Cartea.
„Tatal celuilalt copil”, de Parinoush Saniee. Am primit cartea de la o prietena, insotita de cuvinte de lauda si de promisiunea ca imi va atinge o coarda sensibila.
Nu s-a inselat. N-am mai pus de mult timp mana pe o carte pe care sa nu-mi vina sa o las din mana, si as recomanda-o ca lectura obligatorie tuturor parintilor. De ce? Pentru ca e o lectie simpla de parenting pe care ar trebui sa o invatam cu totii: lectia iubirii fara asteptari si a acceptarii imperfectiunilor.
Nu vrea sa fac o recenzie a cartii, dar vreau sa imi pun in ordine niste ganduri cu care am ramas in urma lecturii.
Concluziile.
Un copil e ca o plastilina foarte maleabila, care isi poate schimba forma complet sub actiunea unor atingeri care s-au vrut determinate de bune intentii.
Unui copil nu trebuie sa-i pui o eticheta, pentru ca el crede tot ceea ce adultii din jur spun despre el. Auzind zi de zi ca e stangaci, ar putea sa renunte foarte usor sa mai scrie cu mana dreapta. Auzind mereu ca e obraznic, se va resemna cu statutul lui si nu va intelege ca are si posibilitatea de a fi cuminte.
Un copil are nevoie de iubire DEMONSTRATA prin vorbe si gesturi de afectiune. Iubirea reinterpretata prin daruri materiale si prin crearea perspectivelor unui viitor stralucit il lasa rece pe copil. El are nevoie de un parinte prezent, nu de un parinte cu bani.
Un copil nu trebuie sa fie comparat cu fratele sau sora lui, pentru ca fiecare e unic si are plusurile si minusurile lui deopotriva. Iar minusurile nu trebuie sa scada niciodata dragostea si aprecierea parintilor.
Un copil are nevoie sa i se explice deciziile parintilor, pentru ca in absenta explicatiilor sincere el poate trage concluzii gresite. Un parinte nu trebuie sa presupuna ca al lui copil „stie”, ci trebuie sa verbalizeze de fiecare data contextul, motivul, consecintele unei actiuni.
Un copil trebuie sa creasca intre oameni veseli si care isi exprima afectiunea. O atmosfera incordata si plina de enrgie negativa isi poate pune amprenta asupra sanatatii viitorului adult.
Un copil e marcat pe viata de tot ceea ce i se intampla in copilarie. E marcat de etichete, de lipsa de apreciere, de absenta parintilor, de atitudinea lor fata de el. De ce sa alegi sa il marchezi in rau, cand poti sa il marchezi in bine?
Cartea trebuie citita. Nu e o capodopera literara, dar e o lectie pentru parinti, in sprcial pentru tati.
Melodia-poezia.
Inchei cu o poezie auzita la Radio Zu, si cu o melodie autohtona, care se intampla sa transmita fix aceeleasi idei ca si cartea lui Parinoush Saniee.
E-aproape miezul nopţii acum
Şi dintre jucării şi gânduri,
Îţi scriu, că nu ştiu ca să-ţi spun
Tăticule, câteva rânduriPe perna mea, ca şi-altă dată
E cartea plină cu povesti
Şi-n loc s-adorm cu ele, tată,
Te-aştept să vii să le citeştiCă mă iubeşti din suflet ştiu,
Şi ştiu că te gândeşti la mine,
Şi tragi din greu până târziu
Să nu am nicio lipsă mâine.Dar bona mea din Filipine
Nu poate fi “părinţii” mei
Nu ştie tată, ca şi tine
Să-mi spună cum miroase-un teiSă mă ia-n braţe, să m-alinte,
Să-mi cumpere o îngheţată,
N-ai fost aici ca un părinte,
Când am spus prima oară “tată”Când nu vei mai fi lângă mine
Am să vărs lacrimi, fiindcă ştii,
Că nu am amintiri cu tine,
Ci doar un sac de jucăriiCa oricărui copil, desigur,
Ştii că îmi place ciocolata,
Dar decât să gust dulciuri singur
Mai bine pâine..dar cu TATA.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns