Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 15 – Pe fugă

99/2024 – 8 aprilie, luni

Am început săptămâna cu o imagine frumoasă, găsindu-mi copiii, la venirea de la birou, îmbrățișați și vorbindu-si frumos unul altuia, nu țipând și busind, lucru rar spre miraculos.

Am continuat apoi sesiunea de negocieri despre cum va strânge O banii pentru noul ei telefon, având în vedere că vechiul a decedat subit, printr-un regretabil înec în cada cu spumă.

În rest, nimic foarte notabil. Am tras de mine să merg iar la sală la prânz, am bifat și săptămâna asta. Am reușit să mă enervez vizibil într-o ședință, alt lucru rar, și am uitat că schimbarea orei mi-a decalat programările unor discuții, așa că am stricat la rândul meu programul altcuiva.

Zi lejeră de luni.

100/2024 – 9 aprilie, marți

Cea de-a 100-a zi în care am reușit să fiu disciplinata și să scriu, chiar dacă printre picături, ar fi meritat sărbătorită mai fastuos. Sunt bucuroasă totuși că am stat din nou pe afară după birou, și că am mâncat o înghețată toți patru.

Poate ar fi un moment bun să mă întreb, sau să-mi răspund: are vreun sens inițiativa asta de jurnal online? Servește cuiva? Îmi servește mie?

Prima întrebare rămâne în aer, ce pot să spun e că nici nu mi-am propus ca ceea ce scriu și faptul că scriu să fie util cuiva. A doua parte mi-e clară. Mie îmi e util acest scris, pe de o parte pentru că a devenit o rutină plăcută, mă ajută să îmi pun ordine în gânduri, să rememorez la final de zi evenimentele mai importante sau emoțiile mai puternice; pe de altă parte, deși cuvintele acestea ajung „publice”, nu e ca și cum mă cred vreun influencer cu sute sau mii de cititori, sunt perfect conștientă că rândurile mele ajung către o mână de oameni, fie din familie, fie prieteni, care sunt în felul acesta mai la curent cu ce e în capul meu, pentru că altfel nu am bunul obicei de a împărtăși multe lucruri personale, într-o discuție față în față. Altfel spus, e un mod mai confortabil de a transmite ceea ce mă frământă sau mă bucură.

101/2024 – 10 aprilie, miercuri

Sentimentele cele mai puternice ale zilei sunt cele de dezamăgire și de oboseală (dacă pot numi asta sentiment).

Dezamăgirea a venit sub mai multe forme astăzi.

Întâi a apărut sub o formă infantilă, pe care nici n-ar trebui să o menționez de rușine, dar m-a durut să simt că partenerul meu de ping pong, de care tot trag să ne antrenam un pic împreuna, mă consideră cel mai probabil o cauză pierdută. Chiar am investit energie în toată treaba asta și mi-am dorit să devin mai bună, chiar mi-am imaginat că am o șansă, ar fi fost plăcut să mi se și dea una.

Apoi dezamagirea s-a reintrupat sub altă formă, după niște discuții cu Olivia, despre teme, examene viitoare și atitudinea ei față de ele, de tipul „investiție minima”. Creierului meu îi e atât de greu să accepte atitudinea de tip „nu pot, n-are sens”, când știu că a nu-ți propune e calea sigură spre a nu ajunge nicăieri. Ca aspect pozitiv, trebuie să recunosc că s-a ținut totuși de cuvânt în ceea ce privește micile lucruri pe care are de gând să le facă, pentru a-și acoperi „datoria” generată de noul telefon.

Oboseala n-are nevoie de prea multe explicații. O zi plină de probleme, întreruperi, devieri de la planurile făcute, complicații. Mi-a trecut prin cap cum că ce frumos ar fi să închei ziua cu un pahar de vin și un maraton nocturn de Grey’s Anatomy, dar sunt prea responsabila pentru așa ceva, așa că cel mai probabil nu voi avea parte nici de una nici de alta.

102/2024 – 11 aprilie, joi

Încă o seară la înghețată, cu copiii. Devine o tradiție, nu neapărat una sănătoasă, dar foarte plăcută.

Am început timid să mai fac pregătiri și organizări pentru vacanța de vară. Pare atât de departe, dar parcă văd că zboară zilele cât aș clipi. Am ceva emoții anul ăsta, ne aventuram mai departe, și nu știu cum vor rezista copiii, tocmai de asta mi se pare și mai importantă organizarea în cele mai mici detalii.

103/2024 – 12 aprilie, vineri

Ziua de birou s-a scurs repede și neremarcabil, am venit mai devreme acasă și am hotărât să o zbughim la curte. Nerăbdarea noastră a însemnat un drum de o oră în locul unuia de 20 de minute, nu știu zău cum supraviețuiesc cei care fac „naveta” asta din și spre București zilnic.

Dar a meritat sacrificiul de a sta în trafic, pentru că am câștigat niște ore bune de lumină, petrecute în curte.

Și jur că m-am simțit ca unul dintre copiii din „Grădina Secretă”, care descoperă de la zi la zi evoluția spectaculoasă a plantelor, primăvara. În mai puțin de o săptămână, parcă totul a explodat de verde. Iarba a crescut, florile copacilor s-au scuturat, trandafirii s-au înălțat, smochinele au început să aibă formă. E pur și simplu frumos să poți fi martorul unei asemenea transformări.

Dincolo de extazul de a fi înconjurată de atâta verdeață și culoare, am jucat niște baschet și ping-pong în familie, alt motiv de bucurie.

Iar Oscar a crescut și el ca udat la rădăcină, din cățelul mic a devenit fizic cățelul mai mare 😀

A fost o seară ce nu m-aș supăra să se repete cât mai des.

104/2024 – 13 aprilie, sâmbătă

Ups, 13, o zi interesantă ar zice unii. Nu mi-e teamă de ea, mereu mi-a purtat noroc numărul ăsta, nu doar că nu am fugit de el, dar l-am și căutat în general.

Am avut un program bogat astăzi, începând cu un control de rutina cu O, pe care îl avea programat mai demult, continuând cu o vânătoare de cadouri și terminând cu o seară culturală, eu și ea și niște prieteni, la Familia Addams, musicalul de la Excelsior.

Dar până să sar la finalul de zi, mai las câteva poze din timpul ei, să rămână o amintire vizuală a unei zile plină de relaxare… și de udat, udat, udat. Pentru că cea mai dragă activitate a lui Vlad la curte este să ude, oricând și orice.

Familia Addams mi s-a părut o producție reușită, cu 2 actori care și-au interpretat și cântat perfect rolurile principale. Morticia și Gomez au reușit să fie foarte buni și să intre în personajele lor atipice, într-un mod foarte grațios și deloc penibil. Mie mi-a plăcut, aparent și copiilor, singurele neplăceri au fost legate de sală. Ar fi meritat piesa asta o sală cu mai mult respect pentru spectatori. Locurile la balcon au fost destul de nefericite, n-as mai merge să văd o piesă de acolo. Plus căldura de neînțeles din sală. Dar ignorând aceste aspecte, mi-a plăcut investiția de timp. Și am rămas cu multe expresii catchy  😀

105/2024 – 14 aprilie, duminică

De dimineață am mers din nou spre bunici, să-l recuperăm pe V dar și să o ducem pe O la o zi de naștere,  să onoreze o invitație primita din vecini. Yey!

A fost un weekend plin, n-am menționat eu aici toate cele, pentru că nu e un loc de dat raportul , ci doar de punctat ceea ce simt că are mai mare valoare „memorială”, și recunosc că am scris și foarte pe fugă. Ritualul meu nocturn de a scrie începe să dea rateuri, săptămâna asta m-am ținut de el relativ haotic, și cam în viteză, cel puțin asa am simțit.

Dar, la final de „sprint”, au fost 7 zile bune.