As minți dacă aș spune că aceasta a fost o săptămână ca toate celelalte.
Pare că gândurile și energia tuturor s-au concentrat intr-o singura direcție, asupra surprizei absolute furnizate de rezultatul alegerilor de weekendul trecut, o surpriză care a bătut orice record.
E ireal să vezi pe locul 1 un candidat despre care nici nu știai că participă, cu câteva zile în urmă. Dar nu scriu aici pentru a face politică, așa că n-o să insist mult pe această temă. Atât doar că nu sunt genul de persoana care să tranșeze din start opiniile diferite, ba chiar sunt deschisă și dornică să le înțeleg. Mi-am petrecut săptămâna cumva căutând argumente, explicații, justificări. Mi se părea că toată situația asta e ca și cum, să zicem, cineva ar vrea să ajungă de la Suceava la Cluj, și ar avea de ales între diverse opțiuni: să meargă cu trenul- știe când pleacă, nu prea știe când ajunge; să meargă cu mașina- nu sunt autostrăzi, aglomerație, durează mult; să ia avionul – poate nici nu e o opțiune reală; să meargă cu un microbuz – e incomod ; așa că din toate opțiunile astea, niciuna dintre ele minunată, acel cineva alege să se considere norocos și să facă autostopul, în speranța unei experiente miraculoase. Nu se știe dac-o ajunge unde voia, dar măcar e altceva. Cam așa și cu săptămâna aceasta. Și da, tare mi-as dori sa înțeleg.
La birou s-a vorbit doar despre vot, politică, scenarii. Au fost mai puține ședințe de obicei, iar eu am putut astfel să programez mai mult decât de obicei. Ceea ce m-a bucurat.
Vlad a fost la grădiniță de luni până vineri, cu sentimente oscilante, ba pus pe plâns, ba resemnat, dar cred ca urmează câteva zile de pauză, căci deja a agățat un virus mic. Sper eu sa fie mic.
Nici pe la Oli nu s-a întâmplat nimic spectaculos ,poate doar faptul că au simțit ei, copiii, dorința de a-i face o surpriză profului de mate, de ziua lui. Confetti, bomboane, o felicitare scrisă de mână, o tablă cu mesaje. Mi s-a părut a fi ceva mai prețios și mai grăitor decât orice acțiune organizata pe grupurile de părinți, în perioadele premergătoare Pastelui sau Crăciunului. Dorința sincera vs obligație de tip „așa se face”.
Și cam atât. Săptămâna se încheie, din păcate, cu alte Alegeri ale căror rezultat arată altfel decât ce mi-as fi dorit să văd, mă încălzește doar faptul că se putea și mai rău.
Poate dacă as fi scris zi de zi de-a lungul săptămânii s-ar fi văzut mai multa energie și optimism din partea mea, pentru că, uitându-mă în urmă, așa m-as fi caracterizat, dar astăzi sunt pur și simplu obosită. Încerc să revin la note zilnice, par a fi un „sondaj” mai fidel al modului în care se scurge timpul.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu