4.04.2016. 4×4=16. 4^2=16.
O zi de tinut minte, ofertanta matematic si simbolistic.
E ziua de azi, ziua in care m-am hotarat sa imi dau demisia.
Desi ar fi trebuit sa ma bucur pentru ca am primit confirmarea unui job nou pe care mi-l doream, mai bun din multe puncte de vedere, n-am putut. Sunt defecta. In loc sa ma gandesc la tot ceea ce castig, gandurile imi stau la ceea ce pierd. Energia, timpul, nervii investiti aici. Oamenii. Proiectele de care inca imi pasa.
Nu-mi pot scoate din cap gândul ca luna iunie va fi o luna importanta „aici”, o luna de lansare a unui proiect în care am investit atata energie, iar eu voi fi „dincolo”. Ca voi lasa responsabili niște oameni carora le va fi greu. Vor reusi, dar le va fi greu.
Au trecut 4 ani de la ultima demisie. Tot prin aprilie cred ca a fost. Schimbarile sunt mereu dificile, desi aduc cu ele lucruri bune. Poate, daca as fi mai putin workaholica, as fi putut intoarce pagina si gata. Asa, mi se pare ca las in urma o particica din mine.
Am invatat multe aici. Ar fi trebuit sa spun ca am invatat lucruri tehnice, dar parca mai mult decat atat am crescut eu, ca persoana increzatoare in fortele proprii. Mi-am depasit limitele cunoscute, mi-am descoperit noi limite. Am aflat ca oamenii sunt diversi si imprevizibili, ca aparentele inseala, ca un „multumesc” la momentul potrivit poate muta munții din loc, la fel cum absenta lui poate provoca o avalanșă.
Orice experienta te imbogateste. Fiecare in felul ei.
În Căsuța Oliviei 