29/2024 – 29 ianuarie, luni
Zi banală, care nu s-a remarcat prin nimic special.
Am râs seara foarte mult cu copilul mic, fugărind un balon prin casă. E tot mai vorbăreț, deși stâlceste toate cuvintele, are niște fețe atât de expresive că nu-i poți rezista, chiar și când se supără reacționează în așa fel că te bufnește râsul.
Am mai corectat niște teme de-ale Oliviei, am supervizat realizarea unor conspecte, și i-am ascultat multele supărări strânse de-a lungul zilei.
Nu m-am simțit un părinte complet idiot 😀 (parafrazându-l pe Ove a lui Backman).
30/2024 – 30 ianuarie, marți
Chit, Ont, una a pânză!
A început vorbăria serioasă la noi în casă. A durat mult până s-a hotărât V să dea frâu liber cuvintelor, dar acum că s-a pornit progresul este mare, vizibil și extrem de amuzant de la zi la zi.
Ce am scris mai sus se traduce așa: „Chit și Ront zic ca luna e de Brânză”. Da, știu, e o informație de mare importanță, și e logic să fie astea primele cuvinte la trezire.
Seara am încheiat-o cu discuții de genul „punga mea, punga ta, au nu pot dau punga Mia, au pap tata punga mia”, căci mâncarea e foarte importantă pentru ăsta micul. Spre deosebire de soră-sa care petrece cu o farfurie în față timpul minim posibil, el trebuie sa termine tot înainte sa își poată vedea de alta treabă.
Simpatici copiii, în general, și ei în particular, atât luați separat cât și analizați împreună.
În rest, inchei ziua cu o stare cam de rău, mi-e teamă că am luat și eu orice-ar fi avut Olivia zilele trecute. Sper sa ma înșel totuși.
31/2024 – 31 ianuarie, miercuri
Așa ca de final de lună, trișez. Am ratat repriza de scris nocturn, deci de data asta textul meu va începe cu „ieri”.
Ieri mi-a fost rău toată ziua. Probabil s-a prins și de mine virusul Oliviei, că mi-am început dimineața direct cu greață și dureri de stomac. Motiv pentru care nici n-am băut cafea, nici n-am mâncat mare lucru, am fost că o legumita toată ziua, numărând orele rămase până o să pot dormi. Și m-am pus în pat de la 8 jumătate, probabil înaintea tuturor găinilor din oraș, V. a protestat vehement – pe bună dreptate, asta-i oră de culcare? – dar zău că aș fi dormit din picioare.
Mai sunt și zile de-astea, să mă bucur că pot povesti despre ele cu titlul de excepție și nu ca regulă.
32/2024 – 1 februarie, joi
În contrast cu ziua de ieri, Azi m-am trezit de parcă n-aș fi avut nimic. Peste noapte s-a șters totul cu buretele, ceea ce m-a bucurat, căci îmi era teamă să nu fi prins totuși o gripă.
Cel mai pregnant gând al zilei a fost cel legat de viitorul meu rol extins de la birou, având în vedere ca în ultimele 2 zile am avut parte de o avanpremieră. Cred că va fi cea mai mare provocare a mea de până acum pe plan profesional. Va fi greu în atât de multe moduri încât nici nu știu de unde să încep să mă pregătesc, ce strategie să îmi fac, pe cine să mă bazez și la cine să fiu mai atentă, pentru că de micro-management nu poate fi vorba, asta dacă nu cumva vreau să o iau razna.
Seara am fost pusă la curent cu știrile momentului (pe care nu le-am mai citit de mult, ocupată fiind cu strategii peste strategii) și la un moment dat am zis : gata! Am auzit destul. Mi-am amintit de toată anxietatea generată de începutul războiului, imediat după o pandemie la fel de plină de anxietăți, când mă întrebam la modul cel mai serios dacă voi fi nevoită vreodată să pun în practică tot ce am citit în atâtea cărți despre supraviețuirea în timp de război. Am încheiat cu concluzia nu tocmai liniștitoare că viața e un joc de noroc.
În rest, planuri de weekend prelungit. Vineri am liber și o agendă deja încărcată, aștept cu nerăbdare sa văd ce se alege de ea.
33/2024 – 2 februarie, vineri
Cum era vorba aia? Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i de planurile tale.
Cam așa a fost pentru mine astăzi. Din tot ce aveam pe listă n-am făcut mai nimic, pentru că starea de rău de miercuri s-a întors înzecita. Așa că efectiv am zăcut toată ziua, că alt cuvânt mai bun n-am. Vlăduț a fost dus la bunici, că stătea doar pe mine si nu prea înțelegea partea cu „mi-e rău” – mare noroc să avem opțiunea asta. Partea bună e că am avut astfel timp de citit și am terminat în sfârșit Confiteor, căruia îi sunt datoare cu un articol separat.
Pe seară începusem să mai mișc, așa că mi-am făcut curaj și am mers și eu la teatru, aveam bilete de familie la Titanic Vals cumpărate de ceva timp, mi-era ciuda că îl ratez. A fost simpatică piesa, potrivită și pentru copii într-adevăr, dar cam lungă. 3 ore a durat, cu tot cu întârzierea clasică și cu pauze, pe alocuri am dormit pe mine.
34/2024 – 3 februarie, sâmbătă
Se vede Luminița de la capătul tunelului, azi am fost relativ bine și sper să rămân așa.
Am fost de dimineață să îl recuperăm pe V de la bunici și am petrecut câteva ore pe acolo, timp în care m-am bucurat de o plimbare pe sub razele timide ale soarelui. Inclusiv printr-un mic cimitir, așa ca element mai senzațional. A fost ceva ciudat, m-am apucat să citesc date de pe cruci si n-am putut sa nu remarc ca aici, mai aproape de oraș, intervalele dintre cei doi ani par a fi mai mici.. și uneori îngrozitor de mici. 30, 22, chiar și 1 an. Pe vreme ce în cimitirele de la țară, din lumea satului, rămâneai cu impresia, citind numerele similare, că toată lumea moare după ce și-a trăit viața. Dar mă opresc aici cu gândurile astea, să nu alunec pe o pantă macabră. În plus, mi-am asumat faptul că, deși folosesc eu titlul de jurnal, e clar că doar creionez un vârf de iceberg și nu mă încumet să aduc în lumină și partea ascunsă de ape.
Breaking news, am terminat maratonul numit Confiteor și am și reușit să fiu atât de disciplinata încât să scriu câte ceva despre carte, aici, .
Motiv pentru care mă opresc pentru astăzi, căci mi-am depășit norma de cuvinte tastate intr-o singură zi.
35/2024 – 4 februarie, duminică
Azi mi-am propus o limită de timp de 5 minute pentru scris, căci am planuri mari după. Tocmai ce a adormit V, m-am apucat de pe la prânz să mă documentez în privința vacanței de vară, și vreau să continui cu asta, oarecum la cald.
A fost o duminică plină, în care am reușit să recuperez o parte din planurile zilei eșuate de vineri. Am dus-o pe Oli la patinoar, iar eu m-am mulțumit să privesc de pe margine, pentru că încă sunt cu energia în pioneze. Altfel, cred că m-aș fi aventurat să iau un pinguin și să îl plimb și pe Vlăduț un pic pe gheață. Așa, ne-am mulțumit să căutăm o „Milau Ab” în jurul patinoarului 😀
După prânz am decis să mă mobilizez (efect al lecturii despre Auschwitz, sunt convinsa) cu o lună întârziere și să trimit niște electronice utile pentru nou născuți spre o maternitate din zona Moldovei, văzusem eu un caz prezentat de o asociație mai demult și încă aveam datele de contact. Am scris câteva vorbe despre asta pe un grup de W și câteva ore mai târziu aveam în posesia mea 2 pompe de alăptat, 2 sterilizatoare, 1 cântar de bebeluși și alte mici consumabile, rămânea doar sa le împachetez. Una dintre plăcerile mele ciudate. (Dacă e cineva care vrea să îmi cumpere vreodată un cadou util, să îmi cumpere scotch, e pasiunea mea să lipesc sau să ambalez cutii). N-aveam cutii 100% potrivite, m-am dus să caut pe la subsol, prin zona unde se depozitează cutii pentru reciclare – ce nu face omul pentru o faptă bună!, până la urmă aventura împachetării s-a terminat cu succes și recunosc că e în top 3 al satisfacțiilor pe ziua de azi.
Și cu asta mi-am încheiat atât limita de timp propusă, cât și jurnalul celei de-a 5a săptămâni din 2024, una și cu bune și cu rele.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu