Jurnal de 2024 – Săptămâna  17 – Ape tulburi

120/2024 – 29 aprilie, luni

Am fost înconjurată de copii seara, m-am jucat cu mașinuțe, am mâncat floricele, m-am uitat la Gilmore Girls, și totuși n-am fost acolo decât 10%. Restul de 90% înotau pe undeva printr-o mare de dezamăgire și furie, sentimente cu care m-am întors încărcată de la birou.

Poate că mâine, la rece, lucrurile mi se vor părea altfel, dar astăzi, atât de la cald, am plâns pentru cât de nedrepte mi s-au părut unele cuvinte auzite.

Nu știu care mai e limita „e o provocare, pot să-mi dovedesc că sunt în stare” și pur și simplu „e prea mult”. Aș vrea să cred că pot face orice, dar realitatea e că n-o pot face oricum. Sunt genul de persoană care înflorește când i se oferă încredere și susținere, dar care renunță când e criticată agresiv.

Și nici nu pot spune că am fost criticată eu, ci doar un proiect în care m-am implicat și am vrut sa fie bine, și am dat 200% când alții n-au dat nici 100, și tot n-a fost destul.

Atât de dezamăgită am fost încât azi, după luni de zile cred, am plecat acasă fără laptop, l-am lăsat la birou. Simbolic.

121/2024 – 30 aprilie, marți

Cum răspunzi la întrebarea „Ce faci?”, când „bine” e doar un răspuns robotic? De altfel, își dorește cineva să audă alt răspuns în afară de cel standard? N-ar ajunge el în postura ingrată de a se întreba cum continuă conversația de acolo?

***

M-am trezit la fel de supărată pe cât eram și ieri,  dar după câteva ore și conversații cu diverși oameni am ajuns la concluzia (previzibilă de altfel) că am văzut lucrurile într-o lumină prea sumbră și că reacția mea a fost exagerată, pe fond de oboseală.

Pare că zilele de vacanță ce urmează vor intra la fix 😀

122/2024 – 1 mai, miercuri

Deși n-am fost la mare sau la grătar la pădure, 1 mai-ul petrecut cu părinții a fost perfect și cu de toate.

N-o să spun că mi-au plăcut micii cu cartofi prăjiți, deși mi-au plăcut și ei. Dar momentul meu preferat din zi a fost plimbarea prin sat, cu copiii și cu mama, în timpul căreia ne-am uitat la case, la flori, la străzile foarte verzi, și pe care am încheiat-o aproape de lac, într-o zonă care aducea mai degrabă cu un colt de Delta decât cu o localitate atat de aproape de București, și unde am aruncat cu pietre până ne-am plictisit.

123/2024 – 2 mai, joi

Am stat în cumpănă dacă să îmi iau liber sau nu, până la urmă am ales calea de mijloc. Așa că mi-am petrecut câteva ore încercând să rezolv o problemă de la birou, cu un succes parțial dar insuficient 😀,  iar în rest mi-am făcut de treabă prin casă și cu copiii.

Lupta cu matematica tinde să devină activitate zilnică, nu pentru că ar fi devenit nevoia mai mare, ci pentru că mă simt eu mai responsabilă. Am stat azi să mă uit mai cu atenție pe manual și pe modul în care sunt explicate conceptele, și mai mult m-am enervat. Observ o schimbare față de stilul pe care îl aveau manualele acum 20+ ani, o înclinare mai mare spre a explica de ce unele formule sunt așa cum sunt, ceea ce în principiu e bine. Nu e însă bine când se ajunge la o extremă, și când manualul prezintă doar un raționament dar nu și o formulă finală, apoi urmează problemele. Nu știu alți copii cum sunt, dar Oliviei îi e greu cu stilul ăsta de manual, chiar e nevoie să compensez, să încerc să reiau, să explic altfel, și să exersam mult pentru ca o lecție nouă să fie însușita așa cum trebuie.

124/2024 – 3 mai, vineri

Am plecat de dimineață spre bunicii de la Dunăre, pentru a petrece acolo următoarele zile, până la Paște. Un drum relaxant cu mașina,  în ciuda kilometrilor destui, mai ales că nici nu s-a dormit.

Mi-a plăcut plimbarea de seară prin oraș, am descoperit un oraș mai viu decât dațile trecute, cu mulți copii ieșiți prin centru, alergând porumbei și bucurându-se de căsuțele cu bunătăți amplasate în piață. Olivia si-a facut tradiționala vizita la H&M, iar Vlăduț a inaugurat o mașinuța de copii, de data asta cu sunet și mișcare, până acum fusese reticent.

Avusesem niște gânduri să merg cu copiii azi la o biserică, să treacă pe sub masă. Mi-e greu să explic motivul și acele mixed feelings care stăteau la bază. Pe de o parte cred că e nostalgia, copilăria mea a fost plină de obiceiuri și tradiții legate de Paște, inclusiv mersul la Prohod și la Înviere. Nu știu dacă atunci aveau o semnificație clară pentru mine, dar știu ca îmi plăceau. Și mă gândesc uneori că ai mei copii nu vor avea astfel de amintiri și nu vor avea pe ce să își bazeze propriile alegeri, și parcă e păcat.  De câțiva ani îmi tot spun că „nu acum, dar mă organizez la anul”. Bineînțeles, și anul acesta am găsit o scuza și am amânat.

125/2024 – 4 mai, sâmbătă

Pe lângă timpul petrecut în familie și prin curte, am mai avut azi câteva mici escapade prin oraș.

Prima, la acvariu, a fost un succes mai mare decât speram. Recomand acvariul din Tulcea oricui trece cu copiii pe aici, peștii sunt suficient de variați și de spectaculoși cât să fie pe placul tuturor. Mai mult, zic asta din perspectiva părintelui, acvariile sunt amplasate suficient de joc cât să aibă vizibilitate și piticii de nici 1 metru, fără a fi nevoie de cărat în brațe.

Las 2 poze cu peștele tigru și cu peștele văcuța,  preferații mei.

A doua escapadă de succes a fost pe faleză, unde am privit vapoare, bărci și șalupe, despre care mi s-a vorbit apoi până la culcare și inclusiv. Singura supărare a fost că tati n-a avut bani la el de trecut Dunărea, cineva s-a culcat cu speranța că mâine, la prima oră, mergem să luăm vaporul :))

126/2024 – 5 Mai, duminică

Hristos a Înviat!

Astăzi ar trebui să fie despre El și despre Înviere, așa că sentimentul persistent al acestei zile a fost un soi de vinovăție nedefinita pentru că am sărbătorit Paștele doar la modul declarativ.

Dar măcar a fost despre familie și despre a petrece timp împreună, unii cu alții, și a fost plăcut. O și V s-au revăzut și jucat cu verișorii lor mai mari. Sper să construiasca și să pastreze și peste ani o relatie cu ei, mai puternică decât am reușit  (sau eșuat) eu cu ai mei. Ce ziceam? Am văzut mai mult partea goală a paharelor, săptămâna asta.

Daar, pe lângă Paște, am mai avut un motiv de sărbătoare astăzi. Am împlinit 12 ani de căsătorie. Wow! Și n-am fost eu cea care și-a amintit, ci D, ceea ce e și mai incredibil. Nu îmi vine să fac retrospective, din simplul motiv că mi-e somn la ora la care scriu, dar aș vrea să menționez măcar atât: că aniversarea asta ne găsește într-o perioadă de armonie, de liniște și de echilibru, sentimente care n-au fost mereu la locul lor dar care s-au instalat progresiv. Eu zic că după atâția ani am mai învățat câte ceva despre a ne accepta diferențele și a trăi cu ele, în loc să ne zbatem pentru a le reduce la minim.

Așa că ziua aceasta a fost, într-un fel  sau altul, despre iubire.