Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 31 – Pauză de scris

211-217/2024, 29 iulie – 4 august

De data aceasta schimb puțin formatul de „jurnal”, din simplul motiv că săptămâna aceasta am avut pur și simplu sentimentul că trebuie să iau o pauză. Poate că am alergat prea mult în ultima perioadă, poate că s-au adunat și alți factori, cert e că am investit acel timp în altă parte.

Săptămâna a debutat oricum prost, cu febră și vărsături în programul lui V, așa că  am avut cu ce griji să îmi ocup creierul. Din fericire, a durat doar 2 zile, nu știu ce a fost, poate covid, poate ceva la stomac, dar el si-a revenit repede și nici n-a fost darnic cu cei din jur, a păstrat virusul doar pentru el.

Tot pe început de săptămâna am urmărit de la distanță cum își facr debutul în lume un nou suflețel, și în ciuda micilor turbulente și a emoțiilor pe care le-a generat, totul s-a terminat cu bine. Așa că pe joi-vineri am umblat prin magazine de hăinuțe și am ales din nou niște drăgălașenii bebelusesti și mi-a făcut mare plăcere, sunt adorabile toate lucrurile astea mici. Adorabile și purtabile pe o perioadă scurtă, dar asta e o altă poveste.

Am fost și în parc într-o seară, iar Olivia s-a întâlnit acolo, întâmplător, cu niște colege de la școală, V s-a bucurat de mașinile de lemn și de trasee, iar pe unii dintre noi ne-au ciuruit un pic țânțarii.

De vineri m-am cam apucat oficial de bagaje și am continuat tot weekendul, căci plecăm în marea vacanță a verii miercuri (ca tot omul normal), și deja mă stresează ideea ca nu o sa am totul gata la timp. Anul ăsta am renunțat la Grecia în favoarea altei țări, vom trage linie la final și vom decide dacă a fost sau nu o decizie inspirată.

În weekend am fost activi și am umblat de colo colo, cumpărături, curte, spălat mașina, alte bagaje, parc. M-am întristat foarte tare sâmbătă seară văzând ca parculetul de copii care mi-e atât de drag, și care a fost proaspăt renovat, a fost pur și simplu cotropit de reprezentanții unei minorități pe care nu vreau să o urăsc, dar care îmi dă toate motivele să nu o iubesc. E mare păcat că acești oameni fără școală, bun simt si repere morale se înmulțesc atât de mult și ne invadează pe ceilalți, distrugând cu nesimțire tot ce e frumos și ingropandu-l în mizerie. Dacă săptămâna trecută sunam la politie în legătură cu muzica la 1 noaptea, de data aceasta am trimis mailuri cu poze, dar reacția politiei a fost aceeași. Complet absenta.

Intr-o nota pozitivă, am încheiat săptămâna cu o masă la un restaurant mexican, unde am mâncat niște preparate absolut delicioase, trebuie neapărat sa ne facem un obicei din a da pe acolo.

Ce e interesant e că, făcând această retrospectiva la final de săptămână și nu zi de zi, jur că atunci când m-am apucat de scris și m-am întrebat cum s-au scurs ultimele zile, parcă era totul o pagină albă. La prima vedere, nu ieșea nimic în evidență, de parcă timpul s-ar fi scurs complet fără sens și fără a face sau trai nimic interesant. După ce am săpat mai adânc prin amintiri, am realizat că de fapt am făcut multe, s-au întâmplat multe, și am simțit multe. Și mi-am reîntarit ideea că scrisul zilnic (adică cel de la care am luat pauză) e un cadou pe care mi-l fac singură.