45/2024 – 14 februarie, miercuri
Hai ca începem săptămâna cu stângul, cu 3 zile contopite într-una singură. 3 zile care au trecut atât de haotic și nebun, că n-am avut timp de nimic.
De luni după prânz a început V să se simtă rău și să aiba febră, a vomitat de după prânz până seara târziu, n-a putut să mănânce sau să bea nimic. Am stat numai cu el pe mine, am schimbat și spălat prosoape și haine în neștire, noaptea ne-am plimbat dintr-o cameră în alta, dar măcar n-a fost atât de rău pe cât preconizam eu că va fi. Așa că marți am și rămas acasă și am încercat să și lucrez printre picături, cu el în brațe, din fericire pe la prânz deja își mai recăpătase din energie. Am cedat totuși programul de mers cu O la dansuri soțului entuziast, eu am rămas toată seara pe post de entertainer, când a adormit V am adormit și eu instant, răpusă.
Azi s-a trezit mai bine, dar cu un ochi umflat de-ți era mila de el. Seara a fost haos, sub orice critică, probabil avea un disconfort destul de mare pentru că parcă era într-un tantrum continuu. A reușit O sa-l binedispună în cele din urmă, cu un spectacol de păpuși improvizat. Cel mai frumos cadou pe care putea să mi-l ofere. Pe lângă felicitarea cu care m-a așteptat ❤️
D e lovit și el de virus tot de azi, a căzut la datorie. Probabil e gripă. Eu încă n-am simptome, aștept să pic din moment în moment.
47/2024 – 16 februarie, vineri
În ciuda proiecțiilor mele pesimiste, realitatea n-a fost chiar așa. Toată lumea bolnavă a revenit la normal, nimeni nu a mai căzut pradă gripei, și acum că recitesc cuvintele scrise miercuri, mai la cald… parcă nu-mi amintesc să fi fost chiar atât de dramatic 😀 Interesantă și percepția asta, se schimbă foarte mult în raport cu trecerea timpului.
Așa că ieri am lipsit la apel pur și simplu pentru că am avut de recuperat la capitolul somn, și zău că mă simt foarte norocoasă că am un somn de tipul „ca valiza-n Gară”. Nu-mi trebuie mult, supraviețuiesc și cu puțin sau întrerupt, dar nici n-am probleme să adorm odată cu găinile.
Ziua de azi a început atipic și oarecum neplăcut, cu o discuție filozofică despre principii, așteptări și limite. Se pare că am niște puncte de vedere mai ieșite din comun asupra unor aspecte ale vieții. Ce să zic, mi le asum. Cât timp nu fac rău nimănui, nu văd cum ar putea să fie greșite.
Mi-a atras atenția acum seara, in feed-ul de pe instagram, un podcast despre ‘relația cu odihna’, marca MindArchitect, pe care mi-am și propus să il ascult mai târziu puțin. Cred ca va pica la fix. Săptămâna viitoare (sper, Doamne-ajuta!) plecam intr-o mini vacanță, și pe de o parte ma entuziasmează, pe de alta… recunosc că am investit timp minim în organizare. Pur și simplu pentru că întru iar în starea aia work-aholica în care gândurile îmi fug mereu spre ce mai am de făcut, sau întorc diverse probleme pe toate părțile. Am nevoie de o pauză, e clar, și totuși mi-e greu să mă desprind de toate astea.
Sper ca week-end-ul să fie relaxant. Nu am planuri ambițioase, doar să stau afară, la aer, și să fac curat într-un dulap. Propune-ți puțin, ca să te bucuri mai mult 😀
48/2024 – 17 februarie, sâmbătă
Ca să continui fix de unde am rămas, în spiritul „propuneți-ți puțin”, ziua de azi m-a secat atât de mult de energie încât am ajuns să nu mai astept nimic de la vacanta programată săptămâna viitoare. Plec de la premisa că are toate șansele să se anuleze, și accept să mă las surprinsă plăcut în caz că lucrurile vor sta altfel.
Răceala lui V pare că nu s-a dat dusa de tot, azi a revenit cu simptome proaspete. În plus, cred că mă pândește și pe mine, m-a durut capul cam toată ziua, ceea ce nu mi-e deloc specific. Iar el a fost super nemulțumit, frumusețea vârstei dintre 2 și 3 ani, încât efectiv mi-a umplut paharul de nervi până în buza. Noroc că am mai trecut prin asta o dată, știu că trece perioada asta, știu că vin altele și mai și 😀, deci mă enervez și apoi mă resemnez, ciclic.
Azi a fost una din acele zile în care m-am simțit ca o marioneta, de care 90% din timp, toată lumea trage în alta direcție, și în 10% din timp tot încearcă să se ascundă printr-un cotlon și să mai facă și ceea ce îi spune voința proprie.
Printre picături, m-am apucat să-mi scriu impresiile din Sicilia, lucru mult amânat. Merge greu, că nu mai e „la cald”, dar merge.
Citesc în continuare autobiografia lui Mathew Perry, printre alte picături, și mă șochează pagină după pagină, deși am ajuns suficient de aproape de final încât să nu mai descopăr nimic nou. Cu siguranță e o carte despre care aș vrea să am timp să scriu mai pe larg.
Seara am spus din nou, la culcare, aceleași 3 povești pe care le pot recita și la 2 noaptea, trezită din somn: cea cu Suricata Mili, cea cu Fulger McQueen (zis și Hong Gong), si cea cu Puiul de Panda (Panda Ot). Foarte interesant, avea și Olivia povești preferate, dar era și o mare consumatoare de varietate, iubea să descopere ceva nou. Ăsta micu ar putea se pare să-și trăiască toată copilăria cu aceleași 2-3 cărți, fără să sufere. Este fanul repetiției și al familiarului, dacă îi propun o carte nouă durează zile sau săptămâni chiar până o acceptă.
Oameni și oameni. Nu știu cum de ies așa de diferiți, dintr-o sursă comună 😀
49/2024 – 18 februarie, duminică
Am mai ajuns la un final de săptămână, a 7a din an. Observ că exercițiul acesta de scriere îmi oferă o modalitate destul de bună de a rămâne ancorata în timp și de a simți mai intens cât de ușor sau greu trec unele zile. Și-mi mai oferă ceva – am realizat eu recent – un soi de terapie gratis. Deși nu scriu tot ce-mi trece prin cap sau prin suflet, faptul că mă gândesc conștient la cum s-a derulat ziua, la ce am făcut și ce am simțit, apoi filtrez și sintentizez, îmi dă o anumită claritate. Și parcă îmi amplifică cumva senzațiile. Îmi dau seama în timp ce scriu că Sună bizar toată această explicație . Poate altă dată voi găsi cuvinte mai potrivite.
Revenind la scurgerea timpului – ziua de azi s-a scurs ușor. Am avut copii cooperanți și bine dispuși, asta poate face toată diferența între relaxare și stres.
Am cumpărat bilete la un concert din martie, mi-a revenit speranța legat de city-breakul planificat săptămâna viitoare.
De mâine e vacanță la școală, se schimbă puțin rutina zilnică. As vrea să fiu creativă, să facem ceva drăguț zilele care vor urma, deși încă nu am pregătit nimic. Sănătoși să fim, că după săptămâna care s-a încheiat, nu pot decât să concluzionez încă o dată că asta e cel mai important.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu