Jurnal de 2025 – Săptămâna  2 – Adagio

6/365 (6 ianuarie, luni)

Cel mai interesant moment al zilei a fost vizita la Muzeul Comunismului din Centrul Vechi. Aveam vizita asta în cap cam din perioada Crăciunului, după ce am văzut filmul „Anul nou care n-a mai fost”, împreună cu Olivia. M-am gândit că ar fi educativ și interesant pentru ea să vadă mai multe detalii despre cum era viața atunci.

În realitate, a fost mai interesant pentru D și pentru mine, pentru că am găsit la muzeu multe dintre elementele care formau un apartament tradițional din anii 80-90. Începând cu stilul mobilei și cu clasicele bibelouri, până la electronice, jucării, carti. A fost asa un sentiment de nostalgie/bucurie, greu de definit. Nu ca și cum ar fi fost mai bine pe atunci, că nu era, dar ne-a amintit de o perioadă și de detalii cumva uitate.

Muzeul mi-a întrecut cumva așteptările. Era și multa informație istorică pe panourile de pe pereți, nu am reușit sa citesc nici 10% din ea, pentru că cei mici erau mai interesați de obiecte, dar pentru cineva neînsoțit de copii cred că poate fi interesant de lecturat tot, sau de urmărit mărturiile video disponibile, la casti, în mai multe puncte. Marele plus, oricum, a fost componenta interactivă, faptul ca te puteai uita la obiecte, copiii puteau pune mana pe ele fără sa te certe cineva, ci dimpotrivă.

7/365 (7 ianuarie, marți)

Zi pestriță, dulce-amară.

Ultima zi de vacanță, și totuși am vrut să o petrec un pic altfel. Așa că am început-o la sală, mergând (alert!) pe bandă și ascultând un curs despre primul război mondial. ( https://www.coursera.org/learn/modern-world – ținând cont interesul meu dintotdeauna scăzut pentru istorie, în combinație cu faptul ca îmi place de domnul care povestește, și in sfârșit nu ma plictisește subiectul, îl recomand)

Mi-am finalizat apoi, în sfârșit, albumul cu pozele anului 2024. Am dat comanda, o să dureze ceva, dar de-abia aștept să vină și sa îl vad în mod real, nu doar pe calculator. Încă o „tradiție personală” respectată și anul acesta.

Am bifat după aceea și o experiență mai inedită, așteptarea de una singură într-un pub, pentru vreo 30 de minute. M-am gândit semi-amuzata că așa ceva am văzut doar în filme, mi-au trecut câteva gânduri fugare de genul „ce or crede chelnerii despre mine”, dar le-am dat la o parte și mi-am văzut mai departe de neobisnuitul ceai cu rom, în timp ce citeam recenzii de cărți. E și ăsta un mod de a petrece o bucățică de vacanță. Dar dincolo de așteptare, m-am si văzut cu o persoană dragă, și a fost plăcut. Dacă mai adaug pe deasupra și o conversație neașteptată cu altă prietenă, pot deja să zic că parcă, parcă, incep sa fiu pe tren ascendent la capitolul socializare. (Dar să nu ma îmbăt cu apă rece – sau cu rom – că mai e mult până departe).

Seara copiii au fost amândoi într-o dispoziție ciudată, din puncte de vedere diferite. V prea agitat și neînțelegator, nespecific lui, O prea… adolescenta în devenire, cu gânduri ascunse sau cel puțin nerostite. Tare greu e uneori de vâslit prin apele astea tulburi ale diferitelor vârste.

8/365 (8 ianuarie, miercuri)

Gata cu vacanța, am reinceput cu toții programul impus: jobul, școală, grădinița, fiecare după caz.

Mă gândeam azi să îmi fac un soi de Vision Board cu ce mi-aș dori să fac (sau să nu mai fac anul ăsta), nu neapărat „rezoluții” sau proiecte mărețe, ca nu despre asta e vorba, ci mai degrabă o reprezentare vizuală a unor … principii poate? Nu știu cum altfel să le zic. Un vision board pe care să mi-l pun ca wallpaper la telefon, să mi-l atârn pe pereți, sau sa inventez orice alt artificiu prin care să îl am mereu sub ochi. Exclus tatuaje, nu am astfel de înclinații. Nu m-am hotărât încă ce as vrea sa pun pe el astfel încât să surprindă esența, mai meditez asupra subiectului.

Azi a fost, sper, prima dintr-un lung șir de zile de anul acesta în care mi-am lăsat laptopul la birou. Și bine a mai fost. Zău că mi-am găsit ocupații fără problemă.

Aștept cu entuziasm ziua de vineri, când voi primi niște cărți de la Bookster care sper să se ridice la înălțimea recenziilor pe care le-am citit despre ele.

9/365 (9 ianuarie, joi)

Apropo de ideile vision board-ului de care scriam ieri, azi în timp ce mergeam (culmea, accelerat) pe bandă, la sală, m-a strafulgerat faptul că cel mai important principiu sau obiectiv de anul acesta ar trebui să fie

Slow down

În română – încetinește ritmul. Dar parcă nu sună la fel de … potrivit, nu știu de ce.

Ar trebui să încetinesc ritmul în care mă implic la job, și să reduc așteptările pe care le am de la mine și de la ceilalți. Să încetinesc ritmul în care îmi propun să rezolv probleme și cantitatea de timp și energie pe care sunt dispusă să le sacrific pentru asta.

Și uite așa, azi am dat din nou un pic pe la sală, am căutat destinații de vacanță, am urmărit vloguri despre unele dintre ele, am citit un pic, am vorbit despre lucruri aleatorii. Asta nu înseamnă că nu mi-am făcut treaba, mi-am făcut-o, dar cu limite, și lăsând-o la birou la final de program.

Sunt mândră de mine, la final de zi. Și la fel de mândră  de D, care a terminat în timp record prima lui carte de 900+ pagini.  ❤️

10/365 (10 ianuarie, vineri)

Hai că prima săptămână de muncă din anul acesta s-a dus deja, yuhu! Ducă-se si a doua, și a treia, și tot așa. Parcă în fiecare an pauza de Crăciun- Revelion mă deconectează totul, dar ca anul ăsta nu-mi amintesc să mi se mai fi întâmplat vreodată. Aș putea zice că sper să îmi reintru în ritm, dar… poate că e bine și să mai întârzii.

3 vizite la sală săptămâna aceasta, e o mică performanță. Am început și eu monstrul de 900 de pagini, Căderea Uriasilor a lui Ken Follet. Am vrut să o citesc de mai mult timp, dar nu mi-am făcut curaj până acum. Noroc cu D, că și-a făcut el, iar eu acum nu pot rămâne mai prejos. Cititul era domeniul meu, nu pot rămâne în urmă. Și azi mi-au venit și alte 2 carti ce mi-au stârnit interesul, am de treabă nu glumă. Mâine avem în plan și o vizita la bibliotecă, cu mic cu mare, pentru a mai cauta diverse comori.

Singura problemă e presentimentul că voi răci, daaaar – sper sa fie o alarma falsa.

11/365 (11 ianuarie, sâmbătă)

Cel mai mult, astăzi, m-a bucurat că am reluat tradiția de a merge la bibliotecă. Se pare că am întrerupt-o demult, căci și bibliotecara mi-a spus că nu m-a mai văzut de mult. A fost drăguț din partea ei. Probabil că are dreptate, cred că n-am mai fost, într-adevăr, dinainte de pandemie, cel puțin nu așa mai cu mic cu mare. Deși, wow, să fi trecut deja 5 ani de atunci? În orice caz, a fost plăcut, parcă nimic nu s-a schimbat. Am plecat de acolo inclusiv cu o enciclopedie istorică, de la sectorul copii, pentru … mine 😀.

La extrema cealaltă, cel mai puțin m-a bucurat să ajung la curte și sa NU sară Oscar pe noi, ca de obicei. Pare un pic bolnăvior, sper să nu fie nimic grav, cert e că a fost unul dintre acele momente în care începi să apreciezi mai tare un lucru atunci când brusc nu mai ai parte de el.

As mai mentiona si faptul că a căzut curentul, deci s-a stins și lumina la curte pentru câteva zeci de minute. A fost interesant de stat la lumina lanternei. O zic tot așa, apropo de lucrurile pe care le apreciem mai tare când le observăm lipsa.

12/365 (12 ianuarie, duminică)

Închei săptămâna cu 200 și un pic de pagini citite din Căderea Uriasilor. M-a prins și cartea asta, așa sper să mă țină tot anul. Nu știu cum și de unde, însă, să fur mai mult timp de citit. În afara de weekend, în restul săptămânii e cam complicată situația. Am un coleg la birou care sta singur la prânz, de multe ori, și citește. Nu e deloc o idee rea, as putea să îi calc pe urme, măcar în acele zile în care suntem putini. Deși asta ar însemna să mă car cu kilogramul de carte după mine. Poate e de încercat cu una mai subțire. Cartea de casă și cartea de birou. Să pornim un trend.

A fost o săptămână reușită. Cu de toate.