cazare Aci Castello, pentru 3 nopți, chiar lângă Catania unde urma să aterizăm, si Cefalu pentru încă 2 nopți. Așa ca am gândit programul plecând de la aceste două “baze”, în ideea ca prima ne va permite explorarea coastei de est, iar cealaltă a coastei de nord, totul într-un circuit perfect optimizat. Spoiler alert: planul de acasă nu a arătat deloc precum realitatea de la fața locului. Pentru ca deh, vacanta cu copii. 🙂

Catania am văzut-o doar din mașină, pentru că acolo am aterizat, și pentru că drumurile ne-au tot purtat prin ea în primele zile (neexistând rută pe lângă ea, din punctul de vedere al Waze-ului). Mi-a fost de ajuns ce am văzut din mașină. Nimic care să mi se para îngrijit, multe clădiri ce parcă stăteau să se prăbușească, gunoaie, oameni care părleau ceva pe stradă, în butoaie de tablă… și cred ca am dat suficiente motive de „mai bine evitați”.

Aci Castello a fost o alegere proastă pentru prima „bază”(Deși a fost intr-adevar suficient de aproape de aeroport). Locația în care ne-am cazat n-a fost una care sa ne dea pe spate (Sicilian Home) , deși din poze părea a fi un apartament cu camere clar delimitate, în realitate era un mare open space. Nu recomand. Apoi, localitatea în sine. Aici e o poveste întreagă.

Prima noastră zi întreagă Sicilia a început mult prea devreme, piciul s-a trezit la ora locală 5.30, dupa un somn de doar 6 ore. Cireașa de pe tort – s-a trezit si mucios. Asa ca am decis să abandonăm planul ambițios al acelei zile, și să facem in schimb o plimbare matinala prin Aci Castello, pentru a-l culca pe la 11-12, in speranta unei a doua jumătăți de zi mai reușite. Tot răul spre bine, aveam șansa să explorăm statiunea mică si cochetă. „Hai pe jos până pe faleză, cu căruțul, ca sunt doar 30 minute”, plimbare lejeră. Proastă decizie.

Aci Castello este complet neprietenos cu pietonii, fie ei si fără copii. Daca ai ghinionul de a avea si un carut cu tine, plimbarea se transformă într-o experiență foarte stresantă. Nu doar din cauza pantelor (la ele ne asteptam), ci din cauza absenței conceptului de trotuar.

Cu excepția zonei de faleză, numită Riviera dei Ciclopi, unde există un trotuar mai lat si simți o oarecare plăcere de a te plimba, în rest n-am avut parte de trotuare, ci doar de o “promenadă ” de genul:

Partea drăguță a falezei:

Cea mai spectaculoasă parte a peisajului e reprezentată de coloanele ascuțite si noduroase care ies din mare, numite ciclopi, despre care am citit ca s-ar datora unor erupții vulcanice submarine. De asemenea, vegetația înfrumusețează ceea ce oamenii locului eșuează: multe fațade neîngrijite sau chiar complet dărăpănate ale clădirilor.

În plus, la ora 9 dimineața cand ne plimbam noi pe faleză era și pustiu, mai nimic deschis, am oprit la o micuță cafenea să luam câte ceva, tipul de la bar, 20+, nu vorbea engleza.

Nu știu dacă e clară ideea generală, dar sa o zic și negru pe alb: prima interacțiune cu Sicilia m-a dezamăgit groaznic, deși ne propuseseram să nu călcăm prin Catania și Palermo, despre care citisem că ar fi aglomerate și murdare, tocmai pentru a aloca timp stațiunilor mici, cozy. Bun, Aci Castello se taie de pe listă. Cel puțin nu în varianta pietonală. Poate că daca parchezi mașina aproape de faleză și urci și în castel, și vezi ciclopii mai de sus, e altă experiență.

Siracuza și Ortigia

După impactul dur cu realitatea dezamăgitoare din Aci Castello, unde chiar nu aveam ce face sau vedea în afara falezei, am decis să petrecem după-amiaza în Siracuza. Ar fi trebuit să fie la 45 de minute de noi, dar din cauză că am trecut iar prin Catania și am stat în cozi, am făcut vreo oră și un pic.

Primul stres – parcarea. Aveam ca destinație stabilita o parcare din port, despre care citisem că ar fi optimă ca poziție. Cred că Marina Parking se chema, dacă nu greșesc. Am găsit-o,  avea locuri libere, ni s-a deschis frumos bariera, am parcat și-am căutat o modalitate de a plăti. Niciun panou indicator, pe nicăieri. Un soi de ghișeu în centru, dar părăsit, fără oameni pe lângă. Am fi ieșit la loc, doar că bariera era pusă. Am stat un pic să observăm ce fac alții, am văzut la un momentdat o altă mașină dând sa plece, a stat o grămadă la barieră, în final aceasta s-a ridicat. Am presupus că șoferul dăduse un telefon undeva, altă explicație nu aveam. În acest punct de impas, am decis să mergem totuși să ne plimbăm prin Ortigia și să vedem mai târziu cum evadam de acolo și cu ce amendă.

Bun, în contextul acestui stres al parcării și al copiilor care deja deveniseră nerăbdători, n-am înțeles nimic din Ortigia și nici nu ne-a atras nimic vizual suficient cât să uităm de stres 😀 Nici măcar 5 poze nu am de aici, cam atât de impresionați sau pe fugă am fost. Străduțe înguste, scutere multe, greu cu căruțul, ne-am așezat la o terasă în centru unde chelnerul ne-a adus un meniu după 15 minute și o pizza după încă 45, nu părea o prioritate pentru nimeni faptul că aveai tu un copil plictisit de 2 ani, engleza nu era nici aici la ea acasă. Singurul lucru bun din seara aceasta e că am reușit să evadam din parcare pandind momentul în care iese altcineva (care știa un mister pe care noi încă nu l-am aflat) și, după ce am mai trecut o dată prin aglomerata si murdara Catanie, am ajuns la cazare. A fost prima noapte, dintr-o vacanță, când am plâns de nervi și am cautat zboruri de întors pentru a doua zi. Nu erau.

Taormina

Primul loc frumos pe care am avut șansa să-l vedem în vacanța aceasta. Un orășel cochet, la o altitudine destul de mare, până la care trebuie sa dai o proba de condus profesionist. Citisem despre el că nu e de mers cu căruțul, așa că împrumutasem special un marsupiu înainte să plecăm. S-a dovedit înțelept, pentru că într-adevăr doar pe aleea centrală am fi putut merge cu căruțul, în rest – pante, scări, trepte. Dar de frumos era frumos aici, cel puțin când am ajuns noi, la 9-10 dimineața, când încă nu te loveai de oameni.

Am admirat marea de sus, profilul Etnei pe fundal, am vizitat teatrul antic (chiar e impresionanta priveliștea de acolo), am mâncat înghețată, am explorat câteva străduțe și magazine. Cred că am petrecut in jur de 3 ore, suficiente as zice, deja de pe la 12 a început să se aglomereze foarte tare.

E frumos Taormina de vizitat, ca excursie de jumătate de zi, dar nu pentru copii micuți. Nu știu cum de pot alții cataloga ruinele antice drept obiective pe placul copiilor, că ai mei n-au fost niciunul entuziasmat de ele în mod deosebit. Olivia a fost în schimb interesată de magazine și de înghețată, Vlăduț a primit o bilă legată de o ață și asta a fost marea lui bucurie.

Ca element practic, ar mai fi costul mare cu algoritm ciudat al parcării supraetajate de la intrarea în Taormina, dar pe care nu mi-l mai amintesc cu exactitate. Cred că era ceva de genul 5-6 euro pe oră în primele 4 ore, după care tariful pe oră începea să crească, dar se găsesc detalii exacte și actuale pe internet. Nu se poate intra cu mașina in orășel, pentru că e complet pietonal. Oricum, dacă nu ești în vreun tur organizat, cu autocarul, tariful de parcare e ceva ce o să îți taie dorința de a petrece aici o zi întreagă, altfel orășelul ar fi fost o oază de relaxare. 😀

Cheile Alcantara și parcul botanico-geologic

Am aflat despre Cheile Alcantara de pe un blog de călătorie și l-am simțit mai apropiat de genul de obiective turistice pe care îmi place să le văd într-o vacanță. Și așa a fost, păcat doar că am ajuns acolo printre picături de ploaie și cu un copil parțial răcit. Asta nu l-a împiedicat totuși să intre cu picioarele goale în apa de râu rece ca gheața.

Pentru că aceasta e distracția principală în aceste chei, să îți lași încălțările deoparte și să te aventurezi prin râu. Aici se organizează tururi de grup printre chei, cu echipament adecvat, care se închiriază de la intrare. Cred că e o experiență foarte tare în timpul verii, e ceva pentru care mi-ar plăcea să revin în Sicilia. Erau totuși oameni care participau la aceste tururi și în octombrie.

Ca element practic, există 2 cai de acces jos, între chei. Una se cheamă „Communale” și costă foarte puțin (2-3 euro), iti permite sa cobori pe o scară până jos între chei, doar că e deschisă până la final de septembrie, noi nu am prins-o. Cealaltă e privată, și în funcție de ce planuri ai în parc poți lua diverse prețuri (oricum, ceva între 10-20 euro/pers), care pe lângă accesul spre chei îți oferă și niște trasee tematice in partea de sus, pe deasupra cheilor. Dacă nu ai mult timp la dispoziție și nu vrei să te bagi printre chei, accesul public mi se pare suficient.

Foarte aproape de chei, noi am găsit Restaurantul Alcantara, parte dintr-un complex mai măricel, unde am mâncat scump dar foarte gustos, într-un cadru natural plăcut. Genul de loc cu puține opțiuni de comandat, mai spre fine dining. Pentru copii – pastele simple erau cam singura opțiune. Dar recomand, pentru gust și pentru locul de joacă din paduricea ce înconjoară restaurantul.

Per total, frumos la Alcantara, drumul înapoi spre Aci Castello a mai răpit insa din magia proaspăt descoperită.

Enna

După 2 zile petrecute în apropierea primei baze, am pornit spre cea de-a doua, Cefalu. Pe drum am decis să facem o pauză în Enna, cel mai însemnat oraș de pe traseu, în zona centrală a insulei.

Să zicem că a fost o plimbare mai plăcută decât prin zona Cataniei, nu mai erau gunoaie pe străzi, fațadele dărăpănate ale clădirilor se imputinasera (Deși nu de tot), dar nici nu am găsit ceva spectaculos aici. A, ba da, un minuscul loc de joacă cu 2 mașinuțe, niște sandvișuri extraordinar de bune, și canelloni foarte ieftini.

Cefalu

Nu degeaba am ales ca titlu „de la agonie la extaz”. Exact așa a fost traseul nostru.

Cazarea din Cefalu a fost una mult mai inspirată, cu privire la mare, deși ca dezavantaj nu puteai pleca de acolo decât cu mașina, pe jos n-ai fi avut cum să ajungi în stațiune, în ciuda distantei mici. (Ai ghicit, lipseau trotuarele, dar deja ne învățasem lecția). În Cefalu însă e o parcare suficient de mare lângă plajă, asta în extra sezon. În sezon sunt convinsă că e bătaie pe locuri.

Am ajuns în centru din prima seară, deși era relativ rece, unii curajoși făceau baie. Mereu se găsesc astfel de curajoși, oriunde ai fi. Ne-a plăcut mult atmosfera de aici, cu totul alt vibe față de ce am văzut în primele zile. Bonus, am și prins un apus superb.

Ne-am plimbat în centrul vechi în ambele zile, atât pe lumină cât și pe întuneric, și este absolut superb. Totul e curat, străduțele au un farmec al lor, toate magazinele de suveniruri se încadrează într-un stil unitar, estetic. Nimic nu pare kitsch. Înghețată la toate colțurile, ne-am făcut desigur plinul.

Am bifat toate punctele de belvedere de aici, și locurile în care apa se izbea spectaculos de pietre, am mai găsit și un micuț loc de joacă, am mai intrat și prin magazinele de suveniruri, chiar a fost frumos și relaxant. Ca de ultima zi.

Regretul meu a fost că n-am urcat pe stânca impresionanta ce tronează în centrul stațiunii, La Rocca, despre care citisem că ar fi un traseu nu neapărat facil pentru copii. Nu asta m-a făcut să mă răzgândesc neapărat, ci mai degrabă faptul că batea vântul destul de puternic. Dar mi-am propus ca, dacă mai ajung vreodată în Sicilia, clar în Cefalu că în alta parte sigur nu mai calc, atunci o să fac și traseul care duce sus spre stâncă.

Despre zboruri și impresia de „undeva aproape”

Aș vrea să încep cu impresia că Sicilia ar fi “undeva aproape”. Zborul nostru Ryan Air era programat pentru 18.55. Ca niște călători responsabili ce suntem, si cu amintirea ultimei călătorii de acum un an când se stătea foarte mult pe la toate cozile din aeroport, am ajuns la Otopeni la 16.00. Ghiseul de check-in de la Ryan Air s-a deschis pe la 16.45 (aveam un bagaj de cala de lăsat, așa ca am fost nevoiți să asteptam). Fiind cu căruț, am luat-o apoi pe Fast Track-ul de Security Check, si la 17.05 trecusem de toate cozile. Superb, 1h50 de așteptat până la îmbarcare. Zborul în sine a fost foarte scurt, 2 ore care au trecut repede.

În aeroportul din Catania a urmat o nouă tură de așteptări, de data aceasta la cozi. Vreo 20 min la controlul pașapoartelor, vreo 10 la bagaje, vreo 30 la ghișeul Sicily by Car de unde urma să preluăm mașina închiriată și inca 20 de confuzie (scriu imediat de ce), s-a făcut 21.30, ora locală, cu o oră mai mult in Bucuresti. Am mai mers 30 minute până la cazare și bineînțeles că nu am nimerit din prima, deci acest “undeva aproape” s-a transformat in 7 ore pe drumuri.

Nici la întoarcere n-am fost mai rapizi, am încercat să ajungem relativ din timp pentru a lăsa mașina, apoi am aflat că avionul are o întârziere, dar nu se știa cât. Aeroportul din Catania e minuscul, ne-am urcat pe pereți în cele 2 ore extra cât am întârziat în cele din urmă. Putea fi mai rău, știu, dar per total drumul de întors mi s-a părut și mai lung și obositor decât cel de la dus.

Despre închirierea unei mașini și experiența condusului prin Sicilia

Zona de închiriat mașini a aeroportului din Catania a fost relativ ușor de găsit. Cum se iese din terminal – dreapta spre parcarea exterioară, sau urmarind indicatorul de Terminal C, apoi afară localizați pancardele mai mari ale celor de la Hertz, și in acelasi loc sunt si celelalte oficii mai mici.

Nu vă așteptați la indicatoare mură-n gură de la italieni, trebuie sa transpiri ca să ajungi din A in B. In fine, dupa ce i-am localizat pe cei de la Sicily by Car, am stat la o coadă generoasă, sperând ca stam unde trebuie. Cei pe care am încercat eu să îi întreb niște informații nu vorbeau, desigur, engleză, și nici italiana mea n-au înțeles-o.

Dupa ce ne-am găsit mașina, am mai pierdut vreo 10 minute la montat scaunul de mașină, fara ajutor, că cica nu au voie să ajute clienții. Apoi încă 10 minute, jur,  ne-am învârtit prin parcare urmând indicatoarele “Uscita”, care păreau că își bat joc de noi, plimbându-ne în cerc. De fapt duceau spre o poartă foarte ușor de ratat, de maxim 2m lățime. Cuvântul „Uscita” a rămas de bază în această vacanță. Per total, a fost ok Sicily by Car, nu ne-au surprins neplăcut cu nimic.

Despre condusul în sine, am punctat deja zgârcenia indicatoarelor și a marcajelor pe parcursul relatărilor de mai sus. Ce mi se mai pare important de precizat, noi nu am știut apriori:

– autostrăzile au puncte de intrare de unde trebuie să ridici un tichet (nu plătești nimic) și puncte de ieșire unde predai tichetul și plătești în funcție de distanța parcursă. În zona în care am mers noi nu am văzut niciun indicator clar despre ce trebuie făcut, nici în italiană nici în engleză, ne-am prins doar din greșeli și uitându-ne la alții (sau fiind claxonati de altii).

– Mașinile închiriate au în parbriz un soi de ceas de carton, de folosit atunci când parchezi în acele locuri care menționează că poți sta maxim X ore. Trebuie să îți setezi ceasul de carton cu ora la care ai parcat acolo, altfel poți lua o amendă. Noi nu am știut, ne-au povestit niște prieteni la întoarcere, dar nici nu am parcat în astfel de zone pentru că nu erau nici automate nici indicatoare clare despre cum funcționează 😀

– Multe străzi foarte înguste – e nevoie de un șofer cu multă experiență pentru a ieși de acolo fără zgârieturi. Eu am un astfel de șofer, Lucky me, dar cu toată experienta lui, tot i s-a părut super stresant.

Aș mai merge în Sicilia?

Da, dar nu cu copii. Într-o vacanță în 2, eventual printr-o agenție de turism, cât să mergem la sigur în destinații ok și să nu ne mai batem capul cu toată logistica planificării. Sau la pensie, într-un circuit sau croazieră cu vaporul.

Pentru o vacanță cu copiii, de tip city-break, există multe alte locuri în care totul e deopotrivă mai ofertant pentru ei și mai simplu pentru părinți: Austria, Olanda, Spania – mi se par țări în care infrastructura și orașele au fost gândite cu copiii în prim plan.