190/2024 – 8 iulie, luni
Am început săptămâna cu o zi normală și o seară de relaxare activa în compania unor prieteni, plimbându-ne prin cartier între înghețată și locuri de joacă și povestindu-ne ultimele noutăți. Păcat că de-abia după ora 8 devine respirabil, de-abia pe la 9 devine și relativ plăcut afară, doar că deh, de la ora aia trebuie să ne cam pregătim de culcare, ca să adoarmă și V la o oră decentă pentru vârsta lui. Deși specialiștii ar zice că 10 nu e în niciun caz o oră ok la care să adoarmă copilul de 3 ani, pe de altă parte trebuie să ne mai și adaptam condițiilor termice, nu?
Ca un fapt amuzant, ieri seară încheiam săptămâna în vervă, pusă pe curățenie și hotărâtă să mă ocup de câte o cameră în fiecare zi, când vin de la birou. Aham. Exact asta NU am făcut azi și probabil n-o s-o fac nici mâine, se pare că planurile mărețe imaginate în weekend nu mai arata la fel de tentant în timpul săptămânii.
191/2024 – 9 iulie, marți
M-am bucurat astăzi să văd la birou mai mulți colegi de echipă decât în mod normal, am fost și cu toții la masă, am râs și am glumit, am și avut niște vesti bune și ceva progres notabil pe niste task-uri mai dificile, așa că am plecat spre casă chiar satisfăcută de ziua de lucru.
Seara am făcut o budincă împreună cu V, pe care l-am lăsat să dea pe răzătoarea electrica toate legumele (tăiate de mine în bucăți mici, desigur) și de data asta s-a descurcat fără ajutor, unde mai pui că a și spălat piesele după.
Alt eveniment notabil e că O m-a întrebat dacă își poate tunde singură vârfurile și eu i-am zis „da” (încă mă întreb de ce, mai în glumă mai în serios, o fi de la faptul că am început să iau niște Magne B6 😀).
Am mai spălat și împachetat niște lucruri utile pentru bebeluș mici, și le-am și dat unor prieteni, de-abia aștept să văd noua proprietară folosindu-le ❤️
Și cam atât pentru azi, plănuiesc să mă uit la un episod din Grey, fără urmă de vinovăție.
192/2024 – 10 iulie, miercuri
Azi aș scrie doar niște perle recente de-ale lui Vlăduț, începând cu cea de la prima oră a dimineții: „Nu mai încape nani!”
Altele, remarcabile, tot foarte proaspete (in general tot de la primele ore, că se pare că atunci are aflux și de gânduri și de vorbă):
„Mami, pune tu chema aia mai sus pe un raft, ca nu cumva să îmi vină să o arunc, mai bine să nu ajung la ea’.
„De ce <a se insera orice aici> tu, mai?”
„Ma cheamă patrula!”
„Eu nu sunt bacan, eu sunt pomper!”
și variații:
„Eu nu sunt băiat, sunt pomper!”
„Unde e mai casca și huhunul meu de pomper?”
193/2024 – 11 iulie, joi
Căldură mare în continuare, se topesc termometrele. 40, 41 în București, zi după zi la rând, parcă aș zice că n-am mai văzut. Oare mai sunt oameni care să spună că încălzirea globală e o poveste?
În seara asta am fost la o pizza pe la niște prieteni, aproape, și am stat la povești. Foarte curând le va apărea un bebe mic în casă, evident că ei de-abia așteaptă, dar de-abia aștept și eu 😀
Și când te gândești ca era o vreme, îndepărtata ce-i drept, când vederea unui bebeluș nu-mi stârnea nicio emoție. Evoluția naturală, se pare.
194/2024 – 12 iulie, vineri
Vreau să rămân din ziua de astăzi cu faptul că am râs cu lacrimi, că am ieșit cu o înghețată din mall și a început să curgă pe mine în nici 30 de metri, că am făcut bagaje cu Olivia, iar Vlăduț le-a desfăcut și le-a aruncat în sus, așa că am mai repetat de 2 ori povestea, și cu starea de bine de la întrarea în orice casa cu AC, venind din cuptorul de afară.
195/2024 – 13 iulie, sâmbătă
Am făcut azi un drum până la bunici, cu toții, Olivia va rămâne aici o săptămână, noi ceilalți ne întoarcem mâine acasă.
Pe drum, am trecut la un momentdat printre lanuri de floarea soarelui și mi-au apărut instant în fața ochilor imagini cu mine mică, trecând printre același tip de lanuri, dar cu căruța, prin praf și pietre, și pe mamaia sărind jos din căruță și tăind o pălărie de pe margine, pentru a ronțăi apoi împreună miejii cruzi și fragezi, până acasă.
Suntem foarte norocoși că avem amintirile. Ne poartă de colo colo prin timp, ne apropie din nou de oameni dragi, ne readuc în prim plan bucurii simple.
Seara am mers la o plimbare scurta pe faleză, să vedem noua fântână cântătoare din oraș. A fost frumos, m-am bucurat alături de copii de magia spectacolului făcut de apă. Deși nu la fel de grandios ca cel din București, mi-a plăcut și e foarte bine că s-au investit bani în asta. Mă uitam nu doar la mișcările apei, ci și la oamenii care o priveau, la zâmbetele de pe fețele lor. Era nevoie de zâmbet pe faleza asta.
Ne-am dat apoi intr-o mică roată panoramică, și o tură în mașinuțele busitoare. O tură de 3 minute. Pentru V, desigur, acesta a fost punctul culminant al zilei. Oliviei cred că i-a plăcut mai mult roata, căci în mașinuța a avut-o drept copilot pe maică-sa, care percepea evenimentul drept unul periculos și de-abia aștepta să se termine. V a fost mai norocos, l-a avut drept pilot versat si neînfricat pe taică-su. 😀
O seară în care am creat niște amintiri frumoase.
196/2024 – 14 iulie, duminică
Azi ne-am întors acasă în formula de 3.
Olivia a rămas la bunici pentru o săptămână, și deja mi-e dor de ea. Așa cum, atunci când am pus capul pe pernă în prima seară în Londra, am simțit un dor apăsător de Vlăduț, tot așa și acum simt lipsa ei.
Poate pare exagerat, dar pe de altă parte mi se pare bine. E bine să ții la cineva atât de mult încât să îl vrei mereu aproape, chiar dacă atunci când e aproape, visezi la un moment de respiro 😀
Cine-i mai înțelege pe părinții ăștia?
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu