Sfarsitul acestei săptămâni a stat sub semnul evadarilor, datorita prezentei bunicilor care ne-a permis sa ne petrecem 2 seri în afara casei. Am ales in viteza un teatru si-un concert, cate unul pentru fiecare zi, si-am ales atat de bine ca mi-e ciuda ca n-am scris mai devreme, când impresiile erau mai puternice.
Joi am fost in Godot Cafe, unde imi doream de mult sa ajung, si s-a nimerit sa se joace piesa 30+. Cafeneaua, sincera sa fiu, nu m-a dat pe spate. M-am bucurat desigur de absenta fumului de tigara, dar nu imi place conceptul de a împarti o masa minuscula cu niste necunoscuti. Ma gandesc ca s-ar putea găsi niste soluții si pentru cei care vin la teatru in 2.
Trecând peste detaliile de organizare, piesa m-a impresionat placut si chiar mi-a depasit așteptările. Cred ca imi imaginam ca tot ce nu se joaca la un teatru traditional e comercial si lipsit de substanță. 30+ a fost comerciala, usor de digerat, cu un limbaj pe care nu l-ai auzi pe scena TNB-ului, dar cu un mesaj suficient de profund cat sa te puna pe ganduri si sa iti ridice niște intrebari existentiale, in caz ca te regasesti in povestile personajelor. Sunt 6 actrite pe scena si toate joaca perfect. Dar am remarcat-o in primul rand pe Dana Rogoz, care a jucat extrem de bine si de natural, cu atat mai mult cu cat rolul ei mi s-a parut a fi cel mai greu. Sunt actori care joaca un rol doar când le vine randul si cand sunt in prim plan si sunt actori care se transforma de cand urca pe scena, indiferent daca vorbesc sau asculta. Dana e clar în cea de-a doua categorie, caci si-a creat un personaj nu atat prin vorbe, cat prin mimica, atitudine, gesturi. Am plecat de acolo simtind ca am descoperit o viitoare mare actrita.
Iar vineri am fost la concertul Cristinei Balan, câștigătoarea Vocii Romaniei. Desi nu am fost o mare fana a ei in timpul concursului, acum recunosc ca am devenit. Nu numai pentru vocea ei, ci si pentru ca are niște scantei in privire si transmite o energie si o pofta de viata care te fac pur si simplu sa nu-ti mai dezlipesti ochii de pe ea. E o castigatoare a unui concurs de talente care presimt ca va avea succes, pentru ca are carisma si stie sa cucerească publicul. O sa admir mereu femeile care reusesc sa atraga privirile fara sa fie sexi, vulgare, voluptoase ci, din contra, fiind jucause, vii, naturale, si indraznind sa isi faca 2 codite chiar daca au 30+ 🙂
Pe langa faptul ca mi-au dat o stare de bine, cele 2 seri mai au ceva in comun. Ambele protagoniste sunt mame. Doua mame care demonstrează ca poti sa iti vezi de cariera si sa ai si un copil (ba chiar doi) acasa, ca poți avea energie si pentru un aspect si pentru altul al vietii.
Danei ii citesc blogul de mult, nu pentru componenta de fashion ci pentru ca admir modul in care reuseste sa isi implice mereu baietelul in tot ceea ce face și sa il ia cu ea peste tot. Despre Cristina nu stiam mai nimic, dar m-am informat dupa concert si, citindu-i povestea de viata, nu pot decat sa o admir si mai mult. M-a surprins in special articolul de aici, cumva accentueaza faptul ca si mamele ale caror nume apar in reviste tot mame sunt, ba chiar sunt capabile, ca in cazul Cristinei, sa alapteze exclusiv, gemeni, in tandem. Pentru mine e ceva wow. Daca nici asta nu e o lectie despre vointa, atunci nu știu ce e.
Realizez acum ca titlul acestui post e nepotrivit. N-am scris despre un teatru si-un concert, ci despre 2 mame puternice. 🙂
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns