E mesajul de pe tricoul unei fete care mi-a atras atentia zilele trecute. Am tot stat sa ma gandesc ce or insemna acele cuvinte pentru ea si de ce ar purta asa ceva si vreau sa cred ca semnificatia pe care le-o atribuie e diferita de cea pe care o gasesc eu.
„Eram o simpla punga de hartie inainte sa te intalnesc”, comentariu pe text: Deci eram o chestie… asa… aproape inutila. Incerc sa ma gandesc la un obiect mai putin valoros decat o punga si zau ca nu imi vine nimic in minte. Bine macar ca era de hartie si nu degrada mediul. Ca daca tot nu aducea o valoare, macar sa nu aduca un prejudiciu. Intre noi fie vorba, mie imi plac pungile de hartie (de fapt de carton), ca-s bune de luat pachetul la birou. Dar cand se rup, le arunc fara sentimentalisme si le inlocuiesc cu altele mai rezistente.
Tocmai de-asta, toata metafora cu punga, gandita probabil in ideea de a fi romantica, mi se pare complet jignitoare pentru o femeie. Oricât de indragostita ai fi, oricat de mult ti-ai iubi perechea si oricat de fericiti ati fi impreuna, e de neconceput sa ai o stima de sine atat de scazuta incat sa crezi ca nu valorai nimic inainte de el. Femeile tind sa se subestimeze mult prea usor si sa se considere inferioare barbatului, desi suntem in 2015 si egalitatea sexelor nu mai e de mult o utopie. O relatie ii schimba intotdeauna, si pe el si pe ea. Ii imbogateste. Ii face sa isi descopere trasaturi, aptitudini sau preferinte pe care nu stiau ca le au. Ii maturizeaza. Ii implineste. Dar nu e genul de implinire care sa poata fi comparata cu umplerea unei pungi goale, ci cu lipirea a doua jumatati identice. Valorosi separat, dar mai împliniți impreuna. Atat de simplu.
Tricoul ala mie mi-a stricat putin ziua. Dar sper ca regasirea intr-un astfel de mesaj sa nu ii strice nimanui viata.
P.S: Nelegat de metafora pungii biodegradabile, dar oarecum prin aceeasi zona, mi-a ramas in minte poezia de mai jos – – care nu ar trebui sa fie un reper, ci doar un semnal de alarma.
Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei lânga femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbându-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.Cu-atâtia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbatrânesc si nu mai pot.Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat si uneori copii.Suntem veriga firului de ata
În fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile în viata
Dar e si imposibil fara noi…(Cantec femeiesc, Adrian Paunescu)
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns