854 de ore

Sunt oameni pe care ii deprima stresul.

Sunt oameni pe care ii deprima greutatile.

Pe mine ma deprima sa stau. Sa constientizez ca timpul trece pe langa mine si ca eu nu il umplu cu nimic. Sa imi dau seama ca pierd momente in care as putea face altceva.

Aseara, in timp ce leganam o perna (si-un copil) pe picioare, am calculat. Facand medii, estimand, aproximand, cu o marja oarecare de eroare, in ultimii 2 ani si 4 luni am ‘pierdut’ cel putin 854 de ore incercand sa adorm copilul.

As fi putut citi 35 de carti.

As fi putut vedea 284 de filme.

As fi putut face 28 de cursuri pe Coursera.

(As fi putut sa dorm, dar – pentru ca sunt mai ciudata –  asta nu-mi aduce nicio satisfactie, tot un fel de timp pierdut este).

Sigur, mamele perfecte imi vor spune ca sunt superficiala, ca nu apreciez timpul petrecut cu copilul meu, etc, etc, etc. Ba il apreciez, dar pe-ala de calitate. In care vorbim, povestim, ne jucam, ne alintam, crestem impreuna. Timpul in care imi iese par alb si in care imi testez limitele rabdarii si ale puterii de convingere….ei bine nu! acest timp nu intra in aceeasi categorie.

Mi-as fi dorit sa fie mai usor.

Le invidiez pe mamele ai caror copii cer singuri la culcare sau adorm de buna voie, in patutul lor. Normal, sunt foarte recunoscatoare ca somnul e singura noastra problema si imi doresc sa ramana asa. Dar, pentru ca sunt umana, nu pot sa nu ma intreb cum ar fi fost daca si copilului nostru i-ar fi placut sa doarma.

De fapt, stiu: ar fi fost PERFECT.