Jurnal de bord – Săptămâna 30 – Pe drumuri de munte

204/2024 – 22 iulie, luni

Suntem toți la munte. Olivia în tabără, iar noi ceilalți pe lângă ea, bucurându-ne de răcoare.

E frumos aici, cu totul alt aer. Deși cazarea în sine parcă e puțin lăsată în paragină, se schimbă proprietarii și se vede că nu s-au mai făcut niște investiții de mult, e totuși frumos și ne-am găsit destule activități pentru o zi petrecută doar în curte. Am jucat fussball, am săpat în nisip, ne-am jucat de-a pompierii, am profitat de locul de joacă. Pai da, activități de copii mici, desigur. N-aveam cum să mă laud cu activități de adulți.

205/2024 – 23 iulie, marți

Of, ce lungă zi!

A început extrem de prematur, chiar de la 00:30, când am fost trezită pentru că Olivia nu putea să doarmă. Foiala între etaje, mutări dintr-o cameră în alta, munca de convingere că totul e ok, și doar în capul ei. Într-un final, s-a dormit. În alte configuratii decât cele inițiale, dar s-a dormit.

Odată ce am reinceput ziua, dar la o oră normală, lucrurile au mai intrat oarecum pe făgașul normal. Dar nu pentru mult. Tabara în care am însoțit-o pe Olivia se organizează de câțiva ani în același loc (ea merge pentru prima dată), doar că anul acesta pensiunea a fost vândută și noi avem onoarea absoluta de a fi ultima serie a fostului proprietar, de luni vin serii noi, sub noua conducere. Și această nouă conducere era prezenta azi pe aici, și reprezenta tot ce nu suport. Nu faptul că erau mai colorați ar fi problema, ci tot ceea ce ii caracterizează: grandomanie, excese, indiferență, nesimțire. Doamna „noua proprietara”, pe tocuri și înfășurata în aur, dorea sa se toarne niște piatra în curte chiar de azi, sa câștige timp. Chiar de azi, deși alergau copii pe acolo. Noroc că au ripostat muncitorii aduși în recunoaștere, au zis ca ei nu fac asta cu copii acolo. Nu i-a convenit. Mai târziu în zi, au venit decoruri noi. La o pensiune până acum rustica, și cu mult lemn, ei s-au gândit ca nu e bine să înceapă cu un var sau cu reparații, nu, au adus baldachine albe, canapele de stofa alba, și copaci artificiali cu flori albe. Aici e nevoie de o poză, pentru că nu pot exprima prin cuvinte gradul de kitsch al acestor decoruri atent alese. Mai ales în asociere cu gresia de pe jos.

Parca îmi și pare rău că nu voi fi aici săptămâna viitoare, sa vad noua serie de copii care vine în tabara, și care, ca orice copii, vor pune mâini murdare peste tot și vor trânti și darma lucruri, față în față cu viziunea proprietarilor.

Inserez între aceste momente de neuitat și ceva drăguț, am trecut din nou pe la vila bran și prin Valea cu Povești, iar aveau noutăți pe acolo. E superb ce-au făcut și cât de îngrijit este tot locul.

Am trecut și prin Brașov, strict pentru a avea un punct de destinație pentru a dormi Vlăduț în mașină, dar la doar 28 de grade tot ni s-a părut prea cald, în timp ce ne-am plimbat pe sub Tampa. Leșinator de cald. Așa că ne-am întors la pensiune. Unde ne aștepta alta surpriza.

Ca o paranteza, pentru copii și pentru o tabăra, pensiunea e ok. Au camere multe și decente, spatii exterioare generoase, mâncare basic dar gustoasa, pe placul copiilor. Comparativ cu taberele prin care am fost eu pe vremea mea, locația e lux. Comparativ cu ce as alege eu pentru a-mi petrece o săptămână de concediu, e la mii de leghe sub mari. Dar n-am venit pentru noi, am venit pentru a fi prin zona în caz ca are O probleme cu somnul (și a avut, yey, a meritat!).

Bun, surpriza a fost muzica vecinilor, începută pe la 6 și care continuă încă și acum la aproape 12 noaptea când scriu. Nu e orice muzică, e una festiva. Lăutăreasca, live, artistul e chiar la ei în curte, la bustul gol și zbierand în microfon. Da, într-o marți seară. Si asta nu e cel mai trist lucru. Trist e ca de la 10.30 suntem mai mulți oameni care încercăm sa sunam la politia locala și la polițiile comunelor de lângă, și nu răspunde NIMENI. La așa ceva chiar nu ma așteptam, ca într-o stațiune turistica, în plin sezon, sa nu poți da de poliție, și să nu poți face efectiv nimic împotriva unei nesimțiți crunte.

Dar altfel, lui V ii place aici. Cică nu mai vrea acasă.

206/2024 – 24 iulie, miercuri

Am început să punem câte un hanorac sau chiar câte o gecuta pe noi, și să simțim din nou senzația de frig. E minunat! Când vine vorba de exterior, prefer frigul în locul caniculei, deși când vine vorba de interior parcă mai bine stau mai la cald decât în ventilatoare sau AC.

Dincolo de starea vremii și acum, ca s-au estompat amintirile petrecerii din vecini, pot zice că e frumos aci și că nu ne intersectam prea mult cu Olivia, ceea ce e un lucru bun, înseamnă că nu are supărări. De altfel e pe activități și antrenamente de dimineață până seara, pică ruptă. Cred că a fost prea obosită în prima seară și a avut timp de gânduri 😀

Cât ea s-a distrat cu dans și jocuri, noi am mai explorat puțin zona, așa în ritm relaxant. Vlad e super caraghios cu stilul lui de a vorbi, parcă e un mic filozof dar care poceste toate cuvintele. Vorbește din proprie inițiativa cu ceilalți copii de pe aici, iar copiii ma mai roagă sa le traduc.

207/2024 – 25 iulie, joi

Azi am fost din nou în zona Cheile Grădiștei și am pierdut vremea pe la locurile de joacă de acolo, în timp ce am mai pus la punct câteva detalii ale următoarei vacante, de peste nici 2 săptămâni 😀

Am fentat ploaia toată ziua, și am reușit să fim ori în mașină ori înăuntru când s-a pornit mai aprig, Olivia însă a gustat-o pe munte, i-a prins pe toți în timp ce făceau un traseu prin pădure. Aveau însă pelerine, s-au dovedit a fi de folos.

Am văzut și cetatea Făgărașului astăzi, nu foarte mare dar bine întreținuta și aparent recent restaurată/renovată. Nu m-as duce la Făgăraș special pentu ea, dar pentru cine are drum prin zona, o recomand.

Ne-am intersectat și cu multe vaci pe drumurile spre Făgăraș, vaci complet neimpresionate de mașini, de unde și vorba „te uiți ca o vaca”, probabil.

Cumva parcă îmi pare rău că mâine e ultima zi aici.

208/2024 – 26 iulie, vineri

În primul rand, o perla memorabila.

V a tot urcat și coborât scări săptămâna asta, cazați fiind la etajul 3, și în cele mai multe zile, pe final, se vaicareste ca vrea în brate, ca îl dor picioarele. Avem negocieri constante, uneori rezist, alteori cedez. Azi, după tura de „ma dor pe mine pitzuoarele” la coborarea pe scări, am cedat, l-am luat pe sus. Și îmi zice, foarte nonșalant: „Mami, sunt mându de tine!”

…

În al doilea rând, iata ca s-a terminat și tabăra, mâine plecam acasă. Trecând cu vederea tumultul primei nopți, în rest pot spune ca a fost un succes, și că a fost frumos pentru ambii copii, nu doar pt O. Iar noi chiar ne-am relaxat și detașat de toate cele, fără să ne plictisim. Poate mai venim 😀

Fiind ultima zi, azi a fost nebunie, un program super încărcat, care Oliviei pare că i se potrivește bine, nu a avut timp de drame emoționale. Au avut antrenament fizic, excursie, program de dansuri, club de arta, carnaval, premiere, foc de tabăra și multe alte mici detalii pe care sigur le-am uitat. Jos pălăria pentru energia celor care organizează așa ceva.

209/2024 – 27 iulie, sâmbătă

De data asta scriu în prelungiri, duminică dimineață, pentru că în adevărata zi #209 am avut prea multe activități în program și zero timp de scris.

În primul rând, am plecat din tabără, de dimineață, cu mașina plină de copii. Nu doar cei 2 din dotare, ci și unul în plus, ca să facem o faptă bună. Și cred că a fost inspirată ideea, căci noi am plecat la 10 fără un pic, cu mașina, și la 12.30 eram în București, și cu copil predat, în timp ce autocarul cu ceilalți copii a și plecat târziu, și a ajuns la destinație de-abia pe la 5.30 seara. Enorm pentru acest drum, parcă venea din nordul Moldovei. Bun, deci am câștigat multe ore prin schema asta. Ore pe care le-am folosit înțelept, lăsându-i pe O & V la bunici, și plecând acasă, unde am despachetat, triat, spălat, uscat haine timp de aproximativ 2 ore. Definiția timpului bine investit, nu? 😀 Dacă e ceva ce nu suport să fac, acel ceva e să iau rufele uscate și să le împachetez, să le pun la loc, să le calc nici nu mai zic. Mi se pare cea mai plictisitoare activitate ever, și totuși o fac din plin.

Bun, dar după treabă vine și rasplata. N-am venit singuri acasă fără motiv, ci pentru că aveam bilete la concert, la Vama, Arenele Romane. D a mai fost și anul trecut cu O, i-a plăcut, anul acesta am tras eu lozul câștigător 😀 și se pare că m-am și bucurat mai tare de atmosferă.

În primul rând, as zice ca mi-a plăcut Alexandra Capitanescu, care a cântat în deschidere. Dacă o să prindă și piese bune, va ajunge mare, pentru că are tot pachetul:  voce, aspect, și mai ales atitudine.

Sunt convinsă că avea emoții să fie în fața unui public atât de numeros,  care nici nu era venit acolo pentru ea, dar nu s-a văzut. S-a comportat, a cantat și a dansat pe scenă ca un artist cu vechime, sigur pe el. O lecție de învățat.

Tudor Chirila a fost Tudor Chirila. Spontan, ironic, foarte bun live, cu mesaj, cu o buna conexiune cu publicul. Mi-a plăcut mult atmosfera creată și faptul că am fost prinsă în poveste. Ce nu mi-a plăcut  – jocul de lumini mult prea puternic, sau cu prea multe flash-uri, nu știu cum să îl definesc. Am avut momente când am preferat să nu mă mai uit la scenă, pentru că mă dureau ochii. Și totuși, am cântat și am strigat și am țopăit, și sper că am făcut toate astea ca la 18 ani, si nu ca la 38.

Nu pun eu poze cu mine pe blog, dintr-un mix de motive, dar parcă astea două merită, sunt prea drăguțe pentru a rămâne doar în arhivă, și mai sunt și neclare pe deasupra 😀

Dezavantajul de a nu scrie la cald e că o parte din emoții s-au dus deja, nu mai sunt prinsă în vraja concertului. Cert e că aseară știu sigur că mă simțeam foarte fericită și bucuroasa că sunt unde sunt, lipsită de griji, și înconjurată de voie bună. Nu știu când se va mai repeta sentimentul, dar nu vreau să îl uit.

210/2024 – 28 iulie, duminică

Zi de reacomodare la normal. Mâine gata cu concediul, înapoi la birou, deși nu pentru mult ce-i drept.

Săptămâna asta m-am deconectat aproape complet, am mai intrat doar sporadic pe e-mail și pe canalele de conversație de la job, și acolo am văzut mai mult vesti proaste, așa că traiesc un sentiment rar post-vacanta, acela de a nu avea niciun chef să reiau activitatea, pentru că știu că nu o voi începe cu ceva plăcut. Dar n-am scapare.

Păstrez, de astăzi, coditele astea drăguțe și complet imperfecte pe care i le-am făcut Oliviei, și plimbarea noastă de seară până în mall și înapoi, de unde nu am venit încărcați de cumpărături.

A fost o săptămână frumoasă!