De obicei aleg sa vad jumătatea plina a paharului. Si totusi, astazi, in loc sa scriu despre ceva cu care ma mandresc, cred ca e mai sanatos sa scriu despre un lucru de care nu ma mandresc de loc.
In jur de 14.45 a avut loc un accident in pasajul de la Unirii. Am fost, cred, in al treilea sau patrulea rand de masini care s-au oprit in pasaj, o banda fiind blocata de autoturismul facut zob. Probabil ca totul se intamplase cu 1-2 minute inainte sa ajungem noi acolo. Doua masini erau oprite dincolo de locul accidentului, doi barbati din fata noastra au iesit din masina si s-au dus spre locul impactului, apoi au revenit la volan. Am vrut sa cobor si eu, sa vad ce s-a intamplat; n-am facut-o, mi-am zis ca deja se dusesera altii. Un barbat cu un copil de mana, langa masina distrusa, ne indica prin semne sa continuam sa circulam. Am vrut sa sun la 112; n-am facut-o, mi-am zis ca sigur s-a sunat deja. Mașinile din fata au demarat incet, am plecat si noi si trecând prin dreptul accidentului am vazut-o pe femeia de la volan. Nu prea bine, doar atat cat sa presupun ca murise. M-am simțit brusc ca ultimul om. Mi-am imaginat ca e sotia celui care dirija circulatia, mama băiatului pe care il ținea de mana, si ca eu as fi putut macar sa iau copilul de acolo. I-am spus sotului ca ma simt prost ca nu am coborat, el mi-a amintit ca eram in pasaj, langa o masina care fumega. Ciudat, nici nu ma gandisem la asta. Dar nu de-asta n-am reactionat, nu de frica vreunei explozii, ci pur si simplu pentru ca eram ca paralizata, lipsita de orice reacție.
M-am gandit apoi la cei din Colectiv, care desi au reusit sa iasă din iad s-au intors sa ii salveze pe altii. Niste eroi. Azi am aflat, cred, ca eu n-as putea fi asa ceva. Barbatul care dirja circulatia era, probabil, acel gen de erou. O persoana cu sange rece care a stiut ce sa faca si sa reacționeze practic.
Am aflat mai tarziu de la stiri ca femeia nu era mama copilului pe care il vazusem si ca, desi descarcerata cu greu, traieste. Colegul ei de cursa nu a supravietuit din pacate. Barbatul cu sange rece nu a aparut la televizor.
Probabil ca eu n-as fi putut ajuta in niciun fel si n-as fi schimbat cu nimic destinul acelor oameni, dar ma simt totusi vinovata ca, desi prezenta, am fost atat de absenta.
Am vrut doar sa scriu pentru a nu uita ce am simtit astazi.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns