252/2024 – 9 septembrie, luni
E aproape 11 seara, mă uit înapoi spre ziua de astăzi, și parcă mi se pare că n-a avut numărul regulamentar de ore în ea, ci de vreo 5 ori mai multe. Parcă a încăput o săptămână întreagă în ea, atât de plină mi s-a părut.
Să încep cu multasteptata primă zi de grădiniță, la Vlad. El a fost entuziasmat de multa vreme încoace, a acceptat ideea și a tot zis că va merge la gradi, dimineață s-a trezit cu aceeași atitudine pozitivă și tot așa a plecat de acasă. Am decis că îl duce D, pentru a face despărțirea mai puțin dramatică, și pentru că i se promisese transport cu bicicleta 😀. Totul a fost bine până a ajuns în Valea Plângerii, unde bineînțeles că s-a pliat rapid pe starea de spirit și a început și el cu lacrimile și cu refuzul de a rămâne acolo. Până la urmă l-a luat educatoarea cam dintr-o dată și l-a dus în clasă, ceea ce ne-a întristat pe toți, cred că se putea întâmpla mai delicat despărțirea de astăzi, nu ca și cum ai desprinde brusc un plasture de pe o rană. Oricum, am stat jumătate de zi cu gândul la ce o fi în suflețelul lui, cu teama că nu va mai vrea să calce pe acolo. Totuși, la final de zi, nu pare chiar așa. A povestit diverse frânturi, nu mi s-a părut extrem de încărcat, și nici trist, la ceas de seară. Ce-i drept, D a avut un rol remarcabil aici, l-a recompensat facandu-i clătite, așa cum îi promisese. Mâine vor merge din nou cu bicicleta spre grădiniță.
La Oli aș fi zis că lucrurile vor fi mai simple, pentru că tot contextul era deja cunoscut. Școala, diriginta, o parte din colegi. Cu toate acestea, am subestimat latura socială și dificultățile vârstei, motiv pentru care ea a încheiat ziua cu mai multe supărări decât V. Își proiectează ideea unor prietenii perfecte, are anumite așteptări de la cei din jur, iar când acestea nu se potrivesc cu realitatea, nu poate fi altfel decât dezamăgită. Și-mi pare rău să o văd așa. Am simțit-o că e dezamăgită de când am sunat-o la finalul orelor, să aflu cum a fost, dar n-am știut atunci de ce, am aflat abia pe seară. Nu știu cum să o îndrum mai bine să se detașeze de oamenii care nu se comporta așa cum și-ar dori ea, nu-i pot spune să stea singură, îi înțeleg suferinta de a se simți dată la o parte, dar nu am cum să o ajut, altfel decât prin vorbe. Inutile, ineficiente, cel puțin deocamdată. Ar fi ușor să spun că sunt niste probleme minore, inchipuite, dar nu vreau să fac asta, aud in jur si citesc că e periculos. Nici să le dau importantă prea mare nu cred că e bine. Deci nu stiu care soluția, si e tare rău să te simți neputincios. Citeam într-o carte la un momentdat că un job, oricare ar fi el, e mai simplu decât meseria de părinte, căci acolo lucrurile sunt mai mereu albe sau negre, soluțiile sunt clare, căile bătătorite. Cu copiii, nu. Dar, dincolo de telenovela relațiilor pre-adolescentine, totul este bine. Pe mine m-au entuziasmat manualelele, mi s-a părut ca țin pasul cu vremurile în care trăim, nu au rămas blocate în trecut.
253/2024 – 10 septembrie, marți
Azi a fost puțin mai ușor, dar doar puțin.
253/2024 – 11 septembrie, miercuri
Dacă zilele trecute Vlăduț doar a plâns la grădiniță, dar acasă a fost vesel și liniștit, în schimb azi pare ca a plâns mai puțin în deplasare, dar acasă a început cu „nu mai vreau la gradi”, pe repetitiv. E normal, știu, o sa dureze, știu, deci suntem în grafic. Măcar nu observ nicio schimbare negativa de comportament, e bucuros în continuare, dar între 2 zâmbete mai introduce și o mica plângere.
Oli e și ea în continuare în perioada de adaptare, nimic notabil, doar că proful de mate e cool. Sper să fie și eficient. Vedem mai încolo.
La birou, nu știu ce să fac mai întâi. Nu apuc bine să termin cu un subiect, ca intru direct în altul. Sper că ajuta măcar la sănătatea pe termen lung a creierului, că schimbările astea dese de context sunt un fel de flotări mentale 😀, căci pe termen scurt sigur nu ajută.
254/2024 – 12 septembrie, joi
Greu final de săptămână, și încă nu s-a încheiat de tot. Azi V s-a trezit plângând și așa a ținut-o până a ieșit pe ușă, a fost și greu și trist să îl îmbrac, să îl mișc, să îl orice. Pur și simplu se opunea și zicea că vrea să fie sâmbătă.
😞
255/2024 – 13 septembrie, vineri
Ziua de azi a început tot prost, dar parcă cu o undă de resemnare față de ieri. Totuși, bucuria e că după ce a fost luat la prânz de la gradi, Vlăduț a redevenit vesel, parcă i s-au luat toate pietrele de moară de pe umeri. Seara am plecat la curte, astepta cu nerăbdare, și a fost pur și simplu fericit să ajungă acolo, să fie din nou în elementul lui, să se joace cu bunicul, cu cățeii, cu pisicile, și să se relaxeze în sfârșit, în așteptarea sâmbetei.
A declarat că luni mai merge la gradi, dar mai vedem.
256-257/2024 – 14, 15 septembrie, weekend
Final de săptămână, nu am multe alte noutăți de scris. Am profitat de weekend să ne încercăm cu toții bateriile și să ne resetam bună dispoziție. Am stat cât de mult s-a putut pe afară, în ciuda ploii, am mers în parc, am întâlnit prieteni, copiii au socializat și ei, am făcut ordine prin camera Oliviei (mereu o provocare), și cam atât. Nimic ieșit din comun.
Săptămâna care urmează se întrevede a fi foarte plină. Pe lângă lupta cu acomodarea la grădiniță, încep și dansurile Oliviei, avem și o ședință la școală, și multe de finalizat la birou. Cu toate astra, m-a cuprins un entuziasm creativ, de a mai schimba una alta prin casă, și aș investi niște timp și în direcția asta. Planuri am multe. Dar așteptări sa le și realizez… mai puține:)
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu