2016, foarte pe scurt.

Sfârșitul unui an e mereu prilej de retrospectivă, de analize și de noi planuri. Nici anul acesta nu face excepție. Si totusi, parca nu-mi doresc ca 2017 să îmi aducă ceva in plus pe cât de tare îmi doresc să nu-mi ia nimic din tot ce am avut în 2016. 🙂

Anul care tocmai se încheie a fost ca un Montagne-ruse. Că tot mi-a dorit să ajung intr-unul și inca n-am reușit. M-a purtat printr-un amalgam de emoții, m-a făcut să râd și să plâng și, cel mai important, m-a schimbat. Așa simt eu. Nu stiu daca e si vizibil.

Nu vreau să-mi amintesc, la sfârșit de an, decât de lucrurile pe care le-am păstrat sau pe care le-am câștigat de-a lungul lui. Cel mai important dintre ele: o familie normală, nu ca în filme, în care desi fiecare are defectele și slăbiciunile lui reusim totusi sa ne completam și să ne iubim. Nu mereu cum vrea celălalt, dar asta-i viața reală. Și marele câștig al anului, zic eu, a fost să învăț să accept viața reală.

Am vrut sa scriu mai multe despre ce a fost reprezentativ pentru 2016, dar cuvintele se ascund pe undeva pe sub pat și nu vor să mă ajute. Am selectionat, în schimb, cate un articol scris in fiecare luna. Punandu-le pe toate 12 cap la cap se creeaza o imagine de ansamblu destul de buna a caruselului emotional de care am amintit mai devreme.