238/2024 – 26 august, luni
Am fost la masa de prânz cu niște colege și s-a discutat puțin despre diverse eforturi pe care le fac ele în scopul dezvoltării profesionale. Cursuri, certificări, activități extra-work, timp investit în asta, oboseală, poate sacrificii. Le ascultam și mă gândeam la faptul că eu una sunt pe o direcție inversă, nu am mai alocat deloc din timpul personal pentru așa ceva, și mai mult nu simt nici dorința nici nevoia de a schimba ceva. Mai degrabă aș fi vrut să găsesc timp pentru a face o ciorbă, decât pentru a mă înscrie la un curs pe care să-l frecventez, chiar și online, seara.
O fi bine, o fi rău, nu știu. Simt că am investit deja mult timp și energie în zona asta a „educației”, la unele „reușite” chiar aș fi putut să renunț, și să fac ceva mai interesant cu viata mea de la vremea respectivă. Oricum, mi-e bine unde sunt momentan.
Și, funny fact, chiar am făcut o ciorbă seara.
239/2024 – 27 august, marți
Bărbații familiei au plecat astăzi singuri cu bicicleta în parc, O era la o prietenă, iar eu am rămas singură acasă. Aș vrea să pot spune că am făcut ceva spectaculos, dar de fapt doar am lucrat puțin și am mai strâns una alta prin casă. Și recunosc că am stat parțial cu sufletul la gură, pentru că așa cum am tot scris am devenit o fricoasa când vine vorba de copii și de momentele în care nu sunt acolo lângă ei (ca și cum as avea eu vreun scut care îi poate proteja de orice, lucru evident departe de adevăr).
Toată lumea s-a întors teafăra și nevătămata acasă.
240/2024 – 28 august, miercuri
O nouă seară memorabilă, de data aceasta m-am încumetat și eu cu bicicleta până în parc. I-am propus Oliviei să îi însoțească pe băieți, nu a vrut, așa ca m-am alăturat eu.
Mă gândeam că o să se simtă mai mult pauza de bicicletă și că voi fi mai ruginita și mai ezitanta, dar chiar a fost ok. Uneori mă subestimez, sau poate aveam azi un boost neobișnuit de curaj.
În timp ce pedalam înapoi spre casă, mi-a fugit gândul la cum m-am dus eu cu bicicleta la medicul de familie, la nici 2 săptămâni după ce am născut, și cum se uitau la mine cu ochii mari când le-am spus cu ce am venit. Asta apropo de curaj, și în egală măsură și de inconștiență. Dar și de noroc de a mă fi recuperat super rapid, lucru pentru care sunt în continuare recunoscătoare.
241/2024 – 29 august, joi
Așteptam niște vesti de la birou, au venit azi, n-au fost ce speram, ceea ce mi-a distrus toată buna dispoziție cu care începusem ziua.
Trebuie să învăț să mă lupt mai mult pentru mine. O fac pentru alții, dar mi-e „rușine” când vine vorba de propria persoană. Nu sunt de neînlocuit, totuși se zice uneori că sunt extraordinară, ar trebui să încep să cred și eu asta și să mă comport ca atare.
Prin urmare, n-am mai avut niciun chef de nimic în dup-amiaza aceasta, nici de scris n-aș fi scris, dar … măcar așa la 5% din potențial.
242/2024 – 30 august, vineri
M-am culcat și trezit cu gândul de a mă comporta și eu mai mult ca alții la birou și de a aborda totul mai lejer. De fumat nu fumez, pentru a-mi petrece ore pe balcon, așa că am încercat să mai rezolv din treburile personale, am fost la o repriză scurtă de cumpărături prin mall, deși nu îmi trebuia nimic, și până la urmă tot m-am întors la ceea ce aveam de făcut. Pare că mi-e mai greu să stau mai deoparte decât să fiu prea implicată.
Mâine e programată marea petrecere aniversară a Oliviei, un sleep-over ambițios pentru care am plănuit să rămân doar eu acasă cu motatele, ca să avem loc suficient pentru dormit. D și V aveau în plan să plece în exil la curte mâine dimineață, dar până la urmă au decis să fure startul și să se ducă din seara asta.
Asa că eu și O ne-am făcut de cap, am mers la cumpărături, am pregătit decorul pentru petrecere, și ne-am uitat la Gilmore Girls până ni s-a făcut somn, cu un castron de chips-uri în față.
Cică azi am fost o mamă slay.
🤔
243-244/2024 – 31 august & 1 septembrie, weekend
Doamne, ce zile! 😀 Oare de unde să încep?
Sâmbăta de la 11 au început să vină fetele la noi în casă, cu tot cu Olivia inventarul avea să ajungă la 7. 7 pre-adolescente, o parte din ele nemaivazunde-se de dinaintea vacanței de vară, ceea ce înseamnă că aveau multe a-și spune, și, mai ales, multe de arătat pe telefon.
Per total, evenimentul a fost unul reușit, zic eu, și i-am făcut față cu brio. Deși nu am avut deloc timp de relaxare, așa cum îmi imaginam, ci am stat numai după ele. Comandă pizza, pune masă, strânge masă, gătește cina, strânge cina, pune tortul, pune suc, fugi la cumpărături după alt suc, hai afară, hai înăuntru, fa paturile, desfă paturile, și tot așa. Și, mai ales, strânge telefoanele, în repetate rânduri. Asta mi s-a părut cea mai tristă parte, că multe dintre fetele astea absolut simpatice în absenta unui telefon stăteau doar lipite de el când îl aveau în față. Să vii la ziua cuiva și tu să te joci un joc online sau să scrollezi pe nu știu ce rețea de socializare mi se pare alarmant. Așa că m-am văzut nevoita să intru un pic în ele și să le strâng telefoanele de parcă am fi fost la școală, de vreo 3 ori, pentru a declanșa o socializare adevărată. Olivia în continuare are telefonul deblocat doar într-un anumit interval orar, și doar pentru 1h30 pe zi, așa că ea era și cea mai ofticata de aceasta situație, pentru că nu putea ține pasul.
În fine.
Trecând de drama telefoanelor, a fost amuzant și distractiv. Să le dea Dumnezeu sănătate prietenilor de la care am împrumutat un Xbox cu Just Dance (se știu ei), a fost un succes răsunător, chiar și duminică dimineață după trezit și mic dejun tot pe dans s-au pus fetele.
Petrecerea de sâmbătă s-a stins târziu, de-abia spre 1.30 noaptea, asta pentru că am pus eu piciorul în prag și am spart gașca în două, ca altfel mai aveau de vorbit. Și cum eu nu-s pasăre de noapte, acum sunt zombie, de-abia aștept să mă culc și să dorm neintoarsa.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu