Jurnal de 2025 – Săptămâna  3 – Decupaj

13/365 (13 ianuarie, luni)

O nouă săptămâna, un nou cec în alb cu 7 file care să fie umplute cu amintiri. De preferat, frumoase.

Azi însă a fost o zi cam cu emoții, am așteptat să văd ce zice veterinarul despre starea mai letargica a cățelului, și în cele din urmă parerea nu a fost una prea bună. Dar a venit la el, i-a făcut niște injecții, o să vedem cum răspunde la tratament. Cel mai prost lucru mi se pare faptul că am uitat complet că trebuia să îi fi cumpărat și dat încă din vară niște pastile contra paraziților. M-am simțit ca un părinte iresponsabil care uita (luni de zile) de un vaccin obligatoriu pe care ar trebui să îl facă copilului. Poate e exagerată comparația, dar sentimentul cam acesta a fost. Una peste alta, a cumpăra un câine e un act care trebuie analizat și pre-documentat mult mai bine decât am făcut-o noi.

14/365 (14 ianurie, marți)

După aproape o săptămână exemplară în care am lăsat job-ul la job, la încheierea programului, azi am luat laptopul acasă, forțată de împrejurări. Nu a fost bine. Am găsit motive și reale și închipuite de a mai trece pe la el din când în când, pentru a verifica ceva. Probabil că dacă nu îl aveam la mine, deci dacă îmi lipsea posibilitatea, ar fi lipsit și acțiunea. E clar că nu sunt complet inutile acele celebre cutii în care îți poți încuia singur propriul telefon, fără posibilitate de a-l recupera înainte de a se scurge un interval de timp.

Oscar pare că e mai bine. O veste medicală bună. Ca să fie balanța în echilibru, a venit și o altă veste, tot medicală, mai puțin bună. De aprofundat.

15/365 (15 ianuarie, 365)

Azi m-am simțit copleșită de diverse probleme, din mai multe direcții.

Pare că săptămâna asta e o săptămână mai provocatoare din punct de vedere al sănătății celor apropiați, iar eu nu știu exact care e cel mai bun mod în care pot să  ajut. Explorez soluții.

La birou lucrurile puteau merge și mai bine, încă apar probleme noi zi de zi, se acumulează, parcă Luminița aia de la capătul tunelului care îmi părea clară saptamana trecută, acum de-abia mai pâlpâie, tinde să se îndepărteze.

M-a bucurat faptul că am reusit sa stau prin bucătărie în seara asta si să fac 2 feluri de mâncare, cu copiii prin preajmă. V a participat activ, el e pasionat de folosirea razatoarei electrice și participă la orice fel de mâncare care are nevoie de ras legume. O doar mi-a ținut companie și mi-a povestit despre supărările ei de la școală. Niște prietenii care s-au răcit, din motive pe care nu le înțelege, și un sentiment de singurătate. Pot să îl înțeleg, dar nu pot să ajut cu nimic care ar produce o schimbare, din păcate. Altă situație complicată asupra căreia nu am niciun control. In afară de a asculta și de a da sfaturi aparent de neaplicat, nu pot face mai mult.

16/365 (16 ianuarie, joi)

Mici bucurii ale zilei:

• Am fost la sală, am mers/alergat pe bandă, de data asta ascultând muzică. Plăcut
• Am vorbit cu mai multe (și alte) persoane decât într-o zi oarecare, plăcut și asta
• Am prins in mod miraculos bilete la o piesă de teatru pe care o vânam de mult (goana după bilete în București e pur și simplu incredibilă)
• Mi s-a înfiripat în cap gândul că m-aș lăsa complet de alcoolul ocazional. Trebuie în mod clar să „sleep on it”.
• E aproape weekend

17/365 (17 ianuarie, vineri)

Ziua în care am așteptat sa adoarmă copiii, am aprins lanterna telefonului, și am stat aproape o oră, în semintuneric, făcând probleme la matematică.

Din fericire, unele pasiuni nu se sting niciodată.

Din păcate, unele pasiuni nu se transmit mai departe.

18/365 (18 ianuarie, sâmbătă)

Am făcut un grătar în grădină, și în ciuda frigului, a fost plăcut. (Mult spus totuși că am făcut, eu una doar am privit și atât.) M-a bucurat plimbarea de după prânz, printr-un cartier liniștit de case drăguțe. Mi-am notat mental să refacem plimbarea și pe vreme mai caldă.

Seara am lăsat copiii la curte, pentru niște planuri spontane de ieșit în oraș. Yey, puțină libertate tinereasca! As fi putut scrie aici despre cum m-am distrat toată noaptea, fără grija ceasului, nu? Nu, nu în filmul ăsta. Pentru că a fi mamă îți deregleaza un pic si capacitatea de a fi fun, și limita maximă de timp care poate fi petrecut departe de cuib, am ajuns acasă la… 8. Iar acum, în prag de culcare, cel mai pregnant sentiment e cel de dor de copii. Ca și cum e ceva anormal în a fi în case diferite. 

Altfel, am multe gânduri încurcate din seara asta, și de bucurie, și de recunoștință, și de păreri de rău, și aș fi vrut să le scriu aici, doar că am amânat mult, am vrut să citesc întâi câteva pagini, și alte câteva pagini, și tot așa, încât s-a făcut foarte târziu și chiar pic de somn. Notez doar că am vorbit mult in seara asta, după ora 8 :), si că a fost cea mai bună parte a zilei. ❤️

Totusi, ideea mea curajoasă de a face o noapte albă și de a o umple cu lectură și filme s-a dovedit insa naivă. Am subestimat puterea somnului.

Inchei ziua cu o poză a ultimului meu pahar de alcool de pe anul acesta:

Pentru că se zice că unele hotărâri devin și mai puternice atunci când le faci publice. Dacă nu din convingere, măcar din rușine.

19/365 (19 ianuarie, duminică)

Trișez un pic și mai scriu puțin despre ziua de ieri, doar pentru că mi se pare un sentiment relevant, peste care n-aș vrea să sar.

După porția zilnică de scris, am decis să adorm uitându-mă la un episod din Grey’s Anatomy (ceva ce altfel n-am mai făcut deloc anul ăsta, e premiera pe 2025). Și am nimerit exact episodul când Meredith se întoarce la muncă, după naștere, deci e proaspătă mamă de 2 copii, dar pasionată și de carieră, plina de hormoni, încercând să fie femeia moderna perfectă– și mamă prezenta, și chirurg de succes. Și află, bineînțeles, că nu le poate avea pe amândouă, sau cel puțin nu simultan. Orice ar vrea să prioritizeze, trebuie să o facă sacrificand puțin din cealaltă. Un sentiment care îmi e atât de familiar, pe care l-am acceptat și cu care m-am obișnuit. Așa că nu perspectiva maternă e cea care m-a impresionat, din film, ci perspectiva Cristinei, femeia de cariera fără copii, și replicile ei:

„I’m saying you and I started running down the same road at the same time, and at a certain point, you let up. You slowed down. And don’t say that I don’t support that, because I do. You made your choices and they are valid choices. But don’t pretend they don’t affect your skills. You are a very good surgeon, but we’re in different places now. And that’s okay.„

Nu degeaba se cheamă episodul „A durut”. Chiar a durut dialogul ăsta.

Asta aseară.

Dar azi a fost o zi tare frumoasă, în care am simțit că prioritățile astea de dau dureri de cap câteodată sunt totuși cele care aduc cele mai mari bucurii.

Am recuperat copiii de la bunici de dimineață, am fost la cumpărături împreună, am trecut prin parc, am mâncat cu toții de prânz, am avut timp și de jocuri și de teme, am fost la patinoar, am fost într-o vizită la niște prieteni cu bebelus, apoi acasă am căutat poze cu V mic, pentru a-mi reaminti cum era atuncj, că parcă au trecut anii prea repede. Per total a fost o zi pe cât de plină, pe atât de plăcută. My kind of day.

E minunat când se încheie săptămânile cu acest sentiment de bine și frumos.