Scriam aici ca am hotarat sa renuntam la TV, pentru a testa daca intr-adevar e unul din factorii care o agita pe Olivia. Dupa cum spuneam, nu statea foarte mult in fata desenelor, dar statea mai mult decat limita maxima recomandata de specialisti, iar la culcare parea sa nu-si poate scoate din cap personajele preferate.
Am fost mereu constienta ca televizorul nu e ok si o perioada mare de timp l-am evitat complet si i-am rugat si pe bunici sa faca acelasi lucru. Dar de ceva timp incoace, pe fondul unor raceli, aerosoli, masele si stari de nervozitate ale domnisoarei, am cedat si am început sa o mai lasam la tv dimineata sau seara, atunci cand trebuia sa ne pregatim de birou, sa facem ceva de mancare, sau cand pur si simplu nu voia sa se joace cu nimic si era complet maraita. O capcana, as spune, caci probabil atunci cand copilul se prinde ca daca se poarta intr-un anumit fel, i se deschide televizorul, atunci cu siguranta va profita si uite-asa intram cu totii intr-un cerc vicios.
Coincidenta sau nu, de 2 saptamani incoace, de când nu am mai deschis Televizorul in prezenta Oliviei deloc, avem mai multa liniste in casa. Copil mai docil, mai interesat de jucarii si de activitati mai statice, mai putina munca de convingere seara la culcare. Deci pana acum experimentul e incununat de succes. Ca tot putin doarme noaptea si ca se trezeste la ore imposibile, asta e partea a doua.
Va urma. Politica pasilor marunti 🙂
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns