197/2024 – 15 iulie, luni
Dimineață am văzut un video cu o persoană publică și cu fetele sale, la concert la Taylor Swift. Erau în extaz fetele, trăiau cu toată inima concertul, plângeau, se bucurau. Li se citea pasiunea pe chipuri.
Nu are legătură cu Taylor și nebunia concertelor din vara asta, a fost doar un exemplu care mi-a sărit în ochi. Sunt convinsă că la orice concert, indiferent cine e pe scenă, există cel puțin un fan în public care e în delir, care a venit acolo din pasiune și care simte fiecare notă muzicală.
Mă gândeam azi că mi-ar fi plăcut și mie să fiu așa, să fac o pasiune pentru un artist, oricare ar fi el, și să simt euforia de a-l vedea pe o scenă. Să citesc lista concertelor din acest an și să simt entuziasm la vederea unor nume, să vreau să fiu acolo și să mă dau peste cap până reușesc. Nu știu de ce muzica face atât de puțin parte din viața mea, dar simt că pierd mult din cauza asta. Emoțional vorbind.
Au existat totuși 2 concerte la care am fost în față și am cantat, dansat și țipat, dar motivele au fost altele: vârsta și compania. A fost un concert Direcția 5, pe plaja din Costinești, la care am fost cu prietenele și am cântat toate ca nebunele, apoi eu singură am luat bilete la concertul lui Juanes, pentru mine și o prietenă, dintr-unul dintre primele salarii, și la fel am simțit că trebuie să mă bucur, dacă nu de toată muzica, cel puțin de toți banii.
Totuși, o melodie pe care o ascult des în ultima perioadă:
Dacă sunt pusă azi pe amintiri, zic să mențin tonul și să las și poza asta aici:
Cu siguranță CD-ul va dispărea la un momentdat, de altfel nici nu mai stiam că îl am în casă, l-am găsit accidental. Și să vreau să ii mai explorez conținutul și nu cred că as avea cu ce. Măcar poza lui să rămână.
Are o poveste atât de lungă… care, culmea, stă la baza a ceea ce sunt astăzi, profesional vorbind. Nu e prima dată când îmi zic că trebuie să îmi fac timp să scriu despre asta. Poate, într-o zi…
198/2024 – 16 iulie, marți
Cred că spuneam într-una din paginile de jurnal ale săptămânilor trecute că vara mi se pare mult prea scurtă pentru toate micile probleme pe care mi-am propus să le rezolv de-a lungul ei, mai ales că tot tergiversez de la o zi la alta.
Azi însă am avansat un pic și am rezolvat mai multe, ba chiar am și mers prin soare, la 2 ziua, 3 kilometri doar pe jos. Și nu m-am topit, dar era pe aproape. 41 de grade în termometre, nu doar punctual, ci zile la rând. As vrea sa cred că e o săptămâna istorica, dar din păcate probabil aceasta e noua normalitate a verilor noastre.
199/2024 – 17 iulie, miercuri
E mai greu cu un singur copil în casă decât cu doi. De-abia aștept întoarcerea fiicei plimbarete și revenirea la formula completă, căci e formula în a cărei rutină ne regăsim cu toții cel mai bine. Iar mie îmi lipsește prezența vijelioasa a Oliviei.
Am terminat în sfârșit „Cât timp vor înflori lămâii”, mă bucur să raportez încă o carte care mi-a plăcut foarte mult. Prezintă realitatea din Siria și viața oamenilor simpli prinși într-un război pe care nu și-le-aș doresc, dar și experiența riscantă si disperată de a pleca din țară, pe mare, spre alte lumi în care să aibă libertatea de a trăi, pur și simplu. E o lectură șocantă, sensibilă, tristă, optimistă, cu de toate.
200/2024 – 18 iulie, joi
Wow, ziua 200 de jurnal! Păcat că am realizat asta de-abia la ceas de seară, altfel merita sărbătorită aceasta piatră de hotar.
Azi am fost cu V să îi fac un vaccin contra varicelei și am fost mândră de el, s-a comportat extrem de curajos. A fost și cooperant cu indicațiile medicului, și n-a scos niciun sunet atunci când a fost înțepat, nici n-a fost supărat după. Parcă era ceva perfect normal.
Seara ne-am mutat la curte, vom sta aici mâine și sâmbătă. Oscar s-a făcut și mai mare parcă, e extrem de iubitor și dornic să ia pe toată lumea în brațe, atât doar că mai are un pic și te dărâma când sare pe tine. Foarte interesant ca nu sare pe V, are inteligența de a-si da seama ca e doar un pui de om și că l-ar speria, dar îl mai apuca și pe el cu gura, in joacă.
201/2024 – 19 iulie, vineri
Azi am lucrat din „birou” de la curte. Vorba vine, că m-am mutat dintr-o cameră în alta, sau de pe un scaun pe altul, în funcție de cum mi se părea că adie vântul mai tare. Diferența dintre a lucra într-un birou cu AC care te face să-ți pui o haina în plus pe tine, vs de la o casă fără AC, e colosală. Nu doar pentru senzația de moment, dar sigur și pentru creier. Nu cred că neuronii o duc bine la temperaturi mari, sau cel puțin ai mei sigur n-o duc, intra intr-o stare de avarie.
Pe la 3-4 a început ploaia și a fost foarte simpatic cum am migrat cu mic cu mare afară, am lăsat stropii să ne ude fără jenă, apoi când s-a întețit vântul am intrat înapoi în casă, dar am deschis tot ce se putea deschide, pentru o gură în plus de aer.
După ploaie, desigur, a fost multă treaba de făcut. Pentru că suntem cetățeni model, dar mai ales pentru că V este pasionat de apă sub toate formele ei, am curățat trotuarul din fața casei de bălți, dar nu ne-am putut satura de muncă, așa că ne-am dus și pe la vecini 😀 După cum a zis chiar el, să nu treacă oamenii cu bicicletele prin apă, maturam tot-tot!
202/2024 – 20 iulie, sâmbătă
Cea mai extinsă activitate a zilei a fost reprezentată de faptul că am făcut bagaje. Am sortat, spălat, triat și împachetat. Deși domnisoara care pleacă în tabăra nu e încă acasă, am profitat de absenta ei pentru a opera în liniște 😀
203/2024 – 21 iulie, duminică
În primul rând, am fost cu toții la gara să îi așteptăm pe Olivia și pe bunici. 6 ore cu trenul, București-Tulcea, în 2024, mi se pare prea mult. Am fost totuși bucuroasă că n-a avut și întârziere, spre deosebire de trenurile care veneau dinspre Pitești, Craiova (deh, de la depărtare!) Si care înregistrau deja 60 min + când am analizat eu panoul.
Apropo de panou, nu s-a schimbat mai nimic în Gara de Nord, față de acum 20 de ani când o frecventam des. Nici măcar panoul de plecări-sosiri nu s-a înnoit. E trist.
Daaar, dăm asta la o parte, pentru că Olivia a revenit acasă, și dinamica noastră a revenit la normal. Ne-am pupat, ne-am certat, ea și V au țipat unul la altul, s-au și îmbrățișat, i-a prins seara alergandu-se prin casă, deci totul e cum trebuie. Agitat, dar cum trebuie.
Întreg.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu