Am început săptămâna conform tuturor așteptărilor, fiecare la treaba lui: cei mari la birou, cei mici la școală și grădiniță. De miercuri dimineață însă O a început să se simtă mai rău, niște simptome care aduceau a gripă, și asta ne-a cam dat peste cap toate zilele care au urmat.
V tocmai ce își revenise din răceala de săptămâna trecută, iar simptomele Oliviei erau diferite, semn că nu ar fi același lucru, așa că D a venit cu ideea inspirată de a-i ține pe cât posibil mai separați. Că doar am ieșit cu examenele luate din pandemie 😀 Așa că de miercuri seară el a plecat cu V la curte, la bunici, iar eu am rămas cu O acasă.
Doua zile ea a fost cam lovită, cu toate simptomele clasice de gripă aș fi zis eu, inclusiv febră, dar testele rapide nu s-au pozitivat în niciun fel. Vineri însă și-a revenit, asta nu ne-a scutit însă de niște timp pierdut pentru a face un exudat și o vizita la ORL. Suspectam un streptococ, dar se pare că nici el n-a fost răspunsul corect. Probabil o amigdalita banala.
Oh well, și cam așa s-a dus vinerea liberă pe care mi-o imaginasem cu totul altfel la început de săptămână.
Dincolo de telenovela acestui virus, alte gânduri aleatorii, toate de-a valma, la final de săptămână, căci iar n-am reușit să scriu zilnic:
Am deviat grav zilele astea de la toate bunele practici pe care mi le-am propus. Nu doar că n-am făcut sport mai deloc, dar am păcătuit cumpărând dulciuri și chiar și o bere. Prima picătură de alcool de pe anul acesta. Si nici măcar nu știu de ce, pur și simplu „pe fond de stres”.
Stres, da, au fost niște zile stresante. Nu mă bucură deloc munca în perioada aceasta, dimpotrivă. Multe de făcut în timp scurt, parcă nu mai reușesc deloc să mă organizez și să simt că o zi decurge așa cum trebuie.
Luni trebuiau să ni se schimbe niște uși din interior. Cei care au venit să execute lucrarea erau toți nepalezi (cred), niciunul nu vorbea românește. M-a mirat să văd că nici în domeniul acesta nu mai au mână de lucru autohtonă. Au fost ok oamenii, nu am nimic cu ei, am ceva cu ai noștri care fug de muncă și devin influenceri pe tik-tok. Dar avem uși noi acum.
Situația politică din țară e ceva de neimaginat și de neexplicat pentru mine. Weekendul trecut priveam șocată la ce se întâmplă în America, weekendul acesta îl închei sperând ca mâine dimineață să nu citesc știri despre o nouă revoluție.
Am terminat cel de-al doilea volum din Trilogia Secolului și am început și ultima parte, numită „Capătul Veșniciei”. Urmărește evenimentele și situația politică globală începând cu anii 1961. Aflu în continuare lucruri de care nu aveam habar. Și mi se pare, zău, că trăim, în anii aceștia, cea mai liberă și liniștita perioadă din istorie. Nu înțeleg de unde a izbucnit toată ura asta, toate istoriile cum că e dictatură în România. Nu are nicio logică.
Închei cu ceva pozitiv și cu explicația pentru titlul ales. După 2 nopți în care a dormit la bunici, eu și V ne-am reunit 😀. El e mamos și iubaret în general, dar în prima noapte dupa aceasta despărțire a fost si mai și: „mami, hai să ne ubim, lăsa-mă să te strâng în brațe, așa, te ubesc mult, mult de tot, atât de mult, hai, strânge-mă si tu!”…. 10 secunde mai târziu: „Gata, gata, prea multă ubire, dă-te mai încolo!”
….
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu