Se intampla de multe ori sa iti vina o idee, sa o rumegi, sa o intorci pe toate partile, sa ti se para ceva nou, apoi sa afli ca a avut-o si altcineva inaintea ta. Exact asta am simtit si eu citind postul printesei despre pierderea spiritului de sarbatoare. Pe scurt, teama de a oferi copilului o copilarie lipsita de traditii sau de sarbatori marcate de niste activitati specifice.
Sper ca n-o sa repet fix aceleasi idei, dar ar vrea sa astern aceste ganduri pe ‘hartie’ in primul rand ca un reminder a ceea ce nu vreau sa mai simt anul viitor .
Ma gandeam in weekendul Floriilor cu parere de rau ca traditia acelei zile e sa se manance peste, si noi ne indreptam – complet netraditional – spre un restaurant turcesc. Ma gandeam de asemenea ca se apropia Pastele, iar la mine in casa nu urma sa existe nimic care sa tradeze acest eveniment. Nu tu oua, nu tu cozonaci, nu tu grau incoltit… Noroc cu un iepure in haina festiva, de care s-a lipit Olivia in Jumbo.
Daca incerc sa imi amintesc cum erau Pastele sau Craciunul pe vremea copilariei mele, imi vin in minte o gramada de detalii si ritualuri. E adevarat, toate amintirile se leaga de casa bunicilor, pentru ca stand la sute de kilometri distanta sarbatorile erau momentele din an cele mai potrivite pentru astfel de vizite. De asemenea, cele mai multe obiceiuri avea la baza simboluri religioase sau se invarteau in jurul bisericii, dar erau si maruntisuri destinate in special copiilor, cum ar fi spalatul pe fata intr-un lighean in care cu bani si oua rosii.
Si uite ca am crescut, rolurile s-au schimbat, iar acum am devenit responsabila, odata cu transformarea mea in mama, de perpetuarea unor traditii, poate de crearea unora noi, si de sadirea unor amintiri frumoase despre copilarile în mintea viitorului adult.
Am putea face cozonaci, vopsi oua, planta grau, merge la inviere, impodobi bradul in ajun de craciun, merge la colindat.
Planurile si promisiunile sunt usor de facut, dar cand vine vorba de punerea lor in practica parca toata energia se risipeste.
De ce? Din lipsa de timp si de convingere. Bunicii mei aveau timp, un timp pe care nici parintii mei nu prea l-au mai avut, iar noi cu atat mai putin. Convingerea batranilor venea dinspre religie si biserica, a noastra este inhibata de aversiunea fata de preoti si de izul comercial al sarbatorilor de astazi.
Dincolo de semnificatia religioasa a principalelor sărbători crestine, acestea puncteaza si niste momente clare din an: venirea primaverii, respectiv a iernii. Si cred ca e pacat sa treaca necelebrate, pentru ca avem nevoie de niste repere personale in amintirile noastre.
Eu si sotul meu ne-am obisnuit sa nu facem ceva deosebit de revelion, de Florii, de ziua indragostitilor, de halloween si nici macar de zilele noastre de nastere. Daca incerc sa imi explic motivul… mi-e greu. Probabil n-am fost noi petrecareti niciodata 🙂 Dar realizez ca aceasta atitudine ne dauneaza, in principal prin prisma amintirilor. Ma surprind intrebandu-ma ce am facut anul trecut de revelion si imi dau seama ca nu stiu. E trist. Poate daca as fi organizat ceva, ar fi iesit dezastruos dar macar mi-as fi amintit de acel moment. As fi avut un reper temporal al revelionului de la 28 de ani.
Dar gata! De azi intoarcem pagina si ne revansam fata de sarbatori.
La anul sunt datoare acestui blog cu poza unui cozonac facut de mine 🙂
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns