148/2024 – 27 mai, luni
Ziua de astăzi rămâne în istorie ca cea în care am depus dosarul pentru a-l înscrie pe Vlad la grădiniță.
A venit și momentul acela, parcă prea repede. În mai puțin de o lună face 3 ani, are niște replici de bătrânel sfătos câteodată, dar parcă tot un bebeluș simt că e.
Nu știu dacă se va integra ușor la grădiniță sau dacă va fi o luptă, dar, ca și la nașterea lui sau ca în primele sale luni, așteptările mele sunt jos, iau în calcul lupte matinale, îmbolnăviri dese, și tot meniul care vine la pachet cu intrarea în colectivitate. Sper în secret să fiu totuși surprinsă plăcut de realitatea care se va dovedi mai dulce decât închipuirile mele.
149/2024 – 28 mai, marti
Fiind marți, ar fi trebuit sa îmi urmez rutina acestei zile, după birou, și să merg cu copiii spre activitățile opționale. O s-a simțit însă rău (cf declarației pe proprie răspundere, dovezile ar fi indicat altceva), așa că am anulat programul. Cumva i-am simțit lipsa, îmi plăcea aceasta obligație de a face mișcare dus întors și de a sta cu V în parc, în așteptarea Oliviei.
150/2024 – 29 mai, miercuri
Copiii mei au avut parte astăzi, fiecare, de câte un fel de premieră. Olivia a fost după școală la o colegă, și s-a întors singură, fiind mult mai mult in afara perimetrului prin care circula de obicei singură. A fost cu un pic de panică, n-a urmărit desigur instrucțiunile, dar în cele din urmă a luat-o pe unde trebuia și si-a câștigat un plus de încredere. Iar Vlad a acceptat un plasture. Oricât ar părea o glumă, e și asta un pas mare 😀
151/2024 – 30 mai, joi
Evrika! Am reluat rutina serilor de joi, cu mers spre și dinspre dansuri, cu joaca în nisip în timp ce aștept, cu goana după pisici. Îmi lipsise, am mai zis, și mă gândesc cu tristețe chiar că pe timpul verii facem pauză, trebuie să îmi găsesc alta rutina similara. Noroc că e parcul aproape.
Dar revenind la ziua de azi, Vlad si-a facut noi tovarăși temporari de joacă. Se schimbă pe zi ce trece, devine mai deschis la a interacționa cu copii de vârsta lui, e un semn încurajator. Aflu peste 2 săptămâni dacă a prins sau nu loc la grădiniță, pe de o parte parcă l-as mai tine acasă, încă mi se pare necopt, nepregătit pentru jungla comunității, pe de alta parte mi-as dori sa îl vad integrat într-un grup și mai independent un pic. Ajungem și acolo.
Olivia se pregătește de zor pentru examenul de engleză, tot sub supravegherea și îndrumarea mea. Dacă reușește, va fi o victorie de echipă. Dacă nu, măcar va fi fost o muncă în echipă, de-a lungul căreia eu una am văzut progres.
Ceva simpatic de astăzi :
152/2024 – 31 mai, vineri
Ultima zi de primăvară, de mâine e oficial vară, nu îmi vine să cred. Zău că a zburat anul acesta, pur și simplu, realizez asta poate mai intens și datorită acestui exercițiu de scriere, care mă ajută să rămân mai ancorata în calendar.
S-a mai încheiat o săptămână de muncă, și s-a încheiat într-un mod liniștit, fără mare stres sau presiune, în ciuda problemelor deja normale. Trebuie să accept pur și simplu că lucrez într-un domeniu sau pur și simplu într-un loc cu ritm prea alert, cu volum prea mare de activitate si cu risc proporțional de „dependență”, dar trecând peste asta, e totul ok.
Am luat tradiționala masă de vineri cu o prietenă și m-am bucurat ca de fiecare dată, am jucat un ping pong, am făcut și lucruri care îmi plac, și lucruri pe care trebuia să le fac, și timpul a trecut pe nesimțite. Am ieșit cu copiii pe afară, am dus-o pe Olivia la o repetiție la dansuri, timp în care am adunat pietre într-un excavator, și totul mi s-a părut minunat. Tare îmi mai place de mine în zilele în care nu ma supăra nimic. Și, realist vorbind, sunt majoritare zilele astea.
Weekendul se întrevede cu program plin la maxim, înca un lucru care mă bucură. Iar acum, la final de zi, tot ce îmi doresc e să adorm devreme, ascultând pe fundal ultimul episod din sezonul curent al Mind Architect. În jur deja se doarme, sunt oricum ultimul mohican din casă, ca mai în fiecare zi.
153/2024 – 1 iunie, sâmbătă
La mulți ani, copilui interior și celor exteriori care mă înconjoară! 😀
Deși se preconiza o zi plină, trezirea mult prea matinala și un început de răceală ne-a cam schimbat planurile destul de mult. Singurul lucru din agendă care a rămas bătut în cuie a fost festivalul de la circ, la care Olivia a participat cu școala ei de dans. A fost drăguț și s-au prezentat bine, doar că au întârziat numerele dinaintea lor, asa ca pana sa danseze ea, Vlad își cam pierduse răbdarea să stea locului, i se părea mai interesant sa facă ture-ture pe scări, și eu după el. Asa ca recunosc că am văzut dansul doar cu un ochi, celalalt ochi păzea scările.
Dup-amiaza am șters de pe listă tot ce aveam de gând să facem, pentru că nu ni se mai potrivea dispoziția, și am rămas doar cu mersul la curte și cu dormit acolo peste noapte. O s-a bucurat că a venit o colegă pe la ea, la un „sleep-over” (că tot e la modă cuvântul), iar V s-a bucurat și el de o prezența copilăreasca în plus, s-au alergat cu pistoalele de apă, s-au stropit de la furtun, au mâncat cirese din copac, deci în final a fost un 1 iunie demn de Ziua Copilului.
154/2024 – 2 iunie, duminică
Am reușit azi să recuperez ceva-ceva din ce n-am apucat să bifam ieri, așa că am fost la cumpărături, prin parc, la un restaurant, și chiar am mai făcut și diverse treburi organizatorice prin casă. Mi s-a părut cumva că ziua asta a avut mai multe ore decât cele standard.
Cu ce am rămas:
– Noile locuri de joacă din Cișmigiu sunt foarte simpatice, mi-au plăcut mult, aștept momentul în care voi putea spune același lucru și despre Herăstrău
– Vlad si-a depășit noi limite ale curajului astăzi, a urcat scări și a pășit pe platforme la mai mult de 1m, chiar și de 2m înălțime
– Am mâncat cel mai bun risotto, cu un sos de salvie delicios
– Am remarcat un cuplu mai în vârstă, de alta naționalitate, în care ambii erau foarte volubili cu chelnerul, dar deveneau statui când rămâneau doar unul cu altul. M-am întrebat dacă așa or ajunge toate cuplurile care se cunosc de prea multă vreme, dacă se epuizeaza la un momentdat subiectele de discuție în 2
– Olivia a mai probat niște rochii de-ale mele, care după cum se prezintă situația în 2-3 ani ii vor veni la fix. Trece timpul
Și cam atât.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu