21 iulie 2018 e data în care am stat împreună cu Nicușor Dan pe malul lacului Cișmigiu și am discutat despre un ponei roz.
Știu data nu pentru că ar fi fost evenimentul vieții mele, ci pentru că mai am poze de atunci, poze ce păstrează în ele toate reperele despre timp și spațiu.
În iulie 2018 se organiza în Cișmigiu, ca parte a festivalului B-FIT in the street, un spectacol de teatru pe apă și de lumini. Am ajuns și noi acolo, ca toți bucureștenii, să vedem despre ce e vorba. Eram cu Olivia, 5 ani pe atunci, cu D, și cu nelipsitii nostri ponei roz. Am căutat un loc liber pe marginea lacului, și ne-am așezat în așteptarea spectacolului.
Lângă noi, în dreapta, mai era o familie cu o fetiță, cam de vârsta Oliviei. Fetele au început timid să vorbească, nu mai știu exact cine a îndrăznit prima, dar în mod clar numitorul comun a fost unul dintre ponei. Am început și eu un schimb de replici cu tatăl fetitei, fiind mai aproape de mine. Tot despre ponei. Nu-mi mai amintesc exact ce am vorbit și cu siguranță nu a fost nimic senzațional. A fost pur și simplu ceva normal.
Câteva schimburi de replici mai târziu, D m-a întrebat la ureche dacă stiu cu cine vorbesc. Sunt cunoscută în rândul apropiaților pentru memoria proastă a fețelor, iar întunericul de pe lac nu îmi venea în ajutor. I-am zis că nu, nu știu, și l-am întrebat de unde ar trebui să îl știu.
„E Nicușor Dan„.
Eram în 2018, nu era încă primar, dar numele îmi era cunoscut. Candidase deja de 2 ori, ba chiar aveam un fost coleg de birou care era mare fan Nicușor și încercase să ne convingă să il votam, era super entuziasmat că un om asa inteligent s-a bagat in mizeria din politică și credea cu o convingere de neînțeles pe atunci că va ajunge primar intr-o bună zi. (Eugen, dacă vei citi asta vreodată, nu te-am crezut, am greșit, ai avut dreptate).
Nu scriu asta pentru a mă lăuda că am stat de vorbă cu actualul candidat la președenție. Ci pentru a-mi exprima speranța că el va câștiga finala din 18 mai.
Pentru că nu îl vad pe Simion stand în întuneric și discutând calm despre ponei, tot ce aud când mă gândesc la el este celebra sa replică – „te agresez sexual scroafo” – și mă gândesc că nu aș vrea să îl am la 1 metru de mine nici măcar pe lumină.
Îmi pare rău, atât de rău, că sunt atât de mulți oameni în țara asta care cred că soluția tuturor problemelor noastre este un om violent, cu limbaj agresiv, cu convingeri extreme și cu aspect de deținut. Da, vorbește pe limba multora, punând degetul pe răni și profitând de frustrări, dar nu a demonstrat nimic până acum. Doar faptul că știe să se folosească de emoțiile negative ale oamenilor.
Am fost la olimpiade de matematică, am fost in tabere de matematică, am avut multi prieteni matematicieni. Nu pot generaliza, desigur, dar toți cei pe care eu i-am cunoscut aveau ceva in comun: erau rationali și previzibili. Calități care îmi par importate pentru un lider.
Inprevizibilitatea extremiștilor cu care se asociază George Simion, precum și înclinația lor spre a șoca mi se par 2 defecte care atârnă greu.
Un președinte perfect n-o să găsim. Totuși, unul cu mai multe calități decât defecte avem de unde alege.
Nu va fi ușor.
Dar vreau să cred că va fi Nicușor.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu