Recunoștință

Astăzi am avut o zi în care lucrurile ar fi putut merge mai bine.

Aș fi putut să nu îmi sparg, din nou, ecranul telefonului.

Dar sunt recunoscătoare că, spre deosebire de data trecută, acum încă merge și pot scrie pe el.

Olivia ar fi putut să fie bine dispusă și să nu își etaleze personalitatea puternică încă de la prima ora a dimineții, prin tantrumuri succesive.

Dar sunt recunoscătoare că, la finalul zilei, ne-am împăcat, ne-am pupat, a adormit ușor.

Iubitul meu soț ar fi putut să nu deschidă televizorul pentru „background noise” dupa ce i-am spus ca vreau să scriu ceva pe blog, deși știe că prefer liniștea.

Dar sunt recunoscătoare că a fost harnic, a montat un dulap, a făcut curat, și că baia arată mult mai bine acum.

Mi-am luat săptămâna trecută un „jurnal al recunoștinței”. A fost scump, a fost o extravagantă nespecifica, dar mi l-am dorit de cum l-am vazut, m-am gândit la el noaptea și m-am întors 2 zile mai târziu să îl cumpar, cu teama că nu îl voi mai găsi.

Am inceput să scriu in el de câteva zile. Sceptica si oarecum intr-un stil forțat. Provocarea e să scriu doar despre lucrurile pozitive din ultimele 24 de ore. Dacă nu le vad din prima, trebuie să le caut, să apelez la banalități gen „am băut o cafea bună”sau”nu sunt bolnavă”, până umplu o pagină.

Azi mi s-a părut greu. Am fost nervoasă toată seara si m-am chinuit să gasesc ceva bun în ziua de astăzi. Dar am frunzarit ce am scris zilele trecute apoi am umplut o pagină care, recitita, m-a făcut să zâmbesc și să ma duc la culcare cu altă stare de spirit. Daca nu veselă, cel putin recunoscătoare și cu sentimentul că totuși nu a fost o zi chiar așa de rea.

Îndrăznesc să anticipez că acest pseudo-jurnal a fost totuși cea mai bună investiție facuta strict pentru mine în ultima vreme.

Îndrăznesc să anticipez că acest exercițiu de disciplină mă va ajuta să nu (mai) uit – cum obișnuiam sa uit adesea – că am atâtea motive de bucurie în viaţa mea.

Azi a fost o zi frumoasă!