De multă vreme încoace, feminismul e pe buzele tuturor. A trecut de faza în care își propunea să rezolve niște discriminări reale și a devenit un fel de cauză comună pentru care luptă toate femeile, uneori și bărbații.
Dacă am compara femeia de azi cu femeia de acum 20o de ani, am vedea că diferența de statut este fenomenală. Și totuși, discriminarea încă nu a dispărut în totalitate. Pentru că deși suntem libere să decidem, să votăm, să ne alegem partenerul, meseria, interesele sau viitorul, stereotipurile legate de gen sunt încă adânc înrădăcinate în mentalitatea noastră colectivă.
Și e nevoie de multe alte generații pentru a schimba asta.
Am obținut, de exemplu, egalitate pe plan profesional. Cel puțin în partea asta a globului. Există femei în poliție, în justiție, în IT, în cercetare și în multe alte domenii la care generațiile trecute nici nu visau. Există femei chiar și în spațiu 🙂
Înseamnă asta ca am obținut egalitatea pe care ne-o dorim atât de mult? Din păcate, eu aș spune că nu. Dar nici nu cred ca o vom obține vreodată.
De ce? Pentru că alergăm după un miraj.
Am citit de curand o carte tulburătoare: Sapiens, A brief history of humankind. E genială din multe puncte de vedere și mi s-ar părea perfectă de predat la școală, în orele de istorie. Vorbește despre multe subiecte fierbinți cartea asta, printre care și despre discriminări de diverse tipuri. Și zice asa: că din punct de vedere genetic și biologic, nu există diferențe semnificative între rase. Nu există dovezi științifice care să ateste că unii sunt mai buni, mai deștepți, mai puri, mai nu știu cum. Discriminările de acest tip sunt un produs al imaginației umane, plecând de la contexte istorice sau culturale. În schimb, discriminarea de gen e singura care are un fundament biologic de necontestat: capacitatea femeii de a naște copii.
Și asta, ironic, spulberă orice iluzie a egalității.
O femeie se poate bucura astăzi de o estompare totală a granițelor între sexe doar până în momentul în care a devenit mamă. De aici, lucrurile o iau razna si se trezește intr-un montagne-ruse hormonal și emoțional pe care nu și l-a imaginat vreodată. Bucățica mică și neputincioasă de om care a apărut în viața ei e adorabilă, emană dragoste si drăgălășenie prin toți porii, dar e complet dependentă de mamă.
Acesta e momentul cheie in care egalitatea dispare și natura isi urmează cursul. Femeia cea altădată preocupată de carieră, hobby-uri si dezvoltare personala e in stare sa puna brusc totul pe pauză. Descopera ca e responsabilă pentru o nouă viață și își face un scop din asta. Asemeni mamei, bunicii, și întregului șir de femei pe care le-a judecat poate pentru opțiunea lor de a se dedica familiei. Gândurile îi sunt acaparate de nenumăratele opțiuni de a crește copilul, de a-l diversifica, de a-l educa, de a-l modela intr-un mod frumos. Și chiar dacă într-o zi se trezește din mania mamei perfecte si își aduce aminte că e și femeie și sotie, că are un job, că are hobby-uri – balanța egalității e deja dezechilibrată, ireversibil.
Nu zic ca e rău.
E natural.
Dar e, câteodată, copleșitor.
Femeia stie că are posibilitatea de a face tot ce vrea in această lume nouă, în care sta in sfârșit pe aceeași treaptă cu bărbatul… Dar nu mai e doar femeie, este și mamă. Iar cel mic plânge ca o vrea pe mami, e uneori bolnavior si are nevoie de alinare, de mângâiere, de prezență. Sau e pur și simplu adorabil și mama nu se poate desprinde de el. Așa că rămâne foarte puțin timp pentru altceva.
Ironic, cred că femeia mamă era mai fericită cu secole în urmă, când pleca de la premisa că va fi toată viața casnică, va crește copii si își va investi toată energia în această existență tradițională.
Acum, cu atâtea oportunități și porți deschise, egalitatea devine o capcană dureroasa pentru femeia-mama. Simte că trebuie să le facă pe toate. Să fie și lângă copil, si langa soț, si la job, si să-i rămână și timp pentru ea.
Tocmai de aceea, cred ca multe femei aleg sa nu mai facă deloc copii, pastrandu-si astfel egalitatea pe termen lung. Nu judec. E decizia fiecăreia. Dar nu exista alegere perfectă. Câștigând egalitatea cu celalat sex, se sacrifica magia maternitatii si esenta feminitatii. Și viceversa.
Secretul? Probabil echilibrul, ca în orice alt aspect al vieții. Dar cum se descoperă echilibrul în ecuația asta complexă, cu atâtea variable?
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns