O bere mai târziu

N-aș putea sa explic de ce, dar in cea mai mare parte a timpului sunt o persoană mai degrabă rezervată. Nu îndrăznesc sa intru în vorbă cu străinii, nu sunt prea spontană sau lipsită de inhibiții, atunci cand nu cunosc. Din contră.

Exemplul cel mai recent care îmi vine în minte e un scenariu devenit deja rutina: zi de zi, trec pe la metrou pe lângă o „cafenea mobilă” care are în față un raft cu cărți, afișând deasupra mesajul „swap a book”. Tot incerc să îmi fac „curaj” să întreb dacă chiar e ok sa las o carte acolo și să iau alta la schimb. (Curaj? Pe bune? E nevoie de curaj?) N-am îndrăznit. Nu am o explicație.

Astăzi am reușit să trec peste.

Puțin context: un city break, un tur de oraș în compania unui ghid si a altor turiști din toate colturile lumii, de diverse varste si caractere. Mi-a atras atenția în mod deosebit o doamnă. Întâi mâinile. Mâini foarte zbarcite, vene proeminente, piele clar îmbătrânita. Mâini cărora le-aș fi dat 70 de ani. Apoi fața. Desi purtând amprenta anilor, era o față luminoasă, senină, cu o privire prezentă, curioasă, atentă. Apoi hainele: Blugi, maieu, adidași, toate tinerești și comfortabile. Și nu in ultimul rând, cerceii. În formă de pisicuțe. Ăștia m-au cucerit definitiv. Ghidul vorbea, iar mie ochii îmi tot fugeau către doamna, întrebându-mă ce vârstă o avea și ce secret o ascunde , de pare totuși așa de tânără.

O bere mai târziu, m-am întâlnit cu ea la baie și, bineînțeles, ea a fost cea care a spart gheata comentând temperatura apei 🙂 As putea spune că mi-am facut curaj. Dar aș minți. Adevărul e ca nu m-am gândit deloc, nu mi-am făcut niciun discurs. M-am trezit spunându-i că arată foarte bine. Femeia, complet luată prin surprindere, mi-a mulțumit într-o engleză impecabila și mi-a spus că are 73 de ani. Am continuat cu puțin context, i-am spus ca sunt din Romania si că din păcate in țara mea cele mai multe femei, dupa o anumită vârstă, tind sa arate mai in vârstă decât sunt de fapt. A urmat un sincer „thank you darling, you made my day” – și a plecat bucuroasă 🙂

Înapoi in Romania, chiar cred asta. Doamnele noastre trecute de, să zicem, 60+, se tem parcă să își arate tinerețea, încercând să se încadreze în niște tipare vestimentare si comportamentale pe care le consideră adecvate varstei lor. Si care sunt, în mare, tiparele estului post-comunist, nu tiparele lor personale. În schimb, în vestul/nordul Europei si cu siguranta si in SUA, femeile ies la bere in grup, chiar si la 70+, se îmbracă in blugi sau fuste scurte, isi fac tatuaje, își pun pisicuțe în urechi. Desigur, totul se bazează pe viata pe care au dus-o în tinerețe si pe cat de ușor au trecut prin ea.

Ca sa schimbam puțin registrul, și să navigam spre ape mai tulburi, zilele trecute am aflat ceva foarte trist. O persoană la care am ținut extrem de mult în liceu si care m-a ajutat, cumva, sa ajung persoana de astăzi, se luptă de ani de zile cu propriul ei creier, devenit peste noapte cel mai mare dușman. Și mă gândeam că oricât am încerca să ne ferim de boli, să prevenim cancere, parca e totul in zadar dacă nu reusim sa ne tinem mintea sănătoasă. Pentru ca o boală mintală poate fi mult mai distrugătoare și mai dureroasă, pentru întreaga familie, decat o boală a corpului. Nu cred că poate fi ceva mai trist decat să vezi cum o persoană cunoscută se transformă, mental, într-un strain.

De aceea, ar fi bine sa ne umplem toți frigiderele și viața cu magneți si post-ituri care să ne amintească. Să fugim de stres, să căutăm soluții de a gândi pozitiv, să fim atenți la cele mai mici semne de deviere de la normal și să fugim la un psiholog, laswand orgoliul și prejudecățile la o parte. Gândurile noastre se schimbă, odată cu trecerea timpului, iar aceasta schimbare ne poate bulversa daca încercăm sa ii ținem piept nepregătiți. Câteodată avem nevoie de ajutor și nu e nicio rușine să îl căutăm. Sănătatea noastră mintală și liniștea, pe termen lung, sunt obiective mai importante decat disconfortul de moment.

Nu stiu cum voi fi eu la vârsta înaintată, îndrăznesc să cred ca voi fi mai aproape de mentalitatea vestică decât de cea estică, dar sper înainte de toate că voi fi lucida. Și mai sper că nu-mi va fi rușine sau teamă să imi agat pisicuțe în urechi și că voi avea și eu șansa ca, într-o zi, o tânără să mi le remarce cu entuziasm și să imi înveselească ziua.

Un gând despre “O bere mai târziu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s