Despre limite

Weekend in tren, doua familii cu copii si un grup de ciclisti, asezati de destin in zone adiacente.

Peste rasetele copiilor si comentariile parintilor, o ureche mai sensibila ca a mea ar fi putut sa auda vocea plina de compasiune a ciclistului sef:

Eu n-as putea sa-mi fac o familie, cu copil, cu… O familie te limiteaza, te obliga la o existenta statica.

Say whaaat?

M-as arunca sa spun ca, din contra, a NU avea un copil te limiteaza. Iti limiteaza spectrul trairilor pe care le-ai putea experimenta intr-o viata. E ceva similar cu folosirea creierului: stim ca are un potential enorm, din care ne folosim insa doar un mic procent. Expertii studiaza de zor cum putem accesa cealalta parte a acestui potential. La fel si cu sentimentele: o viata fara copil e, desigur, bogata, si lasa loc de tot felul de activitati dinamice, care aduc cu ele adrenalina, implinire, euforie, mandrie, bucurie, faima. Pe toate astea le poti experimenta insa si daca ai un copil. E adevarat, poate intr-o doza mai redusa, poate cu niste mici pauze, daaaaar ai sansa de a experimenta si multe altele!

Iti dai seama, daca as avea un copil ar trebui sa renunt la cursiera, sa stau acasa in weekend, sa nu mai fac traseele cu baietii…. Nu e vorba ca mi-ar cere ea asta, dar mi-ar cere constiinta. N-as putea sa o las cu copilul si eu sa dispar cu bicicleta. Nu, clar te limiteaza!

Gandul ca nu sotia, ci constiinta, te-ar limita in activitatile tale e remarcabil. Totusi, ma intreb daca teama asta de a nu renunta la pasiune nu vine cumva si din teama ca pasiunea ta nu e suficient de puternica pentru a trece testul familiei. As putea gasi probabil exemple mai fericite, dar primul care imi vine acum in minte e magicianul din ‘Now you see me’ (o mizerie de film, by the way) care isi urmeaza pasiunea pentru magie alegand sa se scufunde intr-un seif din care spera sa si iasa, in fata copilului sau de 8-9 ani. As spune ca e o situatie ce demonstreaza ca pentru unii oameni pasiunea e suficient de puternica incat sa fie urmarita chiar si in contextul unei familii. Desigur, exemplul e dus la extrema si nu sustin in niciun caz actele sinucigase – totusi intorcandu-ma la situatia reala nu cred ca un copil si dragostea pentru cursiere sunt complet incombatibile. Poate va fi cazul sa se renunte la ceva: mai putin over-time la birou, mai putin uitat la televizor, mai putine ore de antrenament si implicit performante mai slabe, dar solutii de compromis se pot gasi daca vrei cu adevarat.

Ei, aici vine de fapt problema: vrei? Pai nu, nu vrei. Dar cum poti sti cu certitudine ca a nu vrea e alegerea corecta, cand n-ai simtit pe pielea ta ce sentimente poate trezi in tine un copil? Nu cumva te limitezi nepermitandu-ti sa simti mai mult?

Aud multi barbati in jur care spun ca nu vor copii. Ciclistul avea un motiv pe care l-as considera legitim: voia sa faca performanta sportiva. Cunosc insa multi altii care vor sa faca performanta in cluburi sau baruri, in fata play-station-ului sau a calculatorului. Sunt toate aceste optiuni aducatoare de satisfactii? Probabil. Nu judec. Zic doar ca exista ceva mai mult de atat, si ca acel ceva iti poate deschide usa catre o sumedenie de emotii de care habar n-aveai ca esti in stare. Acel ceva e un copil.

Un copil nu te limiteaza, ci te schimba. A nu afla ce inseamna aceasta schimbare te limiteaza.

 

 

3 gânduri despre “Despre limite

  1. Si eu gandesc la fel. Dar am in jurul meu cateva exemplare de parinti care si-au lasat copii din dotare de la 6 luni la bunici cu lunile pentru ca nu au putut sau vrut sa faca compromisuri. Pasiunea a castigat. Constiinta a fost adormita cu „n” scuze. Si in cazurile mele nu este vorba de performanta…mai mult de relaxare sau timp liber. Nu judec. Doar constat cu uimire ca sentimentele materne si paterne nu se dezvolta la toti la fel si cu aceeasi intensitate din pacate pentru copilasi. Eu imi car plodul din dotare peste tot. E chiar mai placut asa. Ne distram mai bine si mai mult decat inainte.

    Apreciază

    • Asa e, sunt sigura ca exista si numeroase astfel de situații si e păcat, mai ales ca pierzand varsta asta frageda pierzi practic partea cea mai pura a copilariei. Coincidenta, tocmai am dat peste stirea asta: http://dailym.ai/2aKr3fI Unii barbati se tem de unul, altii isi urmaresc pasiunea si tot au timp si de al cincilea 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s